„Tangoul, dansul unui trup cu patru picioare“

Tangoul, „fiul iubit al Buenos Airesului“, cum i se mai spune, este unul dintre cele mai intime stiluri de dans. Și, așa cum putem constata în următoarele rânduri, în plus, reprezintă un stil de viață, un mod de a iubi, comunicare și o sursă continuă de învățare. Înseamnă deopotrivă trup, minte și suflet. Fără cele trei dimensiuni, nu ar exista, nu s-ar dansa, nu s-ar putea povesti și arăta lumii.

Giorgio Panico, un om de afaceri din Genova, Italia, a acceptat, la 58 de ani, provocarea vieții: aceea de a dansa și de a-i învăța și pe ceilalți să danseze tango. Alături de partenera sa, tot antreprenor, au înființat Școala de Tango Urquiza, iar aceasta le-a devenit în scurt timp cea de-a doua lor natură.

Într-o sală de dans, din clădirea Institutului Italian de Cultură, unul dintre locurile în care țin cursuri de tango, Giorgio Panico și partenera sa de dans Mirela Roșu ne-au povestit despre vise, temeri, pasiuni și, mai presus de toate, despre iubire. Iubirea pentru tango.

Un nou început, la orice vârstă

Două personaje cu origini diferite care, la un moment dat, au devenit convergente. Giorgio Panico și-a dorit toată viața să danseze tango. Și-a văzut părinții dansând. Nu poți să nu-i citești în privire ușorul regret, căci viața l-a dus pe alte drumuri, pe cele ale unei profesii care să-i asigure un trai bun. Și totuși pentru el niciodată nu a fost prea târziu.

„Dragostea pentru dans a rămas. În fiecare lună, vreme de aproape 15 ani, am făcut naveta România – Italia. Când am putut să mă opresc, unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să mă înscriu într-o școală de dans. Timp de doi ani, am fost la dansuri și, văzând că nu progresez, am decis să mă axez pe un singur dans – tango. Experiența de viață și vârsta m-au făcut să mă gândesc că este cel mai potrivit. Am început la 58 de ani.“

Pe Giorgio, tangoul l-a ajutat să fie mai înțelegător, să se dezvolte. Ne descrie mintea ca fiind o plasă în care tangoul a completat anumite găuri. La început, primești mai multă informație, apoi observi că se leagă. Dar ne spune că propria fantezie te ajută mult în acest dans.

„Am fost adus de o prietenă la o școală de tango, unde am studiat peste doi ani și am dobândit acest virus. Apoi, am devenit și asistent la două școli. Se întâmplă, uneori, să intri din greșeală într-o încăpere, fără să știi ce urmează, și așa am întâlnit-o pe Mirela, care a devenit partenera mea de dans. Am cunoscut-o și pe Carolina Bonaventura, din Buenos Aires, profesoară de tango, la care noi am fost în fiecare an, timp de doi ani, câte o lună, și am început să punem bazele unei colaborări profesionale. Astfel, am înființat Școala de Tango din România – Urquiza.“

„Multe cupluri sunt nu doar în dans, ci și în viața reală. Dar nu este cazul nostru și atunci trebuie multă grijă când construiești cuplul de dans. Apropierea nu este doar una mentală, ci și una fizică. Important este ca partenerul să danseze pentru celălalt, nu doar pentru el.“ (Mirela Roșu)

„Efectul fluturelui”

Mirela Roșu, ca și partenerul ei, nu are ca profesie de bază dansul, ci pe aceea de jurist, și, în ultimii 15 ani, de consultant în afaceri și management. Deși nu-i este deloc străin, cochetând încă de mică cu dansul. Șapte ani de dans sportiv, balet și, precum în familia partenerului ei, și în cea a ei se dansa.

„A venit un moment în viața mea când mi-am dat seama că 17 ore de muncă pe zi dăunează grav sănătății și că trebuie să îmi fac și mie o bucurie, aceea a dansului. Șansa mea de a rămâne în tango a fost ca primul meu instructor de dans să fie argentinian, Dani Flaco, alături de Lucia Mîrzan. Și am început să fiu tot mai dedicată dansului. Iar la vreo doi ani distanță, m-am intersectat cu Giorgio, la școala de dans unde mergea. Apoi, ne-am gândit să începem acest proiect împreună. Iar, la începutul anului 2016, am deschis Școala de Tango Urquiza.“

Și totuși concurența este mare pe piață, școli de tango mai există în România. Peste 12 școli de tango în București și peste 30 – în întreaga țară, estimează Mirela Roșu. Dar consideră că nevoie o să fie mereu, cerere există. Și contează cu ce vii nou în domeniu. Au cunoscut-o pe Carolina Bonaventura, din Buenos Aires, profesoară de tango, punând bazele unei colaborări.

„Am preluat în franciză de la Carolina metoda de predat «Efecto Mariposita» (n.r. – efectul fluturelui), care este patentată și recunoscută în Argentina de către autoritățile în domeniu și pe care o promovează prin intermediul școlilor partenere de peste tot în lume, noi fiind una dintre școlile partenere. Iar această metodă ne diferențiază de celelalte școli. Avem un program clar stabilit, lecțiile pe care noi le ținem, în același timp, se țin și în Buenos Aires, în școala ei. Suntem evaluați anual, este un sistem profesional“, ne declară Mirela.

Coup de foudre la milonga

Conform celor doi, în România, comunitatea de tango este formată mai mult din oameni tineri, în jur de 30-40 de ani. Spre deosebire de Italia, unde sunt mulți oameni cu vârsta de peste 50 de ani, în țările fost comuniste vârsta este mai mică. Iar numărul celor care vin oscilează, pentru că ei nu consideră că tangoul este o prioritate, cum ar trebui să fie. Un hobby nu poate fi o prioritate.

Giorgio Panico are încredere că tangoul se va dezvolta și în România, ca și în alte țări, și că, în timp, se va ridica și vârsta celor care să învețe să danseze: „În Italia se dansează de 100 de ani, pentru că a fost o legătură foarte strânsă cu Argentina, din cauza emigrării. Părinţii mei s-au cunoscut la o milonga. Populația în România este tânără. În Genova, orașul meu, nu mai sunt atât de mulţi tineri. Vârsta mai potrivită este undeva de la 10 ani, depinde. Este un dans care se poate face la orice vârstă. Indiferent când îl începi, este un dans pe care îl poți practica și până la 80 de ani. Nu este obligatoriu să faci performanță. Important este să iubești ceea ce faci.“

Pentru Mirela, nu există o vârstă ideală spre a începe acest dans. Fiica ei a făcut cursuri de la trei ani, învățând noțiunile de bază. Chiar dacă, așa cum și ea admite, muzica de tango nu este ușoară; important este să îți dorești să dansezi.

„Tangoul argentinian este o lecție de viață în general, despre răbdare, încredere și, în special, despre pasiune“, spune Mirela Roșu.

„Bărbatul este suport pentru femeie, ea este cea care, de fapt, atrage toate privirile.“ (Giorgio Panico)

Între dansul social și cel profesionist

Și-au dorit să creeze o altfel de școală, nu să fie una printre multe altele. Chiar dacă sunt conștienți că acest dans reprezintă o nișă.

„Sunt două situații: tango social, cel care este deschis oricărei persoane, oricărui stil, oricărei interpretări, pentru orice vârstă. Și este cel pentru cine face ca noi, într-o formă mai profesionistă, când lucrurile stau ceva mai diferit. Atunci este mult mai precis ce ai de făcut, respecți niște reguli. Iar pentru asta există și concursuri. Am intrat în colaborare cu Institutul Italian de Cultură, cu Institutul Cultural Român, unde ținem și cursuri. Avem o categorie de elevi care nu se întâlnesc în mediul comun de tango din București. Chiar dacă noi îi îndemnăm să meargă la serile de milonga. Noi facem un mare efort să participăm la activitatea și viața de tango din București. De ce? Pentru că avem și noi responsabilități profesionale“, ne povestește Giorgio Panico.
„Tangoul este dansul unui animal cu patru picioare. Totul trebuie să fie sincronizat, ca trupul unui animal cu patru picioare, care își coordonează picioarele cu ajutorul părții superioare a corpului“, explică Giorgio Panico.

„Dansezi pentru celălalt!”

Îi poți asculta ore în șir și dacă ai putea descrie în două cuvinte acest cuplu de tango, acestea ar fi: pasiune și comunicare.

Afirmă că relația dintre doi parteneri de dans înseamnă totul. Mai ales atunci când cei doi nu formează un cuplu și în viața reală, așa cum se întâmplă în multe alte cazuri.

„Multe cupluri sunt nu doar în dans, ci și în viața reală. Dar nu este cazul nostru și atunci trebuie multă grijă când construiești cuplul de dans. Apropierea nu este doar una mentală, ci și una fizică. Important este ca partenerul să danseze pentru celălalt, nu doar pentru el. În momentul în care dansezi doar pentru tine, acest lucru se vede, nu mai există coordonare“, ne mărturisește Mirela.

Cei doi parteneri trebuie să audă și să simtă același lucru, iar dacă asta nu se întâmplă, trebuie să se plieze unul după celălalt, o completează Giorgio pe partenera sa. „Bărbatul este suport pentru femeie, ea este cea care, de fapt, atrage toate privirile“, ne mai subliniază, conștient de rolul său important într-un dans, ce înseamnă, în primul rând, echipă.

„Tangoul argentinian este o lecție de viață în general, despre răbdare, încredere și, în special, despre pasiune.“ (Mirela Roșu)

Proiectele pe care Giorgio Panico și Mirela Roșu le desfășoară cu Școala de Tango Urquiza

Bucharest Days Festival – pe care îl organizează în fiecare an, în luna octombrie, artistul invitat fiind maestra lor, Carolina Bonaventura. Este un festival care durează trei-patru zile, unde sunt cursuri ținute de Carolina și seri de milonga cu muzică bună, vin roșu românesc de calitate, aperitive și dulciuri cu specific italienesc. Oricine poate lua parte, chiar dacă festivalul este dedicat celor din lumea tangoului.

București dansează – un proiect care s-a derulat și în 2014, dar care a fost blocat de cei de la primărie. Cei doi fac demersuri la autorităţi pentru a fi reaprobat. Este un proiect care nu se rezumă doar la tango, ci și la alte stiluri de dans.

Mișcarea în ritm de tango – un proiect pe care încearcă să îl dezvolte în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 sau cu cea a Municipiului București, dedicat persoanelor în vârstă. Cei doi își oferă serviciile și locurile, iar primăria ar trebui să fie dispusă să scoată din case aceste persoane.

„Oamenii în vârstă din România sunt foarte statici, triști și, de multe ori, sunt abandonați. Dacă putem face ceva prin care să îi scoatem din case și să le aducem zâmbetul pe buze, o vom face. Astfel, se mai cunosc oamenii între ei și mai uită de griji“, afirmă Mirela, susținând cu tărie inițiativa școlii.

Metropolitan – un concurs de dans pe care doresc să îl implementeze și în România, pentru cei care dansează tango: și amatori, și profesioniști. Își doresc să aibă un concurs al lor, să stimuleze comunitatea mai mult, atât la nivel local, cât și la nivel regional. Și ei au trăit de curând această experiență în Italia, unde au putut participa la același concurs, doar datorită faptului că Giorgio este cetățean italian. Și există șanse mari să ajungă în finală!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.