Cinty Ionescu a combinat mereu teatrul și instalația video. Când am auzit prima dată de ea, tocmai își dezvolta ideea unui performance video în Statele Unite. Îi invidiam un pic titlul, „Romanyeah!“. În 2016 a realizat un spectacol construit în jurul experiențelor pe care interlocutorii ei le-au avut cu depresia, apoi spectacolul a devenit un documentar interactiv online (fataascunsa.ro) și un performance.
Mâine, 8 iunie, de la ora 20.30, Cinty, în calitate de video designer, împreună cu Sorin Păun (sound design), prezintă, la Muzeul Național de Artă Contemporană de la Palatul Parlamentului, „Fața ascunsă remix“, în variantă de performance audio și video live a documentarului despre depresie.
Trebuia să o întâlnesc pe Cinty într-un bar din New York. Era în 2013 și i-am scris că o să fiu în White Horse undeva spre ora prânzului. Mă interesa să stau un pic în pub-ul a cărui legendă este legată de noaptea care i-a fost fatală lui Dylan Thomas. M-am așezat în fața unui portret uriaș al poetului britanic și am început să îmi iau notițe. Bateria de la telefon mi se terminase, așa că nu mi-am dat seama când a trecut o oră. Nu era nici urmă de Cinty, așa că am plecat prin librării. Seara, am găsit un mesaj în care îmi spunea că a intrat în bar și i s-a părut plin de figuri dubioase. S-a uitat după mine, dar nu m-a văzut, așa că a plecat imediat. Anul trecut, ne-am revăzut. „Ai avut spectacolul despre depresie“, i-am spus. Tocmai lansase montarea „Între două pastile“, iar eu nu reușisem să ajung. „Am fost deprimat în perioada aceea“, m-am auzit spunându-i, și am văzut-o trecând ușor în modulul de cercetare: „O să dezvolt ideea și o să folosesc interviurile pe care le-am luat pentru documentare. Dacă vrei, te filmăm să ne povestești“, mi-a răspuns.
La toate vârstele
Experiența celor două săptămâni petrecute în spital ca urmare a depresiei i-au formulat ideea de la care a pornit această serie de lucrări: „prima idee mi-a venit în spital, mi-am propus să fac un spectacol de teatru despre depresie pornind de la propria mea experiență. Apoi, mi-am dat seama că proiectul e mult mai valoros dacă eu sunt una dintre mai multele voci care vorbește despre asta. Deși experiența cu depresia este relativ comună, situațiile de viață sunt diferite pentru fiecare în parte, la fel și evoluția bolii sau a recuperării“. Cu toate că a vorbit cu foarte mulți dintre cei pe care i-a cunoscut în spital, Cinty povestește că majoritatea celor cu care a înregistrat interviuri sunt persoane pe care le cunoștea. Pe alții i-a cunoscut la o întâlnire ce încerca să pună pe picioare un grup de sprijin. Grupul nu s-a concretizat până la urmă, dar, „acolo am abordat mai mulți oameni cărora le-am povestit despre proiect și le-am propus să stea de vorbă cu mine, cu scopul acestei documentări. Mă interesa să adun oameni diferiți între ei (sexe, vârste diferite etc.).“
Spectacolul s-a jucat în primăvara anului trecut, apoi, în vară, „am lucrat la documentar, l-am lansat toamna. Am avut o serie de 10 performance-uri live, iar ulterior am mai jucat «Între două pastile» la Ars Electronica Center, în Linz, și am continuat să performăm «Fața ascunsă remix» de fiecare dată când cineva a fost interesat de acest performance“, povestește artista. Transformarea celor 80 de ore de înregistrări video în documentar online a fost o provocare: „În procesul de analiză de conținut și structurarea acestuia am lucrat îndeaproape cu un antropolog vizual, Maria Năstase“.
De la chin la vitalitate
Pe granița fragilă dintre prăbușire și conturarea sensului, proiectul său a rămas legat de marcajele reușitei: „Mi s-a întâmplat și ca omenii să se retragă după ce terminasem editarea și le-am trimis bucățile finale, dar pentru mine a fost super important ca toată lumea să se simtă confortabil. Nu voiam să fie nimeni pus într-o situație dificilă, ci să fie oameni care își asumă, în cea mai firească manieră, aceste episoade din viața lor. Altfel, nu avea sens. Cred că pentru unii a fost cumva greu să se uite la ei înșiși, pentru că, în cazul unora, episodul depresiv încă era în desfășurare. Pentru mine era interesant să-i văd după o vreme și să descopăr niște oameni într-o complet altă formă. Uneori mi se părea că sunt greu de recunoscut și mă bucură asta. De la un limbaj greoi, ca atunci când ești în depresie, și de la o fizionomie chinuită, cu cearcăne și superîmbătrânită, vezi, după un an, de exemplu, un om luminos, plin de vitalitate și energie, și ai un sentiment de reușită“.
Ce te împiedică să trăiești
Cinty Ionescu povestește „că percepția deformată asupra depresiei în societate are legătură cu educația. Trăim într-o societate în care avem mult prea multe subiecte tabu. Culmea este că unele dintre aceste subiecte tabu țin de sănătate, iar aceste tabuuri ajung să omoare oameni. Sau să-i împiedice să trăiască, cum e în cazul depresiei. Speranța mea stă însă în ajutorul de specialitate și fără de care atât eu, cât și mulți, dacă nu chiar toți intervievații mei, n-am fi scos-o la capăt. Problema sistemului medical în ceea ce privește depresia este însă că nu există niciun fel de politici naționale de prevenție și diagnosticare. De fapt, nu există nici măcar date statistice coerente colectate la nivel național. La noi, în presă, de exemplu, sunt citate datele colectate la nivel european sau de OMS.“
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.