Ce ascunde flecăreala lui Sorin Oprescu?
„Principiul lui Peter" la Primăria Capitalei
 

După cum se ştie, „Principiul lui Peter" este o teorie emisă de dr. Laurence J. Peter, pedagog american de origine canadiană (1919-1990). Teoria afirmă că fiecare individ are limita lui de competenţă în cadrul ierarhiei sociale. Când a trecut de ea (prin numiri, promovări sau alegeri), îşi atinge nivelul maxim de incompetenţă. Exemple tipice pentru ascensiunea spre incompetenţă sunt, în viziunea lui Peter, unii şefii de stat, unii prim-miniştrii, destui ministri, primari etc. Din „fauna" naţională destul de bogată în acest sens, îl dăm ca exemplu pe Sorin Oprescu, primarul Capitalei, care excelează în incompetenţă împreună cu Consiliul General.

Ascensiunea lui Oprescu spre incompetenţă

Pe când era chirurg şi director al Spitalului Municipal, se spune că Sorin Oprescu era un bun profesionist. Ascensiunea sa la fotoliul de primar al Bucureştiului a adus în primele săptămâni o rază de speranţă pentru urbanişti. Pentru a-şi asigura voturile, el a semnat chiar şi „Pactul pentru Bucureşti" cu 50 de organizaţii neguvernamentale, pact pe care l-a încălcat încă de la primele semnături ca primar. Imediat s-a văzut că ascensiunea în noua funcţie l-a proiectat fără menajamente pe valul incompetenţei, nu al competenţei! Un chirurg bun a ajuns, iată, un primar incompetent. Ne amintim de concursurile de moşi crăciuni, de cârnaţi, majorete şi alte penibile initiative demne de Guiness Book. Până la un punct, domnul Oprescu are haz, e simpatic, manelist, vorbeşte „popular", bolovănos. Dar când e vorba să distrugă Bucureştiul vechi, când e să încalce legea, dând de pământ cu monumente de arhitectură unice şi catalogând drept „prostii" observaţiile pertinente ale Ordinului Arhitecţilor din România, atunci incompetenţa domnului primar devine foarte periculoasă. Silabisind expresii ca „prostii", „aiureli", „manevre politice", „lumea vede" etc., primarul general îşi ascunde, în realitate, lipsa de viziune şi de sensibilitate. De numele domniei sale, direct sau indirect, se leagă deja catastrofe urbanistice precum uscarea a mii de copaci seculari, „toaletaţi" la ordin în miezul verii, distrugerea pavajului istoric de pe marile bulevarde, distrugerea zonei Berzei-Uranus, a zidurilor mânăstirii „Sfântul Sava" de la Universitate şi a altor monumente de arhitectură despre care s-a vorbit chiar şi la Parlamentul European. Obişnuit să încalce şi să sfideze legea, domnul primar merge înainte ca pe arătură, mândrindu-se cu opera altora: Pasajul Basarab. Din fericire, încă mai există justiţie în România. Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul", condusă de neobositul militant Nicuşor Dan, a câştigat deja cinci procese împotriva domnului Oprescu şi a Primăriei Generale.

Primarul care nu iubeşte Bucureştiul

Potrivit celei mai recente sentinţe (din 16 iunie a.c.), definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (dosar 5455/3/2010), utilitatea publică a proiectului bulevardului Buzeşti-Berzei a fost suspendată. Motivarea sentinţei abundă de ilegalităţile comise de d-l Oprescu et comp. Cităm: "Utilitatea publică fusese declarată de Consiliul General, şi nu de Parlament, cum ar fi fost legal, iar specialiştii implicaţi reprezentau numai primăria, nu şi alte instituţii abilitate de lege". Cu alte cuvinte, adio, bulevard Uranus, iar monumentele istorice demolate rămân doar o tristă mărturie în plus că necruţătorul domn Peter a avut dreptate. Se mai spune un lucru în sentinţă: „Primăria nu a făcut dovada vreunei cercetări ştiinţifice prealabile în cazul Berzei-Uranus şi nici măcar costurile nu au fost estimate". Este obişnuit domnul primar cu surprizele legate de costuri, devreme ce preţul Pasajului Basarab a fost estimat la 178 de milioane de euro, dar a ajuns în final la aproape 300 de milioane! Celelalte patru procese pierdute vizează tot aşa-zisa magistrală Berzei-Uranus: suspendarea autorizaţiilor de demolare a hotelului Marna (ignorată de Sorin Oprescu); suspendarea autorizaţiei de demolare a casei Cobălcescu (ignorată, bineînţeles); anularea planului urbanistic zonal (PUZ) Buzeşti-Uranus, de către Tribunalul Bucureşti; suspendarea aceluiaşi PUZ de Tribunalul din Cluj-Napoca. şi acestea au fost ignorate. Între atâtea ilegalităţi, nu ne mai mirăm că omul care „nu iubeşte Bucureştiul" (conform aprecierii lui Andrei Pleşu) a inaugurat Pasajul Basarab fără avizul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Pentru nivelul său de competenţă, ar fi vorba, bineînţeles, de un „fleac", speculat politic de ministerul Elenei Udrea. În realitate, este vorba de o atitudine iresponsabilă şi incompetentă. Faptul că USL îşi leagă speranţele de candidatura din 2012 a lui Sorin Oprescu este una dintre marile greşeli ale tinerei alianţe a Opoziţiei. Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" a şi anunţat că va mobiliza întreaga societate civilă din Capitală împotriva primarului demolator, indiferent de cine va fi susţinut.

Accesări: 3430
Ion Longin Popescu
Publicat Marţi, 28 iunie 2011

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
-7
23 Voturi

 

Alte articole scrise de Ion Longin Popescu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

amicu
13:48:54, 01 Oct 2011 15
Da, USL trebuia sa aiba un candidat propriu la primarie. Aici e vina PNL-ului care a acceptat asa ceva, Oprescu fiind de fapt un PSD-iat ascuns. Cit despre cit iubeste sau nu Bucurestiul d-nul Oprescu nu l-as folosi pe Plesu (un container plin de fîsuri "intelectualiste") ca reper.
ContraPro
+1
 
MITRU
18:07:24, 01 Jul 2011 14
O mai buna documentare nu ar fi stricat si asta din surse multiple. Gandesc eu, ca un pretins cunoscator al zonei cu pricina, cum va pretindeti, ar fi trebuit sa rememorez cu ochii mintii lugubritatea asaziselor edificii istorice, pomenite cu enfaza, sa te intrebi in ce constau "monumentele istorice", cat ar fi costat refacerea lor si la ce ar fi folosit iar pe langa toate mai adauga si balamucul din traficul auto si pietonal din zona si vezi ce iese. Ati folosit o singura sursa de informare, documentarul furnizat si impus la comanda de prefectul capitalei, o plimbare perpedes in zona v-ar fi fost mai cu folos. Nu-i port dr. Oprescu cinestice simpatie, in raport cu primarii generali ai ultimilor 20 de ani este la un secol lumina, din nenorocire are un prefect batut in cap, fricos si fara nici un fel de initiativa care nu se pricepe nici macar la a pune piedici, asa mai finut. Un prefect fara coloana care tremura de frica cand aude Udrea si face pe el (pisu si KK, concomitent) cand aude Basescu. Cred ca aici ar trebui cercetat si vazut cum si despre ce este vorba, daca aveti curajul necesar draga domnule ziarist!
ContraPro
-1
 
Mihaela
13:25:32, 30 Jun 2011 13
Ce dezamagire acest articol din Cotidianul,alminteri o publicatie obiectiva!Slava Domnului ca Sorin Oprescu nu are vreme sau dispozitie pentru tot ce se scrie despre persoana lui!
ContraPro
+4
 
Topirceanu
17:06:13, 29 Jun 2011 12
Dle Popescu, tie nu ti-era rusine sa treci pe str. buzesti?!! numai o minune a facut sa nu cada ruinele peste cei din trafic! ai protestat cind s-au pus termopane la piata Matache," marele monument"? Puteai sa treci cu un prieten din alta tara dinspre berzei spre Piata Victoriei fsra sa mori de rusine de cum arata centrul capitalei? Sigur ca nu! dar vorbesti pagubos si aiurea, vorba lui Topirceanu:" Cind se ia cite-o masura, lumea injura/ Pe agentul comunal/ Ce=ai cu noi , ma! Pentru ce sa dam cu var!" ..in loc sa recunosti cinstit ca niciodata orasul nu a fost mai curat, mai plin de flori ca acum. daca a inaugurat un pod pe un proiect diferit de cel initial de cei pe care ii admirati, trebuie numaidecit injurat! daca vi se ordona sa blamati absenta ISC, o faceti. Ziaristul serios care nu sunteti ar fi aflat la o sumara documentare ca ISC trebuia sa fie prezenta la toate etapele de executie din proiect si sa semneze ca totul s-a efectuat conf proiectului, iar la final puteau fi invitati la inaugurare, nu exista in lege obligativitatea prezentei lor sau a avizului final! si asta pt ca asa gargaragiu cum e Oprescu nu isi permite sa incalce legea, tocmai pt ca IUBESTE BUCURESTIUL! Si este un pic mai serios in functia sa decit jurnalistul popescu! In rest, remember, Topirceanu!
ContraPro
+3
 
Topirceanu
17:00:46, 29 Jun 2011 11
Dle Popescu, tie nu ti-era rusine sa treci pe str. buzesti?!! numai o minune a facut sa nu cada ruinele peste cei din trafic! ai protestat cind s-au pus termopane la piata Matache," marele monument"? Puteai sa treci cu un prieten din alta tara dinspre berzei spre Piata Victoriei fsra sa mori de rusine de cum arata centrul capitalei? Sigur ca nu! dar vorbesti pagubos si aiurea, vorba lui Topirceanu:" Cind se ia cite-o masura, lumea injura/ Pe agentul comunal/ Ce=ai cu noi , ma! Pentru ce sa dam cu var!" ..in loc sa recunosti cinstit ca niciodata orasul nu a fost mai curat, mai plin de flori ca acum. daca a inaugurat un pod pe un proiect diferit de cel initial de cei pe care ii admirati, trebuie numaidecit injurat! daca vi se ordona sa blamati absenta ISC, o faceti. Ziaristul serios care nu sunteti ar fi aflat la o sumara documentare ca ISC trebuia sa fie prezenta la toate etapele de executie din proiect si sa semneze ca totul s-a efectuat conf proiectului, iar la final puteau fi invitati la inaugurare, nu exista in lege obligativitatea prezentei lor sau a avizului final! si asta pt ca asa gargaragiu cum e Oprescu nu isi permite sa incalce legea, tocmai pt ca IUBESTE BUCURESTIUL! Si este un pic mai serios in functia sa decit jurnalistul popescu! In rest, remember, Topirceanu!
ContraPro
+4
 
1 2 3

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.