„Luna Enescu” la Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român deschide, duminică, 8 octombrie 2017, Luna Enescu la ICR. Lansarea seriei de evenimente dedicate marelui compozitor George Enescu va avea loc la Centrul Internațional de Conferințe „Casino Sinaia”, cu începere de la ora 14.00. Manifestările desfășurate sub egida „Luna Enescu la ICR“ întregesc succesul acţiunilor dedicate lui George Enescu, organizate de reprezentanţele ICR în străinătate. Cel mai recent eveniment de acest fel, intens mediatizat de presa internațională și cu un remarcabil succes în rândul publicului, a fost deschiderea noului sezon London Philharmonic Orchestra, la Royal Festival Hall din Londra, cu opera „Oedipe“ în variantă de concert, sub bagheta maestrului Vladimir Jurowski.

La manifestările de la Sinaia vor participa personalități din mediul diplomatic, academic şi cultural din România și din străinătate. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Primăria oraşului Sinaia, are o semnificație simbolică și, în egală măsură, o anvergură desosebită, fiind programat în ultima zi a Festivalului „Sinaia Forever“, o manifestare aflată la cea de a XXII-a ediţie. Muzeul Naţional „George Enescu”, Institutul Cultural Francez şi Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia, sunt, de asemenea, parte din programul evenimentului de la Sinaia, care cuprinde lansarea celui de-al doilea volum bilingv în română și engleză, George Enescu – Muzicianul de geniu în imagini, urmată de vernisajul expoziției documentare dedicată compozitorului.

De la ora 15.00 va avea loc un recital extraordinar susținut de Mirana Țuțuianu, Anne Billant, Ștefan Tarara, Mihai Ritivoiu și Marin Cazacu, iar de la ora 17.00 proiecția filmului Enescu – la răspântie de vremi, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Volumul George Enescu – Muzicianul de geniu în imagini ne oferă o biografie în imagini a strălucitului muzician, oprindu-se asupra ultimelor două etape din viața compozitorului, maturitatea (1920 – 1946) și senectutea (1946 – 1955). Selecția, introducerea și legendele fotografiilor au fost realizate de muzicologul Viorel Cosma. În holul Cazinoului vor fi montate expozițiile de fotografie și multimedia Enescu și viorile sale și George Enescu, un mare creator al secolului XX.

Seara se va încheia cu proiecția filmului documentar Enescu – la răspântie de vremi. Regia şi imaginea sunt semnate de Nicolae Mărgineanu, iar scenariul și comentariul îi aparțin Adei Brumaru.

„Cele mai recente succese înregistrate în plan internațional cu opera lui George Enescu, mă refer la primirea extraordinară de care s-a bucurat în rândul publicului de la Londra opera Oedipe, prezentată în variantă de concert la Royal Festival Hall, ne îndreptățesc să spunem că George Enescu a devenit un adevărat brand de țară. Iată de ce Institutul Cultural Român îi dedică o lună întreagă de evenimente, începând de pe 8 octombrie 2017. Deși George Enescu nu mai are nevoie de nicio prezentare, oameni sufletiști, alături de specialiști, aduc în fața publicului noi aspecte legate de viața marelui nostru compozitor. Volumul George Enescu – Muzicianul de geniu în imagini, pe care-l lansăm în cadrul seriei de evenimente Luna Enescu la ICR, este un exemplu în acest sens și mulțumesc, în numele Institutului Cultural Român, tuturor celor care au făcut posibilă apariția și prezentarea acestuia în fața publicului iubitor de muzică bună și de cultură“, declară doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR.

Și Institutele Culturale Române din afara țării derulează, pe parcursul următoarelor 30 de zile, evenimente dedicate muzicianului George Enescu în cadrul proiectului „Luna Enescu la Institutul Cultural Român”.

Institutul Cultural Român de la Paris, împreună cu Societatea Muzicală Franceză „Georges Enesco” şi Asociaţia Noesis prezintă, in perioada 9-18 octombrie 2017, cea de-a patra ediţie a festivalului „Întâlnirile Muzicale Internaţionale George Enescu”. Sub egida festivalului sunt derulate un festival de muzică franceză şi românească din secolele XX şi XXI şi un concurs internaţional de artă vocală.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chişinău, în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău, organizează în perioada 20 septembrie – 20 octombrie 2017, la Galeria La Rond, expoziția George Enescu – personalitate a culturii româneşti şi universale. Expoziția, formată din 22 de bannere, cuprinde o serie de documente, mărturii și fotografii care refac în imagini traseul vieții și activității lui George Enescu. Evenimentul este integrat în programul de diplomație culturală Centenar, conceput și aprobat de Guvernul României, care are drept scop prezentarea valorilor culturale-istorice românești în spațiul Republicii Moldova.

ICR Londra organizează, în parteneriat cu Societatea Enescu din Marea Britanie şi St James’s Church, Piccadilly, în data de 5 octombrie 2017, la sediul ICR Londra, şi în data de 6 octombrie 2017, la St James’s Church Piccadilly, Londra, două recitaluri de pian susţinute de Nicolae Dumitru. Proiectul continuă seria de concerte organizate de ICR Londra, sub egida Societăţii Enescu, serie care îşi propune poziţionarea muzicii enesciene în prim plan şi aducerea în cadrul sezonului de concerte al ICR Londra a unor muzicieni români şi internaţionali de prestigiu, care să susţină concerte de mare vizibilitate.

Sub titulatura De la Enescu la blues, de la doină la jazz modern, ICR New York organizeză un nou turneu de succes, avându-i ca protagoniști pe doi muzicieni de renume internațional: pianistul român Lucian Ban și violonistul american, nominalizat la premiile Grammy, Mat Maneri. Turneul are loc în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2017 și constă într-o serie de patru concerte, însoțite de prezentări și discuții cu publicul și un workshop-prelegere, toate susținute de cei doi artiști în patru locuri legendare și consacrate pentru iubitorii muzicii, din sudul și sud-vestul Statelor Unite.

Institutul Cultural Român de la Beijing continuă organizarea proiectului „Cinemateca Românească și Audiție muzicală“, în perioada 25 octombrie – 31 decembrie 2017, la sediul său, cu proiecția a trei filme românești (Aventurile lui Babușca, Buletin de București și Maria Mirabela) și prin prezentarea compozițiilor și interpretărilor marilor muzicieni români George Enescu și Dinu Lipatti. Filmele vor fi programate o dată pe lună, iar înainte de proiecția acestora vor avea loc audiții muzicale cu compoziții, aparținând lui George Enescu Dinu Lipatti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.