„Călătoria sufletului“ la celălalt capăt al continentului

Institutul Cultural Român de la Lisabona găzduieşte, în perioada 6-31 iulie 2017, expoziţia „Călătoria sufletului“, care aduce împreună lucrările Graţielei Andrei Peralta (pictură) şi ale lui Ramón Peralta (fotografie). Vernisajul are loc azi, în prezența celor doi artiști, la galeria ICR (Lisabona din Rua do Barão no 10, Alfama). „Călătoria Sufletului“ este o încercare sui generis de fuziune a sensibilităţii europene cu cea latino-americană, care a luat naştere în cursul primei vizite a lui Ramón Peralta în România. Totul a plecat de la dorinţa Graţielei Andrei Peralta de a-i dezvălui soţului ei ţesătura intimă a locurilor părăsite cu ani în urmă, plănuind în acest scop un soi de călătorie iniţiatică. Această călătorie a devenit tot mai mult pentru Graţiela Andrei, în paralel, şi un prilej de redescoperire a propriilor izvoare, un prilej pentru a revizita propriile surse ale formării sale ca artist, arată un text trimis redacției. „Situate, ca expresie, în zona de frontieră dintre desen și pictură, lucrările Grațielei Andrei Peralta desfășoară tușe sintetice, un gestualism în alb-negru cu poli de pondere schimbători, care transformă simbolurile ancestrale în contemplații moderne, profund personale, ale unor prototipuri grafice. Concizia tușei, delicatețea străvezie și fragilă a suportului de hârtie construiesc ansambluri ce amintesc de niște haikuuri vizuale. Născută la Bârlad, în 1972, Graţiela Andrei Peralta a avut prima expoziție personală în 2009. La Lisabona a mai participat, printre altele, la expozițiile „Blouse Roumaine, Femme roumaine“ (Lisabona 2015, Alter do Chão, şi Portalegre – 2016) şi „Azulejo în viziunea artiştilor români“ (Lisabona 2016, Viana do Castelo- 2017).

Fotogramele lui Ramón Peralta, născut în Mexic, sunt doar un pretext figurativ care se transformă, prin adaos grafic (creion mânuit în acumulări nervoase de linie), în ideograme ale peisajului pe care vrea să-l capteze. Situate aparent în registre diferite, lucrările celor doi converg spre un mod comun de înțelegere a realului exterior ca spațiu care are contururile evanescente ale sufletului“, arată prezentarea evenimentului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.