„Dottoressa” Alina Gorghiu a coordonat un plagiat într-o carte despre Mediere

După ce a făcut valuri uriaşe cînd a apărut plagiatul lui Victor Ponta, iată că Alina Gorghiu, co-preşedinta PNL este, rîndul său, implicată într-un scandal similar, în legătură cu lucrarea „Medierea, oxigen pentru o societate modernă”, al cărei coordonator a fost. Dezvăluirea a fost făcută de sptămînalul ieşean „7 Est”.


Încercînd să minimalizeze dezvăluirea plagiatului, cu cîteva ore înainte de apariţia pe Internet a articolului din „7 Est”, Alina Gorghiu a ieşit în public cu un Comunicat, în care explică într-un mod jalnic ce nu este explicabil: Un coordonator al unei lucrări se îngrijeşte doar de coerenţa lucrării, de structura acesteia, ceea ce am făcut şi eu, în cazul volumului «Medierea, oxigen pentru o societate modernă». Cu toate acestea, am verificat această lucrare cu programe electronice antiplagiat”!

GORGHIU SCRIE ÎN CV CĂ ESTE „AUTOR COORDONATOR” AL LUCRĂRII

Ca să cadă direct în penibil, Alina Gorghiu pune plagiatul pe seama lui… Victor Ponta şi a PSD-ului, ca şi cum ei ar fi trecut-o pe coperta cărţii: „Chiar dacă nu am scris vreun rând al acestei lucrări, cu siguranţă se va încerca asocierea numelui meu cu un nou scandal, cum, de altfel, vor urma, aşa cum am anunţat, şi alte acţiuni, plângeri la diferite instituţii, toate cu acelaşi scop: de a-mi discredita imaginea. Atât pot să facă ienicerii premierului, aflat în auto-exil, după ce a cerut azil medical la Istanbul, pentru a-şi trata problemele medicale şi criza de credibilitate prin care trec domnia sa şi partidul pe care îl conduce”!

Din păcate pentru Alinuţa, lucrurile sînt mult mai grave decît crede dumneaei. În primul rînd, Gorghiu uită ce a scris „cu mînuţele ei” în CV-ul depus la Parlament, unde apare ca „Autor coordonator al Volumului Medierea – Oxigen pentru o Societate Modernă”! Iată ce scrie Alina Gorghiu în acest CV:



Aşadar, cînd i-a convenit statutul de autor al cărţii, Alina Gorghiu s-a împopoţonat cu acest titlu, ştiind că, în cariera sa, îi va folosi (de ce, oare, scrie toate substantivele comune cu litere mari?). Mai mult chiar, după cum se vede, pe coperta cărţii s-a trecut deasupra tuturor, cu litere mai mari decît ale celorlalţi autori şi chiar îngroşate, astfel încît să vadă toată lumea cine este „tartorele” lucrării! Acum, cînd cartea este dovedită a fi un plagiat, Alina se scutură vînjos, ca nu cumva să-i rămînă pe frunte vreo urmă din praful ruşinii!

CEILALŢI AUTORI: „SĂ RĂSPUNDĂ ALINA GORGHIU!”

Se poate, domnişoară, ca ditamai preşedintele de partid să dea bir cu fugiţii în asemenea hal? Căci iată ce declară doi dintre autori pentru revista „7 Est”:

ION DEDU: „Partea din carte scrisă de mine este pe partea de procedură, deci nu poate fi plagiată. Procedura de mediere am scris-o în baza propriilor mele materiale. Despre restul cărţii poate să răspundă Alina Gorghiu deoarece ea a pus la punct lucrarea!

Nicolae Stănescu: „Vă asigur că partea mea nu este plagiată. Despre restul cărţii, vorbiţi cu coordonatorul, doamna Gorghiu”!

Revista ieşeană care a semnalat plagiatul colectivului condus de Alina Gorghiu, publică şi punctul de vedere al prodecanului Facultăţii de Drept, Marius Bălan: „Coordonatorul unei cărţi trebuie să asigure unitatea logică şi de idei a lucrării, să elimine greşelile grave, să asigure stilul de redactare şi de conţinut. În cazul în care sunt câteva fraze copiate, atunci putem vorbi de o neglijenţă a coordonatorului. În cazul în care s-au preluat texte din lucrări cunoscute, culpa coordonatorului este mai gravă!

396 de rânduri din carte sunt copiate cuvânt cu cuvânt”

Revista „7 Est”, care are meritul acestei dezvăluiri, analizează pe larg acest plagiat. Reproducem mai jos argumentele prezentate de Cristi Zavastin, autorul articolului:

Dintr-un total de 312 pagini, cât are cartea „Medierea – oxigen pentru o societate modernă“, cel puţin în 20 de pagini sunt paragrafe plagiate, multe dintre acestea fiind preluate după modelul „copy-paste“, din alte lucrări. Astfel, 396 de rânduri din carte sunt copiate cuvânt cu cuvânt. Cele mai multe şi cele mai mari paragrafe plagiate sunt din articolul „Medierea – un pas decisiv şi ireversibil pentru reinstaurarea dialogului social ca fundament al dezvoltării durabile“, scris de avocatul Nicu Vasile în numărul 3 din 2010 al Revistei Naţionale de Drept, o publicaţie apărută la Bacău. Alte paragrafe sunt preluate cuvânt cu cuvânt din mai multe articole publicate pe site-ul medierea.ro, unele dintre ele citate în lucrare, altele nemenţionate în bibliografie.

Un alt autor plagiat este profesorul Virgil Nicula, de la Universitatea „Lucian Blaga“, din Sibiu. Astfel, un paragraf din suportul său de curs „Tehnica negocierilor“, din anul 2008, a fost preluat după metoda „copy-paste“ în cartea coordonată de Alina Gorghiu. O altă sursă din care s-au luat cu „copy-paste“ pagini întregi este ghidul realizat în cadrul proiectului de cooperare între ABVV (FGTB) şi CNSRL – Frăţia – 2006-2007, apărut cu şase ani înainte de cartea pe care şi-a pus numele liderul PNL.

Sunt copiate paragrafe cuvânt cu cuvânt, fără ghilimele, fără indicarea sursei în lucrare şi în bibliografie. Exemplu: „Despre mediere s-au elaborat sute de teorii, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, mai mult sau mai puţin legale, dar toate unite de un scop comun esenţial: stingerea disputelor, conflictelor, diferendelor, neînţelegerilor etc.“ – paragraf copiat din articolul „Medierea – un pas decisiv şi ireversibil pentru reinstaurarea dialogului social ca fundament al dezvoltării durabile“, scris cu trei ani mai devreme de avocatul Nicu Vasile în Revista Naţională de Drept.

Alt exemplu: „În sens larg, negocierea apare ca o formă concentrată şi interactivă de comunicare interumană în care două sau mai multe părţi aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înţelegere care rezolvă o problemă comună sau atinge un scop comun.“ – paragraf copiat din suportul de curs „Tehnica negocierilor“, din anul 2008, al profesorului Virgil Nicula.

– Paragrafe întregi sunt copiate cuvânt cu cuvânt, fără indicarea sursei, site-ul apărând doar în bibliografie. Exemplu: „Taxele de timbru sunt cu atât mai consistente, cu cât miza procesului comercial este mai ridicată. Nici onorariile de avocat şi cele ale experţilor angrenaţi în procesele comerciale nu sunt de neglijat, având în vedere şi numărul gradelor de jurisdicţie şi întinderea în timp a proceselor.“ – paragraf copiat din articolul „Business Mediation – Medierea conflictelor de natură comercială“, apărut pe site-ul medierea.ro pe data de 17 aprilie 2008, cu cinci ani înaintea volumului coordonat de Gorghiu”.

UNELE PARAGRAFE DIN CARTE SÎNT PUBLICATE DE DOUĂ ORI!

Cartea coordonată de Dr. av. Alina Gorghiu are şi cîteva caracteristici demne de o revistă de umor. Cităm din acelaşi articol al colegilor de la „7 Est”:

Neavând probabil ce să mai scrie, autorii au decis că ar fi bine să reia unele paragrafe din primele pagini ale cărţii. Exemplu: „Deşi medierea obligatorie a fost aplicată pe o durată de timp relativ scurtă, în perioada martie 2011 – octombrie 2012, au fost mediate aproximativ 130.000 de cauze, dintre care aproximativ 50 s-au finalizat cu încheierea unui acord de mediere.“ – paragraf care apare atât în pagina 48, cât şi în pagina 230.

Un alt exemplu: „În anul 2008, în Portugalia au fost înregistrate 265 de cazuri cu o rată de succes de 61%, iar, în anul 2009, 509 cazuri, cu o rată de succes de 53%. Durata medie a şedinţelor de mediere se situează la 90 de zile.“ – paragraf care apare atât în pagina 53, cât şi în pagina 230. Există şi alte exemple de acest gen”. Iată şi un exemplu din această inedită metodă de cercetare:

Aşa ceva, mărturisesc, nu am mai întîlnit în nici o lucrare cu pretenţii ştiinţifice şi, credeţi-mă!, mi-au trecut destule prin faţa ochilor! În ceea ce priveşte dorinţa autorilor de a republica acest volum, în care intenţionează să pună ghilimele la locul lor, probabil că s-au inspirat din „metoda lui Cărtărescu”, despre care am scris zilele trecute (v. http://www.cotidianul.ro/mircea-cartarescu-recunoaste-dupa-35-de-ani-ca-a-plagiat-in-cartea-lui-de-debut-263583/), care şi-a republicat după 35 de ani primul volum de versuri, în care a pus ghilimele acolo unde plagiase iniţial! Le spun amical: mai bine staţi în banca voastră! Nu mai zgîrmaţi în el, că miroase!

Cele 14 fotocopii ale unor pagini ce dovedesc plagiatul celor 6 autori ai cărţii „Medierea – oxigen pentru o societate modernă“, apărută în 2013, la Editura Universul Juridic, pot fi văzute pe site-ul http://www.7est.ro/acasa0/item/45507-exclusiv-7est-plagiat-coordonat-de-alina-gorghiu-vezi-cele-14-facsimiluri-copy-paste.html.

CE ESTE PLAGIATUL ŞI CUM SE PEDEPSEŞTE EL ÎN AMERICA

Plagiat”, acest cuvînt oribil, vine din lat. „plagium”, care definea „vînzarea de sclavi furaţi”! Pe Wikipedia, plagiatul este definit ca „însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație proprie”. În acelaşi loc, aflăm că „În Statele Unite ale Americii, un student care copiază pentru a trece un examen sau pentru a obține un calificativ bun la o materie de studiu este pedepsit prin eliminarea din toate universitățile statului pe teritoriul căruia s-a petrecut fapta de plagiat. Pedeapsa este deosebit de gravă, deoarece orice cetățean al SUA beneficiază de reduceri de taxe numai în statul în care trăiește. Dacă este obligat să plece din statul în care trăiește, nu-și poate face studiile decât prin plata integrală a taxelor universitare”.

Pentru cei care sînt tentaţi „să se dea mari” furînd textele altora, după care cred că pot să scape de consecinţe prin explicaţii „gen Gorghiu”, le amintim ce spunea Daniela Cutaş, profesor la Universitatea din Manchester, într-o dezbatere: „Corect ar fi ca penalizările să fie cu atît mai serioase cu cît cei vinovaţi sînt mai avansaţi în periplul lor academic sau de cercetare. Aceasta deoarece este mai greu de crezut că un masterand nu înţelege în ce constă plagiatul, decît un student de 19 ani, în anul întîi universitar” (Dilema, nr. 190, p. 12)! Toţi autorii cărţii „Medierea – oxigen pentru o societate modernă“, împreună cu coordonatorul ei, se încadrează perfect în categoria descrisă de prof. Daniela Cutaş!

În ceea ce o priveşte pe Alina Gorghiu, nici să nu-i treacă prin cap că, de acum înainte, la fel ca „prietenul” său Victor Ponta, va mai putea să scape de acuzaţia de plagiat, căci boala asta este ca rîia: cu cît te scarpini mai rău, cu atît ies mai mult în evidenţă bubele!

P.S. Crezînd că se scuză, Alina Gorghiu spune că verificările ei arată că s-a plagiat doar 2% din carte! Întrebare: doamna doctor-avocat, dacă o bătrînă are în portmoneu 1.000 de lei şi dvs. îi furaţi 20 de lei, ce şanse aveţi să nu fiţi condamnată pentru furt?


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.