"Boema" fără orchestră

Când a compus "Boema", în 1895, Giacomo Puccini avea 37 de ani. Iar Arturo Toscanini, care a dirijat-o pentru prima dată, avea 29. Regizoarea Daisy Evans, care abia a împlinit 23 de ani, nu numai că propune o nouă montare a capodoperei pucciniene, dar, adaptând-o la vremea noastră, o transpune într-un nou format: "opera tăcută". Spectacolul are loc, până la 26 februarie, la Festivalul "Vault", în fostele depozite subterane ale Teatrului Old Vic, aflate sub staţia de metrou Waterloo din Londra, unde spectatorii dotaţi cu căşti ascultă muzica wireless.

Povestea lui Rodolfo, a lui Mimi şi a prietenilor lor este pusă în scenă fără una dintre componentele majore, orchestra. Spectatorii ascultă în căşti un mix înregistrat, interpretat de Orchestra Simfonică a Universităţii din Londra, iar soliştii cântă live. La fiecare schimbare de decor, cei 120 de spectatori se mută dintr-o sală în alta, dat fiind că nu există un spaţiu care să despartă artiştii de public, chiar dacă acesta din urmă nu se poate plimba cum vrea pe scenă, aşa cum se anunţa în presă. Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, Rodolfo este un hacker şi Schaunard fură cărţi de credit. O montare excentrică, aşa cum admite, de altfel, şi regizoarea, care se confruntă pentru prima dată cu repertoriul liric italian. Anul trecut ea a mai montat o "operă tăcută", "Dido şi Aeneas" de Henry Purcell.

"Aida" fără muzică

Reluarea Aidei în regia lui Franco Zeffirelli

Scala propune din nou istorica punere în scenă a "Aidei" lui Franco Zeffirelli, cu scenografia concepută de Lila De Nobili.

Lila De Nobili a fost o pictoriţă remarcabilă, care s-a născut în 1916. A avut o copilărie fericită până când firea ei rezervată a determinat-o să trăiască în umbră. S-a apropiat de scenografie întâmplător, dar nu a ieşit niciodată să mulţumească publicului la sfârşitul unei premiere. A lucrat în acest domeniu cu rezultate excelente până în 1973, când a semnat ultima sa montare, "Manon Lescaut", pentru Festivalul de la Spoleto, în regia lui Luchino Visconti. S-a dedicat apoi picturii. A murit, în 2002, în Saint Germain, înconjurată de pisicile sale.

În depozitele de la "Scala" se păstrau decorurile de la "Aida" din 1963, pusă în scenă de Zeffirelli. Directorul "Scalei", Stephane Lissner, a decis să reia montarea, în aceeaşi regie. Este vorba despre un spectacol dintre cele mai importante din istoria instituţiei. Capiteluri, coloane, statui se scaldă într-o lumină misterioasă, costumele au sugestii arheologice, iar scena triumfului este o adevărată lecţie de perspectivă.

Din păcate, publicul nu tocmai cultivat a răspuns cu o avalanşă de fluierături, mai ales la adresa dirijorului Omer Meir Wellberg, sub a cărui baghetă orchestra a sunat confuz. Echipa soliştilor a fost slabă, în special în ceea ce ţine de tehnica şi stilul Oksanei Dyka, în rolul Aidei, Jorge De Leon, în Radames, Andrzei Dobber (Amonastro). În schimb, prestaţia mezzosopranei Marianne Cornetti, în Amneris, a fost de un înalt nivel, mai ales în marile scene din actele III şi IV în care este protagonistă.

"My Fair Lady" la Mariinski

My Fair Lady la Teatrul Mariinski

Săptămâna trecută, "Mariinski" a fost închis. Nici un spectacol de balet sau de Operă nu a avut loc în sala albastru şi aur, care, de decenii, îşi schimbă afişul în fiecare seară. Artiştii de la "Mariinski" repetau, în rusă, "My Fair Lady", în producţia lui Robert Carsen, care a încântat spectatorii Teatrului Chatelet anul trecut. "Este o montare istorică", a exclamat atunci Jean-Luc Choplin, directorul teatrului. "Când Statele Unite şi URSS au reluat relaţiile diplomatice la sfârşitul anilor '50, New York-ul a dorit turnee ale Teatrului Balşoi, iar URSS a cerut «My Fair Lady», ceea ce nu s-a putut realiza din cauza copyrightului. Este pentru prima dată când «My Fair Lady» intră în repertoriul unei mari Opere ruseşti".

Spectcolul înseamnă 65% text şi 35% cântece. Ceea ce nu se poate face fără sonorizare într-o sală de 1.900 de locuri, a explicat regizorul Robert Carsen, amintind că trei dintre rolurile principale - Pickering, Higgins şi Doamna Higgins - sunt interpretate de actorii teatrului. Microfoane în instituţia condusă de Valery Gergiev pentru cântăreţi reputaţi pentru forţa vocii lor? Sacrilegiu şi revoluţie în teatru. Prevăzut pentru Nopţile albe de anul trecut, spectacolul sub bagheta lui Gergiev a căzut. Apoi a fost reluat, Gergiev adorând partitura şi producţia lui Carsen, regizor pe care îl solicita în zadar de multă vreme. A declarat că este gata să facă orice, inclusiv să nu dirijeze o partitură care, la urma urmei, presupune un timp îndelungat de lucru. Un american, Gavriel Heine, care lucrează de cinci ani alături de el la Sankt Petersburg va urca la pupitru.

Sosită la Mariinski la începutul lunii ianuarie, o echipă a Teatrului Chatelet menită să remonteze spectacolul a înfruntat situaţii neaşteptate. Pericolul prăbuşirii scenei a obligat la înlocuirea decorului exterior, din materiale grele, cu pânze pictate, iar dificultatea de a-i învăţa pe balerinii clasici ai trupei cu populara farandolă n-a fost foarte uşor de depăşit. "Este o instituţie de modă veche, cu un personal nenumărat şi echipe de meşteri atât de precise încât nu ştii cui să te adresezi. Toţi aşteaptă până în ultimul moment pentru a face ceea ce li se cere. Şi apoi te întrebi de ce a fost nevoie de o noapte pentru a picta o ţesătură pentru un costum, cu un motiv de Duffy, şi patru săptămâni pentru a avea pe scenă un ceai şi o tartă adevărate!", explica Lucia Gorj, directorul etnic.

Ruşii iubesc emoţiile. "«My Fair Lady» este plină de ele. Este o adevărată «Cenuşăreasă» pentru adulţi. Dar cum să transpui în limba rusă diferenţele de accent? S-au introdus perifraze ruseşti ludice, dificil de pronunţat", povesteşte Olivier Fredj, asistentul lui Robert Carsen. Şi apoi, cum să-i faci pe actorii ruşi, care trăiesc între râs şi lacrimă, să înţeleagă umorul lui Bernard Shaw? "Le-am explicat distanţarea britanică, cinismul lui Higgins, care-şi pune în minte să facă dintr-o florăreasă o prinţesă", spune Carsen. «Marxismul lui Shaw îi atinge pe ruşi. A trebuit să calmez furia basului care-l încarnează pe Doolittle, care nu putea admite ca un miliardar să-l considere înţelept pe imoralul vagabond şi să-i lase moştenire averea sa".

"My Fair Lady" va avea premiera în iunie, pe afişul Nopţilor albe. Iar Gergiev îşi va satisface dorinţa de a vedea montată o operetă la Mariinski.