Amenzi de 400.000 de lei pentru bucureştenii care nu au curăţat zăpada
 

Bucureştenii care nu au curăţat zăpada de pe trotuare au fost amendaţi de inspectorii Primăriei Capitalei cu aproape 400.000 de lei, din 25 ianuarie şi până în 8 februarie fiind date 331 de sancţiuni.

Inspectorii Primăriei Capitalei au dat, în perioada 25 ianuarie - 8 februarie, 331 de sancţiuni, în valoare totală de 397.200 de lei, persoanelor fizice şi juridice care nu au curăţat trotuarele sau nu au îndepărtat ţurţurii de pe clădiri, potrivit situaţiei prezentate, joi dimineaţă, în comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei.

Primarul general, Sorin Oprescu, a arătat, că circulaţia în Capitală se desfăşoară în condiţii normale, majoritatea arterelor principale fiind "la negru".

Edilul şef a cerut operatorilor de deszăpezire să continue acţiunile de ridicare a zăpezii de pe marginea carosabilului şi din intersecţii, dar şi să intervină pentru deszăpezirea străzilor secundare.

Utilajele pregătite cu materiale antiderapante vor staţiona de joi după-amiază în puncte fixe, astfel încât să fie pregătite să acţioneze imediat ce condiţiile meteo o impun.

Miercuri noapte, 618 persoane fără adăpost au stat în cele două centre sociale ale Primăriei Capitalei, dintre care 479 la Complexul integrat de servicii sociale din Bulevardul Theodor Pallady şi 139 în centrul de la Berceni.

Persoanele fără adăpost pot primi ceai şi supă caldă în cantinele DGASMB din Sectorul 1 - strada Sfântul Constantin nr. 8 şi Calea Grivitei nr. 216, Sectorul 2 - strada Agricultori nr. 44 şi Bulevardul Dacia nr. 196, Sectorul 5 - Calea Ferentari nr. 91, la sediul Direcţiei din str. Foişorului 56-58 şi la Policlinica socială din strada Dristorului 81-88.

Municipalitatea face apel la bucureştenii care văd pe stradă oameni fără adăpost să sune la numărul de telefon gratuit 0800 821 218.

De asemenea, la numărul de telefon gratuit 0800 821 218 persoanele vârstnice care nu pot ieşi din casă din cauza condiţiilor meteorologice şi nu îşi pot procura mâncare, medicamente sau apă pot sesiza echipele mobile ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială. Acestea vor ajunge la domiciliul persoanei în aproximativ două-patru ore, vor prezenta legitimaţiile de serviciu şi vor stabili planul personalizat de intervenţie.

Asociaţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a pus la dispoziţie un număr de telefon la care pot fi semnalate urgenţe medicale, acesta fiind 0800 800 909.

De asemenea, la numărul de urgenţă 0800 800 882 bucureştenii pot sesiza cazuri de semafoare căzute, ţevi de canalizare afectate, gropi din carosabil sau cabluri electrice căzute, dispecerii Administraţiei Străzilor Bucuresti urmând să facă legatura dintre reclamanţi şi regiile vizate.

Pentru orice altă sesizare, bucureştenii pot suna la dispeceratul Primăriei Capitalei, la numărul de telefon 021/305.55.50.

Potrivit Hotărârii CGMB nr. 120/2010, persoanele fizice şi juridice au obligaţia ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului, să cureţe în maxim 24 de ore după încetarea ninsorii zăpada depusă şi gheaţa formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domicialiază sau unde îşi desfăşoară activitatea, a sediilor de firmă, a curţilor sau terenurilor deţinute, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în condiţii normale.

În primă fază, asociaţiile de proprietari şi proprietarii de spaţii comerciale sunt atenţionaţi că sunt obligaţi să înlăture ţurţurii care se formează pe imobilele pe care le deţin.

Persoanele fizice care nu curăţă zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sunt sancţionate cu amenzi cuprinse între 200 şi 500 de lei. Pentru persoanele juridice, amenzile sunt cuprinse între 500 şi 2.000 de lei, în cazul imobilelor în care la parter funcţionează societăţi comerciale sau magazine, obligaţiile de a curăţa zăpada sau gheaţa revenind în timpul programului de funcţionare.

Accesări: 582
Publicat Joi, 09 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
-1
3 Voturi

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

petrica
22:52:49, 11 Feb 2012 9
Doamna Udrea, ati fost singura cu cele mai multe realizari, proiecte si contracte semnate. Felicitari! Aveti tot sprijinul si toata sustinerea noastra.
ContraPro
0
 
mitica
22:30:22, 11 Feb 2012 8
Ne pare rau ca trebuie sa plecati Doamna Udrea, dar pentru tot ceea ce ati facut si veti face pe viitor, aveti sustinerea noastra. Trebuie sa mergem inainte si sa finalizam toate proiectele pe care le-ati lasat.
ContraPro
0
 
batman
21:57:01, 11 Feb 2012 7
Felicitari doamnei Udrea pentru tot ceea ce a facut in timpul mandatului. Au fost multe multe realizari, proiecte si promovari de care ne bucuram cu totii. Ne pare rau ca trebuie sa plecati. Plecati cu fruntea sus, pentru ca sunteti singura care a avut cele mai mari realizari de pana acum.
ContraPro
0
 
mario
22:25:24, 10 Feb 2012 6
oprescu dasta nu mai pot ei ca au primit amenzi de la tine...mai ales ca deabea acum te-ai gandiit si tu sa le dai amenda...nu faci nimic pentru noi.
ContraPro
0
 
larisa
21:17:53, 10 Feb 2012 5
Doamna Udrea si-a facut treaba in minister intr-un mod cat mai competent. Doar datorita dansei, turismul in Romania a ajuns la un nivel mult mai ridicat
ContraPro
0
 
1 2

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.