”Zi istorică” după conflictul de peste 30 de ani

Columbia a declarat marți oficial încheiat conflictul cu FARC (Forțele Armate Revoluționare din Columbia), rebelii predându-și ultimele arme, relatează miercuri agenția DPA, citată de Agerpres.

FARC, cea mai mare grupare rebelă de stânga din Columbia, a predat ultimele două containere cu arme și explozibili Organizației Națiunilor Unite (ONU), punând capăt în mod oficial unui conflict care a durat peste 30 de ani.

Președintele columbian Juan Manuel Santos a caracterizat ziua de marți drept ”o zi istorică” pentru țară, în cadrul unei ceremonii pentru marcarea acestui eveniment în Fonseca, la granița de est cu Venezuela.

”Acum putem dezvolta regiuni din țară unde noi nu am putut face aceasta niciodată”, a afirmat Santos.

Guvernul a pierdut accesul în multe regiuni ale țării din cauza conflictului, care a izbucnit în 1964, și a fost în imposibilitate de a controla traficul crescând de droguri.

Armele vor fi date la topit și materialul rezultat va fi folosit la ridicarea unor memoriale ale păcii, care vor fi amplasate pe teritoriul Columbiei, la sediul ONU din New York și în Havana, unde au avut loc convorbirile de pace timp de aproape patru ani.

În total, 8.112 arme și 1,3 milioane de cartușe au fost strânse de către ONU, potrivit șefului misiunii organizației în Columbia, Jean Arnault.

FARC a semnat un acord de încetare a focului cu guvernul în iunie 2016, după mai bine de 50 de ani de lupte. Circa 220.000 de persoane și-au pierdut viața în conflict.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.