„Omul cu hărțile“ se teme de extratereștri

Astrofizicianul Frank Drake, cel care a conceput unele dintre hărțile trimise de NASA în spațiu, în anii 1970, pentru a le arăta unor posibile civilizații extraterestre coordonatele planetei Terra, se teme că acestea ar putea fi periculoase.

Hărțile de acest gen arată coordonatele Pământului în raport cu alte surse galactice de unde radio și au fost montate pe patru sonde spațiale care au ajuns deja dincolo de sistemul nostru solar. Omul de știință a colaborat cu agenția spațială NASA pentru hărțile plasate pe vehiculele spațiale Pioneer 10 și Pioneer 11, lansate în 1972, respectiv 1973. Anumite desene similare au fost montate și pe sondele Voyager 1 și Voyager 2, lansate ambele în anul 1977. Frank Drake susține că la momentul respectiv reprezentanții NASA erau extrem de optimiști în legătură cu acest demers și considerau că extratereștrii sunt ființe pașnice, care nu caută război cu omenirea. „Nimeni nu s-a gândit, măcar pentru câteva secunde, că acesta ar putea fi un lucru periculos“, a declarat astrofizicianul pentru National Geographic. Frank Drake nu este singurul cercetător care se teme de contactul cu alte ființe ale Universului. Celebrul cosmolog Stephen Hawking a spus la un moment dat că extratereștrii ar putea provoca dispariția speciei umane. Potrivit spuselor lui Hawking, contactul ar fi similar cu cel dintre flota lui Cristofor Columb și populația indigenă din America, care nu „s-a terminat bine“. Frank Drake este cunoscut mai ales pentru fondarea programului de căutare a vieții și pentru crearea ecuației care îi poartă numele. Este autorul unei formule probabilistice ce oferă posibilitatea să se calculeze probabilitatea apariției vieții raționale oriunde din Univers. În 1960, la Universitatea Cornell, astrofizicianul a efectuat primul experiment modern SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence/ Căutarea Vieții Extraterestre Inteligente), numit Proiectul Ozma.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.