Premierul Turciei, pus sub presiune de Armată, în urma scandalului de corupție

Statul Major al armatei turce a depus o plângere împotriva condamnării a sute de ofiţeri în cadrul a două procese pentru complot la adresa guvernului islamo-conservator, care este zguduit de un scandal de corupţie fără precedent, a informat joi presa, potrivit AFP, citată de AGERPRES.

Instituţia militară a depus în mod formal, la 27 decembrie, o plângere în acest sens la Parchet, a precizat canalul de televiziune NTV.

În cazul ‘Ergenekon’, un tribunal din Silivri a condamnat la închisoare, în luna august 2013, un număr de 275 de acuzaţi, printre care numeroşi ofiţeri, aleşi şi jurnalişti, suspectaţi de a fi încercat să răstoarne guvernul premierului Recep Tayyip Erdogan.

În august 2012, acelaşi tribunal din Silivri condamnase peste 300 de militari, printre care generali cu patru stele, la 13 până la 20 de ani de închisoare pentru tentativă de complot, în 2003, împotriva regimului Erdogan.

Un recent scandal de corupţie a condus la încarcerarea a peste 20 de apropiaţi ai puterii şi a cauzat demisia unor miniştri şi o amplă remaniere ministerială.

Într-un comunicat publicat săptămâna trecută, forţele armate turce au dat asigurări că nu doresc să fie implicate în dezbaterile politice în curs.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.