Premierul face un pas înapoi: „Biroul meu este, evident, la Palatul Victoria”

Premierul Victor Ponta a afirmat joi seara că biroul său este „evident” la Palatul Victoria, unde a și avut loc miercuri ședința de Guvern.

Ponta a spus că are totuși și un birou la sediul Ministerului Apărării pe care l-ar folosi pentru întâlnirile cu diferite personalități pentru ca acestea să „nu își facă griji că sunt înregistrate”.

Întrebat la Antena 3 unde are biroul acum, Ponta a spus: „Evident că la Palatul Victoria, acolo am ținut și sedința de Guvern”. 

„A fost o înscenare de presă cum că la mine în birou s-ar face înregistrări. Eu voiam să știu că înaltele personalități care vin la mine nu își fac griji că sunt înregistrate. Pentru aceste întâlniri o să am un birou la Ministerul Apărării”, a spus liderul PSD.

Ponta  a susţinut că, prin amenajarea unui birou şi la Ministerul Apărării, a vrut să dea un semnal că nu are nimic de ascuns faţă de DNA sau Parchet, care pot verifica astfel cine vine la el, dar şi că trebuie să îi asigure pe prim-miniştrii străini că discuţiile nu apar public a doua zi.

În contextul dezvăluirilor despre posibilul trafic de influență pe care l-ar fi făcut șeful CJ Mehedinți Adrian Duicu chiar din biroul lui, Ponta a anunțat zilele trecute că își mută biroul de la Guvern la Ministerul Apărării. Victor Ponta a acuzat înscenări de presă în cazul traficului de influență din biroul lui, în condițiile în care presa nu a făcut altceva decât să citeze din referatul procurorilor.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.