„Guvernul meu“ și „guvernul lui“, nimic pentru noi

Carmen Andrei Luminiţa este preşedinta unei organizaţii pentru drepturile omului din Peninsulă. După ce a trăit 17 ani în Italia, a decis să ajute alţi români care au nevoie disperată de ajutor. Lucrează inclusiv pentru românii abuzaţi din Sicilia, Palermo, alte oraşe italiene.

Cât de eficientă va fi măsura anunţată de premierul Tudose, de a trimite mai mulţi oameni de legătură în ţări precum Spania, Italia, Marea Britanie, în zone unde sunt în general mai mulţi români?

Ei nu ştiu cum se mănâncă şi cât de amară este pâinea printre străini, căci în 27 de ani nimeni din cei care s-au perindat în aceste guverne nu a gustat-o. Au avut postulețe calde la birouri răcoruțe şi dau idei din povestioare şi istorioare în necunoştinţă de situaţie. Deci răspunsul meu este: şi de această dată nimic, doar noi promisiuni.

De ani de zile sunt semnalate cazuri de abuzuri asupra românilor din Italia, dar autorităţile au reacţionat doar în momentul în care s-a scris în presa internaţională. Care sunt cele mai grave cazuri pe care le‑aţi semnalat?

Sunt români care de ani buni iau microbuzul, avionul, autocarul şi pleacă în lume, îşi iau viaţa, cum s-ar zice, în propriile mâini, dar nimeni nu s-a agitat referitor la valul acesta masiv al migraţiei. Nimeni nu a fost preocupat, din Guvern, de migrarea în masă, de nevoile românilor, unde merg, ce mănâncă, ce fac, cum şi în ce fel, ce fac acolo şi din ce trăiesc. Sunt 4 ani de când somez şi eu Executivul, de pe vremea guvernului Ponta, apoi „guvernul meu“, acum „guvernul lui“. Vom continua lupta. Avem acest proiect depus de CAPIMED România: „Vreau să lucrez în Europa mea!“. Există nenumărate denunţuri făcute de români, neluate în seamă. Dar am tot avut vizite de ministru, de secretari de stat etc., etc. Pe banii cui? Soluţii? Nu le văd, ca să fiu sinceră. Eu cu dumneavoastră sesizăm şi alţii primesc bani pe spatele acestor bătuţi de soartă şi îşi bat joc de ei, făcând orice altceva numai să nu-l tuteleze pe românul din diaspora. Sunt deja foarte multe cazuri de abuzuri, de erori medicale, de condiţii de muncă inumane, de sclavagism, de copii folosiţi la cerşit ca să supravieţuiască familia acolo, să nu se întoarcă acasă. Ministerul are documentaţii ataşate la proiectul pe care l-am depus, deci se cunosc aceste cazuri.

S-a decis înfiinţarea unui task force pentru problematica abuzurilor la care sunt supuşi românii din străinătate şi despre o mai bună informare a românilor care merg la muncă în afara graniţelor. Cum comentaţi aceste măsuri, sunt suficiente?

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a comunicat de multe ori că avem poliţişti acolo, oamenii noştri. Ministra Olguţa Vasilescu a distribuit fluturaşi informativi. Prim-ministrul despre ce vorbeşte? Aceste trei doamne şi toţi trei – Vasilescu, Dan şi Păstărnac – folosesc cuvinte mari, proiecte de sume imense, cu idei ieftine. Îşi asumă sume uriaşe care nici pe departe nu ajung în folosul românilor din diaspora. Sunt de cinci ani în Sicilia, dar acei fluturaşi nu i-am văzut niciodată. Şi nici nu am auzit şi văzut un poliţist român căruia să-i cer ajutor atunci când a fost necesar.

Lupt acum pentru drepturile unui copil cu eroare la naştere, avea 24 de leziuni, caz foarte grav, mama fiind tânăra concubină a unui sicilian, necăjiţi şi disperaţi, fără bani. N-am nicio şansă să pot ajuta acest caz. Sau pe femeia paralizată, badanta distrusă de bătrâna pe care o îngrijea, care i-a înfipt o seringă cu ac în coloană. Fac denunţuri antimafia la Palermo pentru muncă la negru, loc de dormit insalubru, români înşelaţi, români cu accidente la locul de muncă, părăsiţi, abandonaţi. Sunt multe cazuri dramatice şi nici pe departe nu am auzit să se fi propus măsurile eficiente de care au nevoie milioane dintre ai noştri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.