Să tai în piatră vie

Un bestseller publicat în peste 25 de ţări. Un roman puternic şi emoţionant, scris de Abraham Verghese, despre abandon, trădare şi dragostea vindecătoare, dar şi distructivă. Mai mult decât o saga de familie, o încântătoare odă închinată profesiei de medic.

"Sângele apă nu se face în acest vast roman despre doi gemeni identici, născuţi în 1954 şi rămaşi orfani prin moartea mamei şi dispariţia tatălui", nota "The New Yorker", "Magistral... Verghese creionează un tablou viu al locurilor, al practicilor medicale şi al conflictelor interioare ale personajelor sale", scria cronicarul de la "The Washington Post Book World". "O operă remarcabilă", titra John Irving.

Shiva şi Marion, gemeni identici, vin pe lume din relaţia secretă a unei călugăriţe indiene a Ordinului Diecezan al Carmelitelor, din Madras, cu un chirurg englez, într-un spital al unei misiuni din Etiopia. Uniţi la nivelul capului, cei doi sunt separaţi în ultimul moment. Rămaşi orfani de mamă în ziua în care se nasc şi părăsiţi de tată în aceeaşi zi, cei doi copii împărtăşesc o legătură supranaturală şi aceeaşi pasiune pentru medicină şi se maturizează pe fondul tulburărilor politice care zguduie Etiopia în anii '60-'70. Dragostea pentru Genet, fiica doicii lor, şi implicarea acesteia în lupta pentru eliberarea Eritreei îi despart în cele din urmă, iar Marion, proaspăt absolvent al Şcolii de Medicină, este nevoit să fugă în America. Destinul, prin intermediul aceleiaşi Genet, îi readuce împreună pe cei doi fraţi în împrejurări dramatice care refac într-un mod special legătura cu tatăl dispărut.

Saga gemenilor Shiva şi Marion Stone traversează continente şi generaţii, desfăşurându-se în Africa şi în America de-a lungul a cinci decenii, şi conturează o poveste despre dragoste şi trădare, despre compasiune şi vindecare, despre exil şi apartenenţă.

"Cu câţiva ani înainte de a începe să scriu aceste rânduri, am plecat la Madras pe urmele poveştii mamei. În arhiva Ordinului Carmelitelor nu am găsit nimic despre ea, însă am dat peste Jurnalele cucernicei Amma, în care stareţa consemnase evenimentele de zi cu zi. Ea cugetase îndelung la misiunea aceasta: era adevărat că India avea nevoi greu de cuprins cu mintea. Dar asta nu avea să se schimbe niciodată şi nu putea fi o scuză: cele două tinere călugăriţe, cele mai dăruite dintre toate, urmau a fi deschizătoare de drumuri. Indience care să ducă dragostea de Hristos în cele mai întunecate regiuni ale Africii: aceasta era marea ei năzuinţă. În jurnalele lăsate, stareţa îşi dezvăluie gândurile: aşa cum au descoperit misionarii englezi când au venit în India, nu exista o cale mai bună de a împărtăşi iubirea lui Hristos decât prin prişniţe şi cataplasme, pomezi şi pansamente, curăţenie şi alinare. Ce slujire poate fi oare mai bună decât aceea a tămăduirii? Cele două măicuţe vor traversa Oceanul şi aceasta va fi începutul Misiunii Madras a Carmelitelor Desculţe din Africa... Era anul 1947, iar britanicii se retrăgeau în sfârşit din India. Mişcarea «Părăsiţi India» reuşise imposibilul. Cucernica Amma răsuflase adânc. Era o lume nouă şi se impuneau acţiuni curajoase – sau aşa credea ea".

Palma

La o petrecere cu grătar, într-o suburbie din Melbourne, un bărbat pălmuieşte un băieţel obraznic şi neastâmpărat. Copilul nu este al lui, iar palma, acest unic act de violenţă, reverberează în viaţa fiecăruia dintre cei prezenţi, în mare parte prieteni. Incidentul dă naştere unor dispute aprinse, dar şi întrebărilor referitoare la propria familie, la propria viaţă şi la propriile aşteptări, dorinţe şi credinţe. Cele opt voci ale romanului conturează un discurs pătrunzător şi incisiv, dar extrem de onest despre dragoste, sex şi căsătorie, despre părinţi şi copii şi despre intensitatea sentimentelor care animă familia modernă în secolul XXI. O analiză percutantă a devotamentului şi a fericirii, a compromisului şi a adevărului

"A văzut braţul ridicat al vărului său, acesta a biciuit aerul, apoi a văzut palma deschisă coborând şi izbindu-l pe băieţel. Deci palma păruse să reverbereze, spintecând amurgul. Băieţelul şi-a ridicat şocat privirea şi apoi s-a aşternut o linişte grea. Era ca şi când n-ar fi putut pricepe ce se petrecuse cu numai câteva clipe în urmă, felul în care se suprapuneau gestul bărbatului şi durerea pe care începea să o simtă. Tăcerea a fost curmată, chipul băiatului s-a schimonosit, dar de data aceasta nu au mai urmat tânguieli: când a început să verse lacrimi, le vărsa în tăcere".

Romanul lui Christos Tsiolkas, unul dintre cei mai importanţi romancieri australieni, are o forţă şi o anvergură uriaşe. "Incidentul oferă ocazia unei sondări a vieţii moderne în Australia, ca exerciţiu de liberalism", nota cronicarul de la "The Guardian".

Autorul a scris patru romane: "Loaded" (1995), ecranizat cu titlul "Head on the Jesus Man" (1999), "The Devil's Play Ground" (2002), "Dead Europe" (2006), câştigătorul premiilor "Age Fiction", "Melbourne Best Writing Award" şi "The Slap". Romanul a primit "Commonwealth Writers Price", în 2009, pentru cel mai bun roman din zona Asiei de Sud-Est şi a Pacificului de Sud şi a fost adaptat pentru televiziune în 2011.

Vieţi secrete

"«De ce Noirmoutier?», se întreba el în timp ce maşina prindea viteză şi Melanie fredona «Let It Be». Nu se considerase niciodată un om nostalgic. Nu privise niciodată în urmă. Dar de la divorţ se schimbase. De nenumărate ori se surprinsese gândindu-se mai mult la trecut decât la prezent sau la viitor. Povara ultimului an, primul în care fusese singur, un an mohorât şi solitar, îi provocase regrete dureroase, făcându-l să tânjească după copilărie şi să-şi dorească amintiri fericite. Aşa îi venise ideea cu insula, timidă la început, apoi cu mai multă forţă şi precizie, în timp ce amintirile se rostogoleau una după alta precum scrisorile într-o cutie poştală... Luară târziu prânzul la Café Noir. Era un loc aglomerat, zgmotos, în mod evident un restaurant preferat de către localnici. Antoine comandă sardele la grătar şi un pahar de vin alb. Melanie, o farfurie de bonnottes – faimoşii cartofi micuţi şi rotunzi, specifici zonei, sote cu şuncă, unt şi sare grunjoasă. Vremea se încălzise, dar un vânt proaspăt ţinea arşiţa la distanţă"...

Antoine Rey crede că a pregătit surpriza perfectă pentru aniversarea surorii lui, Melanie: o revenire pe insula Noirmoutier, locul unde familia lor petrecuse multe zile de vacanţă fericite la malul mării. Dar frumuseţea sălbatică a locului nu atrage după sine numai amintiri plăcute, iar Melanie îşi aminteşte brusc ceva neaşteptat şi tulburător despre ultima vară petrecută acolo.

Prins în avalanşa de evenimente provocate de scoaterea la lumină a unui secret de familie şocant, ascuns mai bine de trei decenii, Antoine se confruntă în acelaşi timp cu trecutul, dar şi cu relaţia problematică pe care o are în prezent cu propriii copii, şi trebuie să găsească răspuns unei întrebări chinuitoare: cât de bine îşi cunoaşte, de fapt, mama, copiii şi chiar pe sine? Având sentimentul eşecului pe toate planurile, ca fiu, ca soţ, ca frate şi ca tată, Antoine Rey va afla adevărul despre familia sa şi despre sine în cel mai dificil mod.

Un roman în acelaşi timp emoţionant şi seducător, "Vieţi secrete" este povestea unei familii moderne şi a legăturilor invizibile care o ţin unită. De fapt, o povestire seducătoare, plină de suspans.

"Romanul are toate ingredientele unui bestseller: un thriller psihologic în care emoţia flirtează cu suspansul", scria în "Marie Claire". Autoarea bestsellerului, Tatiana de Rosnay, ştie cum să ne ţină prinşi în lectură", aprecia cronicarul de la "USA Today". În acest amestec de roman de dragoste, roman de suspans şi dramă psihologică, autoarea confirmă încă o dată că este una dintre scriitoarele cele mai citite în lume la ora actuală. Ea are origini engleze, franceze şi ruse. A studiat în Marea Britanie, iar după terminarea facultăţii s-a mutat la Paris, unde locuieşte şi astăzi. A lucrat o vreme ca jurnalistă pentru publicaţia "Vanity Fair". Succesul deplin a venit odată cu apariţia romanului "Se numea Sarah". În 2010 s-a bucurat de adaptarea cinematografică a lui Gilles Paquet Brenner, cu Kristin Scott Thomas în rolul principal. Şi acest volum va fi ecranizat în curând.

Tentaţia

Un roman palpitant despre un scenarist de la Hollywood, pe care succesul dobândit peste noapte îl aruncă în prăpastia compromisurilor. La fel ca în romanele anterioare, "Jocurile destinului" şi "Identităţi furate", Douglas Kennedy se dovedeşte a fi un povestitor amuzant şi plin de viaţă. Poveştile sale de dragoste sunt mature – şi, de obicei, eşuează – , fiind alimentate de o sensibilitate emoţionantă, la fel ca în romanele lui John Irving. Protagoniştii din "Tentaţia" – de la magnaţi din lumea filmului la oncologi – trec în permanenţă prin crize şi au tot felul de dileme. Şi chiar dacă iţele intrigii ar putea părea neverosimile, surpriza deznodământului e cât se poate de autentică. Scott Fitzgerald a părăsit lumea filmului convins că "orice viaţă este un proces care duce, până la urmă, la distrugere". Kennedy se salvează prin acea replica hollywoodiană care ne place tuturor atât de mult: "Mâine e o altă zi", scria în "The Independent".

Întrebarea pe care ţi-o pui citind acest roman este: Ai fi în stare să-ţi vinzi sufletul pentru succes?

Ca toţi scenariştii de la Hollywood, David Armitage vrea să fie bogat şi celebru. Dar, timp de unsprezece ani, nu are parte decât de eşecuri. Însă brusc dă lovitura – unul dintre scenariile sale este cumpărat de o televiziune, urmând să se facă un serial după el, serial care se va dovedi de mare succes. Viaţa lui se schimbă radical: orbit de faima pe care a dobândit-o peste noapte, îşi schimbă "Volvo"-ul de pe vremea lui Reagan cu un "Porsche" nou-nouţ, îşi părăseşte soţia şi copilul pentru o producătoare extrem de ambiţioasă, care însă îşi urmăreşte doar propriile interese. Destinul lui David ia o turnură ciudată când un miliardar, mare amator de filme, pe nume Philip Fleck, îi propune o colaborare neobişnuită. Dependent de succes, David muşcă momeala şi se trezeşte că a făcut, de fapt, un pact cu diavolul, care îl aruncă pe neaşteptate în întunecata junglă hollywoodiană.

Douglas Kennedy s-a născut în Manhattan în 1955, dar a călătorit enorm, locuind mai mulţi ani în Australia, apoi în Irlanda. După câteva piese radio pentru BBC şi o piesă de teatru, a publicat o carte de memorii de călătorie dedicată experienţelor sale în Egipt, intitulată "Beyond the Pyramids". A urmat o perioadă jurnalistică în care a scris pentru publicaţii importante: "The Sunday Times", "The Sunday Telegraph", "The New Statesman", precum şi pentru ediţiile britanice ale revistelor "Esquire" şi "GQ". A debutat în proza de ficţiune cu romanul "Dead Heart", în 1994. Romanele sale – "The Big Picture", "The Job", "Leaving the World", "The Pursuit of Happiness", "A Special Relationship", "State of the Union", "Temptation", "Woman in the Fifth" –, traduse în peste 22 de limbi, au înregistrat un succes uriaş de piaţă şi s-au bucurat deopotrivă de aprecierea masivă a criticii. În 2006, lui Douglas Kennedy i s-a decernat distincţia de "Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor", iar în 2009 a primit "Grand Prix du Figaro", acordat de cotidianul "Le Figaro".

De acelaşi autor, la Editura "Trei" au apărut romanele "Nu pleca...", "O relaţie specială" şi "Jocurile destinului".

Dragoste virtuală

„Scrie-mi, Emmi. A scrie e la fel cu a săruta. E ca şi când te-ai săruta fără buze. E un fel de a te săruta cu mintea".

Cronicarul de la "New Books Magazine" aprecia: „O poveste de dragoste din era internetului, care te atrage ca un magnet". Povestea dintre Leo Like şi Emmi Rothner începe de la un e-mail prin care Emmi solicita anularea abonamentului la o revistă. Însă scrie greşit adresa destinatarului şi mesajul ei ajunge la Leo, care, politicos, îi răspunde, amuzându-se pe seama tonului ei protocolar. Emmi îi scrie, la rândul său. Sunt suficiente câteva scurte schimburi de mesaje şi cei doi îşi dau seama că sunt atraşi unul de celălalt. În scurt timp, ajung să flirteze, să-şi facă mărturisiri şi să-şi împărtăşească secretele şi dorinţele cele mai intime. Tensiunea erotică se acumulează şi pare doar o chestiune de timp până când Leo şi Emmi să se întâlnească în persoană. Însă amână întruna momentul: perspectiva de a se cunoaşte personal îi entuziasmează şi îi nelinişteşte totodată. În plus, Emmi are o căsnicie fericită. Oare ceea ce simt unul pentru altul va rezista unei întâlniri reale?

„În ziua următoare
Subject: Mail-răspuns
(...) Trebuie să scap de blocajul ăsta din cap. Luni întregi m-am uitat după femei frumoase, gândindu-mă că una dintre ele ar putea fi Emmi. Dar niciuna nu putea să se compare cu cea adevărată, niciuna nu putea concura cu ea, pentru că eu o izolasem deja, o ţineam departe de ochii publicului, doar pentru mine, cel din faţa calculatorului. De acolo o luam când terminam serviciul. Acolo mă aştepta, după sau în loc de micul dejun. De acolo îmi spunea noapte bună după o zi, o seară lungă, petrecută în compania mea. S-a întâmplat de multe ori să zăbovească la mine până în zori, în cameră sau în pat, strecurându-se pe furiş sub plapuma mea".

Autorul Daniel Glattauer s-a născut la Viena în 1960. Este scriitor şi jurnalist. Din 1989 ţine o rubrică în "Der Standard", iar articolele sale au fost reunite în trei volume. În 2011 a apărut romanul "Alle Sieben Wellen", o continuare a poveştii din "Dragoste virtuală".