Poveştile citite iarna, la gura focului sau în faţa bradului împodobit, au un farmec cu totul aparte. „Poveştile Reginei Maria a României” cuprinde treisprezece basme scrise de Majestatea Sa Regina Maria, toate inspirate de dragostea Reginei pentru România şi poporul român. Basmele au fost publicate pentru prima dată în limba română în anul 1923 sub titlul „Cartea de basme a Reginei Maria”.
Regina Maria a României, nepoata Reginei Victoria a Angliei şi verişoara primară a Ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei, era renumită pentru frumuseţea ei, pentru inteligenţă, simţ diplomatic, altruism şi pasiune pentru artă, poezie şi filozofie. Consoarta Regelui Ferdinand I şi mama regelui Carol al II-lea al României a fost supranumită „Regina inimilor” sau „Mama răniţilor”, datorită dragostei şi dăruirii pe care le-a arătat în timpul Primului Război Mondial.
Dincolo de multiplele acţiuni de caritate întreprinse, Majestatea Sa a rămas în memoria românilor şi pentru talentul de a scrie. Opera sa literară este vastă, cuprinzând câteva romane sentimentale, volume de povestiri, poveşti şi basme pentru copii şi un jurnal în două volume, „Povestea vieţii mele”.
Nu întâmplător, în apropierea Crăciunului, „Curtea Veche Publishing” a pregătit o surpriză atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, interesaţi de una dintre figurile emblematice ale istoriei noastre.
Volumul „Poveştile Reginei Maria” reînvie farmecul clipelor de intimitate pe care Majestatea Sa le petrecea povestind cu cei cinci copii. Cartea are un format original, ce încearcă să sublinieze, prin fotografii sugestive, povestea familiei Reginei. Astfel, în volum apar ilustraţii cu Regina Maria a României, Regele Ferdinand I, cei cinci copii ai acestora – Carol (viitorul rege Carol al II-lea), prinţul Nicolae, principesele Elisabeta, Maria şi Ileana şi prinţul Mihai (viitorul rege Mihai I al României, nepotul Reginei Maria şi fiul lui Carol al II-lea).
Toate poveştile au un pronunţat fundal românesc şi reflectă apropierea Reginei Maria de România. Unele sunt poveşti moralizatoare, creştine – „Cartea Minunată a Părintelui Simion”, „Sămânţa înţelepciunii” şi „Baba Alba” -, altele sunt poveşti instructiv-optimiste – „De coada cometei” este, de exemplu, o iniţiere ludică în astronomie, cu un mesaj moralizator.
În timpul Primului Război Mondial, Regina Maria a mers pe front alături de doamnele de la curte pentru a îngriji soldaţii români răniţi. Emoţiile resimţite aici sunt reflectate şi în tonul unora dintre poveşti: „Orfana” prezintă în mod direct experienţa foametei din timpul războiului şi suferinţa soldaţilor.
Cea de a 13-a poveste a volumului, adăugată de „Curtea Veche Publishing” în această ediţie, este un eseu autobiografic al Reginei Maria, intitulat „Copila cu ochi albaştri”. În 1931, Ileana, fiica cea mică a Reginei, se mărită cu Arhiducele Anton de Austria şi pleacă din ţară. Regina reia, în acest eseu, istoria familiei sale, vorbeşte despre copiii ei şi despre vremurile grele ale războiului. În acest fel, autobiografia Reginei se întreţese cu poveştile ei, pe care, cel mai probabil, le-a spus de multe ori, înainte de a le scrie, propriilor copii.
Regina Maria spunând povești copiilor săi
ASR Principesa Margareta a României declară, recitind „Poveştile Reginei Maria”, că „talentul de scriitor al Reginei Maria nu apare altcum decât firesc. Frumoasă, inteligentă, cu farmec şi temperament debordante, străbunica mea a adus literaturii române nu numai un avânt şi o încurajare părintească, dar şi condeiul unui nou scriitor regal. Toate cărţile ei sunt impetuoase, puternice, sensibile şi spontane, de la paginile de jurnal până la suavele poveşti pentru cei mici şi mari”.
Reproducem, pentru frumuseţea descrierii, un fragment dintr-o poveste emoţionantă din viaţa unui sat sărac, „Poveste de Crăciun”.
„O să vă istorisesc astăzi o poveste foarte stranie, o poveste de Crăciun!
E vorba de un puţ părăsit, adânc şi tainic, care se afla în mijlocul unei păduri mari şi întunecoase. Nimeni nu ştia de ce puţul era acolo, nici cine îl făcuse, nici cât de vechi era. Ţăranii din împrejurimi se temeau grozav, căci din el se auzeau ieşind vaiete, gemete şi câteodată nişte ciocănituri ca şi când cineva ar fi bătut în ghizduri. Credinţa tuturora era că un suflet stă robit în adâncimea-i din care nu putea scăpa… Nu ştiu de ce, ţăranii îşi închipuiau că fiinţa necunoscută, ce sta robită acolo, le-ar fi adus mari primejdii dacă ar fi scăpat din puţ şi că singurul mijloc de a o îmblânzi era să-i arunce mici daruri. Adeseori săracii cred că singurul chip de a goni nenorocul de la pragul casei lor e să aducă jertfe lui Dumnezeu şi oricărei alte puteri.
Dar Dumnezeu ştie bine că viaţa săracului nu e decât un lung şir de jertfe, de la început şi până la sfârşit!
La anumite sărbători, mai cu seamă la Sfânta Maria şi la Sfântul Dumitru, sătenii luaseră obiceiul să ducă daruri puţului fermecat.
Cum se sfârşea liturghia, înainte de a merge la horă sau la cârciumă, se adunau pâlcuri, pâlcuri şi porneau spre pădure cu ciudatele lor daruri. Unii duceau flori sau ouă încondeiate ori covrigi presăraţi cu susan, alţii snopi de grâu legaţi cu cordele frumoase. Copiii dădeau bucuros cele dintâi poame coapte ce le căpătau: prune, cireşe sau nuci, ori pietricele adunate din albia râului, care deveneau frumoase, trandafirii şi lucitoare când le lingeau. Fetele aruncau mărgele din ciucurii betelor, poze cu sfinţi, mărturii şi multe alte nimicuri, cumpărate la Moşi; iar flăcăii, parale mărunte, nasturi de la tunici militare şi garoafele roşii, pe care cu atâta drag le purtau la ureche! (…) La marginea satului Galea, într-o casă atât de mică şi de umilă, încât părea mai mult o colibă, trăia o văduvă săracă, anume Maria. Tot satul o cunoştea sub numele de Maria-Văduva. Sărmana avea un singur copil, Petre, cu ochi mari albaştri şi-un obrăjor searbăd şi îngrijorat. (…) Câteva funii de ceapă uscată, atârnate după vatră, şi puţin mălai într-o copaie erau toate merindele de iarnă. Petre era un copilaş atât de cuminte, încât ţi-era mai mare dragul şi mila de el. N-avusese încă vreme să se bucure de nimic, dar nici să fie urâcios, căci de când se ţinea pe picioruşe fusese nevoit s-o ajute pe maică-sa şi să lucreze alături de ea. Apoi Petre se strecura lângă maică-sa, lipindu-se de ea, cu nădejdea că o va încălzi strângând-o cu drag în braţele lui slăbănoage.
Dar vai! Dumnezeu părea că n-aude rugăciunea băiatului. Avea o inimioară curată şi grijulie, gata să ducă povara grea pentru umerii lui.
Era-n ajunul Crăciunului”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.