„Un cântec românesc al salvării morale“

Acesta este titlul unei remarcabile cronici dedicate filmului Iuliei Rugină din competiție, „Breaking News“. Trebuie să spun că astfel de articole, apărute în cotidianul festivalului, în secțiunea în limba engleză, nu sunt scrieri de circumstanță, cum se întâmplă în destule foi încropite pe la diferite manifestări, ci comentarii semnate de critici profesioniști, cehi sau străini, în cazul de față Cerise Howard, membră în comitetul de conducere al Cinematecii din Melbourne.

„A Romanian Redemption Song“ – consideră autoarea și, pe parcursul cronicii, își susține afirmația, amintind că filmul recurge la motivul muzicii ca liant. Îi poate uni pe indivizi, în încercarea lor de a comunica: „Poate că arta este în stare să ajungă acolo unde apelul la rațiune nu izbutește“. La conferința de presă, regizoarea Iulia Rugină, răspunzând multor întrebări, a accentuat ideea contradicției dintre titlu și ținta lui: „Tema televiziunii nu a fost de la început una a principalului interes. Televiziunea funcționează doar ca fundal, ceea ce descoperă personajul principal despre sine este miezul filmului“. După proiecția pentru presă de dimineață, în seara aceasta urma să aibă loc premiera oficială, în prezența echipei din care, în afara amintitelor nume, mai fac parte directorul de fotografie Vivi Drăgan Vasile, coscenarista Ana Agopian, Tudor Giurgiu, foarte tânăra actriță Voica Oltean (o impresionantă debutantă, citeam în cronica evocată), producătorul Bogdan Crăciun. Nu știu cum se va descurca Vasluianu cu admiratoarele, la ieșirea din sală. Deja înaintea conferinței de presă, i-au răsărit ciopor în față, din pământ, din iarbă verde, înarmate cu fotografia lui.

Iulia Rugină, regizoarea filmului „Breaking News”

Râvnitul Glob de Cristal, obiectul unor tandre ironii

Impresii bune am auzit și despre „Marița“ lui Cristi Iftime (secțiunea „The East of the West“), film în care am regăsit una dintre temele dominante ale acestei ediții – singurătatea. Cu acest sentiment m-am despărțit de emoționantul personaj al lui Adrian Titieni care își amăgește solitudinea cu evocări ale trecutelor sale isprăvi sentimentale. Povești bune de spus la drum, la o scurtă întâlnire cu fiii, cu fosta nevastă, într-o amăgitoare retrăire a sentimentului familiei. Poate ar trebui să ne dea de gândit ceea ce mi-a mărturisit cunoscutul critic și teoretician englez Ronald Bergan, interesat în mod special de filmul românesc și căruia debutul lui Iftime i se pare promițător, dar, atenție, spunea el: „M-am pierdut în traducere. Greu de urmărit. Dialogurile, probabil cu haz în română, par gândite numai pentru publicul vostru. E păcat“.

S-ar putea spune că festivalul funcționează pe principiul căruia noi îi spunem râsu’-plânsu’. La fiecare proiecție, înaintea filmului, vedem câte o pilulă, un clip, cum vrem să-i zicem, o mică glumă în care atât de râvnitul Glob de Cristal este obiectul unor tandre ironii. Deținători de faimă ai trofeului suprem, în varianta lui onorifică, intră în jocul unei luări în răspăr, mai pe șleau spus, al unei bășcălii al cărei erou este chiar cel onorat. Cum ar fi: Miloș Forman folosește Globul pe post de sfărâmător de medicamente sau John Malkovich răspunde, excedat, insistențelor unui șofer de taxi care i-a zărit premiul în geanta deschisă: „Nu este o mostră, este distincția pe care mi-au dat-o la Karlovy Vary pentru întreaga carieră, înțelegi, Life Achievement, asta înseamnă că nenorocita mea de carieră s-a încheiat, nu?“. Ne amintim, în cazul în care am uitat, că ne aflăm în țara lui Hasek și a lui Kundera.

Andi Vasluianu joacă rolul reporterului în film

O selecție oficială excepțională

Cu un astfel de mic impuls al bunei dispoziții, suntem, parcă, mai rezistenți în confruntarea cu lumea de pe ecran. Când spun confruntare, nu exagerez. Îți trebuie nu numai răbdarea profesională a unui critic, ci și o mobilizare a resurselor de anduranță pentru a înregistra zilnic, ore întregi, convulsiile unei lumi a cărei duritate înfricoșează. Marile festivaluri generaliste nu-și aleg filmele în funcție de anumite criterii tematice, dar, mai mereu, viața are grijă să le ordoneze, nefăcând altceva decât să țină pasul cu realitatea. Mărturisesc că nu am văzut de mult o selecție oficială atât de bună și coerentă, chiar dacă poate părea oarecum neîndurătoare în alinierea atâtor imagini violente despre vremea ce ne este dată. Figura centrală a celor mai multe pelicule de până acum este cea a imigrantului, omul victimă a istoriei, dar și a cruzimii contemporanilor noștri. Daha, debutul cineastului turc Onur Saylac, tradus aici prin „More“ („Mai mult“), a impresionat prin tragismul condiției unor refugiați sirieni, ținuți în subsoluri/închisori de o adevărată mafie a comerțului. Cunoscutul cuplu de cineaști polonezi Joanna Kos-Krauze și Krysztof Krauze au readus în atenție, odată cu „Păsările cântă în Kigali“, genocidul populației tutsi din Rwanda anilor ’90.

Karlovy Vary – un festival independent și noua sa tradiție

Festivalul Internațional de Film se organizează în fiecare an între 1 și 9 iulie și este considerat evenimentul principal al industriei de film din Europa Centrală și de Est. Visul multor cineaști, de dinainte de Al Doilea Război Mondial, a prins contur în 1946, atunci când un festival necompetițional de filme din șapte țări a avut loc în Republica Cehă, în Marianske Lazne și Karlovy Vary. El a fost destinat să prezinte în special filmele industriei de film recent naționalizate ale Cehoslovaciei. Astfel, după doi ani, locația permanentă de desfășurare a rămas la Karlovy Vary. Festivalul s-a desfășurat pentru prima dată în 1948, ca o competiție internațională de film. Datorită înființării Festivalului de Film de la Moscova și a deciziei politice de a organiza un singur festival de categoria A pentru toate țările socialiste, festivalul de la Karlovy Vary a fost forțat să alterneze an de an cu cel de la Moscova, între 1959 și 1994. La cea de-a 29-a ediție a Festivalului de la Karlovy Vary, din 1994, a fost inaugurată o nouă tradiție. După aproape patruzeci de ani de alternare cu festivalul de la Moscova, cel de la Karlovy Vary a început din nou să aibă loc în fiecare an.

Nucleul programului îl reprezintă concursul de lungmetraje, în conformitate cu reglementările FIAPF, doar acele filme care nu au fost prezentate în concurs la niciun alt festival pot fi incluse. Concursul de filme documentare este un alt eveniment important al festivalului. Programul este unul extrem de amplu din punct de vedere informativ și conține filme atât în premieră, cât și premiate la alte festivaluri. Acesta include, de asemenea, prezentările creațiilor artistice ale unor regizori independenți, producții diferite de cele realizate de industria de film tradițională, retrospective, dar și o imagine de ansamblu asupra filmelor cehe lansate în ultimul an. Și anul acesta, festivalul va prezenta Variry Critics Choice, reprezentând proiecția unor filme noi și interesante de producție europeană, selectate de critici ce lucrează la această prestigioasă revistă.
Începând din 1948, Marele Premiu a fost Globul de Cristal – deși forma sa s-a schimbat de multe ori. De la cea de-a 35-a ediție a festivalului de la Karlovy Vary, Globul de Cristal a dobândit un nou aspect: acum, o femeie ridică un glob de cristal (concept artistic realizat de Tono Stano, Ales Najbrt, Michal Caban și Simon Caban). (Alina Chiriță)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.