Corlăţean: Discursul lui Ponta de la învestirea Guvernului a transmis un semnal pozitiv către Occident
 
Senatorul PSD Titus Corlăţean consideră că discursul din plenul Parlamentului al preşedintelui social-democraţilor, Victor Ponta, la învestirea Guvernului Ungureanu, a transmis un semnal pozitiv către Occident, arătând că USL este un partener serios de dialog.

"Extrem de important este şi faptul că discursul preşedintelui Ponta a transmis un semnal pozitiv către Occident. Am arătat că ştim, vrem şi suntem capabili să facem politică europeană. De altfel, conţinutul şi maniera sobră în care a fost transmis acest mesaj au fost bine primite în mediul diplomatic acreditat la Bucureşti. Asta aşteaptă partenerii noştri occidentali de la noi: luciditate, responsabilitate şi consecvenţă", a spus senatorul social-democrat, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de biroul de presă al PSD.

Corlăţean apreciază discursul din această săptămâna al lui Victor Ponta drept unul dintre cele mai bune din politica românească a ultimilor ani, el reflectând "agenda populaţiei".

"Discursul rostit de preşedintele Victor Ponta la învestirea guvernului Ungureanu, atât de dezbătut în aceste zile, este, pe fond, unul dintre cele mai bune din politica românească a ultimilor ani. Şi nu este doar opinia mea, ci a 64% din populaţia României, care, conform sondajelor, a apreciat mesajul preşedintelui PSD. Este firesc să fie aşa, în condiţiile în care Victor Ponta a prezentat cele 15 proiecte ale USL, care reflectă foarte bine agenda populaţiei. Am constatat personal ca în doar două zile s-a vorbit despre propunerile USL mult mai mult decât am reuşit în ultimele luni. USL a cerut guvernului Ungureanu să ia o serie de măsuri propuse de noi, pe care românii le doresc", mai spune senatorul PSD.

Accesări: 1515
Ioana Radu
Publicat Sâmbãtã, 11 februarie 2012

mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
-6
26 Voturi

Alte articole scrise de Ioana Radu: Alte articole din categorie:

Comentarii

STAN PATITU
08:59:50, 16 Feb 2012 26
Sa va voteze occidentul draga ! Eu nu am votat niciodata PSD si nici nu o sa o fac. Ii multumesc lui Ponta pentru ca m-a adus la realitate. Daca PNL ramane in combinatia asta ...?!? Oricum PDL nu mai exista in discutie. Sa nu aud de fostul FSN, respectiv PDL+PSD. Este aceeasi ciorba...
ContraPro
0
 
STAN PATITU
08:59:50, 16 Feb 2012 25

08:59:21, 16 Feb 2012 24

08:59:20, 16 Feb 2012 23

08:59:20, 16 Feb 2012 22

1 2 3 4 5 6

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.