„Faust“ la Budapesta

Spectacolul „Faust“ al Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, participă la a patra ediție a Festivalului MITEM (Întâlnirea Internațională de Teatru Madách). Festivalul este organizat de Teatrul Național din Budapesta, în perioada 12-30 aprilie 2017.

După reprezentația de ieri, trupa sibiană joacă și în această seară, de la ora 20.00, la Atelierele Eiffel (Bulevardul Kőbányai nr. 30), într-o hală amenajată special pentru producția lui Purcărete. „Faust“ este unul dintre cele mai așteptate spectacole la Festivalul MITEM din Budapesta. Aseară a avut loc și o discuție cu publicul, iar azi, de la ora 15.00, la Teatrul Naţional din Budapesta are loc o conferință moderată de George Banu, cu tema „Faust ca poetică teatrală a lui Silviu Purcărete“, care îi are ca invitați pe regizorul spectacolului, scenograful Helmut Stürmer, compozitorul Vasile Şirli, designerul costumelor, Lia Manţioc, şi pe directorul general al TNRS, Constantin Chiriac.

Spectacolul se bazează pe relația cu totul specială dintre Faust şi Mefisto. Încă de la început, regizorul Silviu Purcărete a lucrat cu mai mulți actori pentru a găsi formula ideală în care să construiască spectacolul, printre care Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică şi Coca Bloss. Rezultatul căutărilor a fost distribuţia formată din Ilie Gheorghe (Faust) şi Ofelia Popii (Mefisto). La Budapesta, în rolurile principale vor urca pe scenă actorii Miklós Bács (Faust) şi Ofelia Popii (Mefisto). Producția TNRS a avut premiera pe 19 septembrie 2007 şi reprezintă unul din proiectele de referință ale Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Inclus pe lista celor mai mari spectacole ale lumii, spectacolul regizat de Silviu Purcărete a avut reprezentații pe unele dintre cele mai importante scene europene: Festivalul Goethe de la Frankfurt (Germania, 2008), Festivalul Internațional de la Edinburgh (Regatul Marii Britanii, 2009), Tour & Taxis Bruxelles (Belgia, 2011) şi Maribor Capitală Culturală Europeană (Maribor, 2012). Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.