În urmă cu mai bine de o sută de ani, Nicolae Filipescu a descris procesul politic prin care se vor naşte „baronii locali“ şi care va fi rolul lor în societatea viitorului. Autorul îşi începe discursul prin a defini egalitatea politică, care ar reprezenta „dreptul tuturora de a participa la suveranitatea naţională“. Aici se pune chestiunea sufragiului universal, dar se ştie că „zece milioane de ignoranţi nu fac cât o inteligenţă.“ Apoi, „toate progresele se realizează de minorităţi. E vorba de minoritatea acelor spirite agere care pătrund departe în viitor, care cuceresc progresul şi pătrund prin ideile lor în profunzimile maselor populare“. Dacă într-un stat socialist elitele vor fi ignorate şi înlăturate în urma unui cataclism istoric, înlocuite apoi de clientelismul politic, vom avea următorul raţionament: „Tu, judecător comunal, nu eşti capabil să hotărăşti despre o deschidere de drum; tu, jurat, nu poţi să judeci o calomnie ce s-a produs în cercul restrâns al comunei tale; tu, primar, nu poţi să sapi un şanţ ori să croieşti un drum, dar eşti vrednic ca să hotărăști despre politica externă şi internă a României! Ei bine, aceluia căruia nu se poate da de făcut un şanţ ori un uluc, noi nu-i dăm pe mână destinele ţării“.
Nicolae Flipescu nu putea intui destinul României de peste numai 40 de ani, dar a anticipat structura clientelismului politic de astăzi. El considera că, în statul socialist, cei mai mulţi vor râvni la locurile de inspectori, foarte numeroase în toate planurile de organizare socialistă. „Neapărat este mai plăcut să supraveghezi pe alţii decât să munceşti tu însuţi. (…) Funcţiile subalterne care cer mai multă muncă vor fi părăsite întrucât răsplata e aceeaşi, statul dând tuturor cât le trebuie ca să trăiască. E fatal aceasta“.
Cum vor arăta respectivii „inspectori“ după două-trei generaţii de guvernare „socialistă“? Ei bine, „vă închipuiţi un senior feudal, un baron din Evul Mediu, mai tiranic decât aceşti inspectori ai muncii, care va hotărî nu numai partea ta de muncă, dar şi felul de muncă ce ţi se impune, şi cu biciul te va sili să-ţi împlineşti partea de muncă!“.
„Baronii“, după cum o dovedesc sursele istorice, sunt mai mult decât nişte legende vii. În istoria noastră, ei nu reprezintă nimic altceva decât segmente subculturale ale unui stat anarhic. La 1908 se ştia că într-un regim care se pretinde democratic nu pot da roade trainice „acele partide hibride, cu caractere nedefinite, ale căror hotare nu sunt adânc brăzdate, care trăiesc din împrumuturi de la unii la alţii, care voind să fie tot, nu reprezintă nimic şi sunt adevărate caricaturi politice“. Şi în acest marasm, adevărată „supă primordială“ apar câteva mogâldeţe, hibrizi care ţin loc de autoritate ca substitut al unei anarhii incipiente sau deja camuflate: „baronii“.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.