Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi declară, într-o postare pe blog, că rezultatele parţiale ale recensământului reprezintă un semnal de alarmă în legătură cu "diminuarea dureroasă" a poporului român şi, ca urmare, este necesar să se gândească viitorul pe termen lung al naţiunii.
"Faţă de iarna demografică pe care ne-o anunţă rezultatele parţiale ale recensământului, rigorile meteorologice ale momentului par simple efecte colaterale ale încălzirii globale. Suntem puţin peste 19 milioane, cifra din 1966. În 2050, conform estimărilor sociologice, vom fi circa 15 milioane, iar la sfârşitul veacului România îşi va înjumătăţi populaţia actuală.
Semnalul de alarmă real al acestui început de an priveşte diminuarea dureroasă a poporului român", susţine Baconschi.
Potrivit acestuia, de 20 de ani, România "sângerează printr-o politică familială incoerentă, prin milioane de avorturi, prin valurile de concetăţeni plecaţi peste hotare". "Pierdem în egală măsură copii nenăscuţi şi tineri brilianţi, agricultori şi constructori", adaugă fostul ministru de Externe.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)


