1 iunie este ziua copiilor, zi în care cei mici au dreptul să fie mari

Ion Creangă, pe scena teatrală de la Brighton

La finalul acestei luni, pe 31 mai, ia sfârşit Brighton Fringe Festival, considerat cel mai mare festival de arte performative din Marea Britanie. Ca o încununare a celor patru săptămâni de festival, spectacolul de teatru „The Tale of the Pig”, o adaptare după „Povestea porcului” de Ion Creangă, se va juca pe scena din Brighton în zilele de 27, 28, 30 şi 31 mai. Cele patru reprezentaţii, parte din secțiunea Family Guide, vor fi prezentate la The Warren Main House Brighton, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Piesa de teatru “The Tale of the Pig”, o adaptare pentru scenă a povestirii populare româneşti „Povestea porcului” de Ion Creangă, este o producţie a companiei de teatru „Pericles”, în regia lui Vasile Nedelcu. Ea se adresează deopotrivă copiilor şi adulţilor, într-o manieră familiară, creativă şi plină de umor, vorbind despre maturizare şi revelaţia frumuseţii interioare.

Aceasta este cea de-a doua prezenţă românească susţinută de Institutul Cultural Român în cadrul vestitului festival britanic, după prezentarea, în perioada 5 – 10 mai, a producţiei Brighton Theatre – piesa „Vlad the Impaler„, după „A treia ţeapă” de Marin Soprescu.

Vasile Nedelcu a absolvit în anul 1995 Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, ca regizor, sub îndrumarea profesorului Visarion Alexa. Timp de şapte ani a lucrat în aceeaşi academie, în paralel regizând spectacole pentru diferite teatre profesioniste. Între anii 1995 şi 1998, producţiile sale teatrale au fost selectate permanent la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti. Şi-a definitivat studiile în anul 2001, obţinând diploma de Master în Estetica şi Arta Teatrului la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti. Vasile Nedelcu s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu aproximativ zece ani. Aici activează ca regizor şi profesor de teatru. A colaborat, în calitate de regizor, cu numeroase festivaluri de teatru, printre care amintim: Festivalul Glasshouse, Stourbridge (Peer Gynt), Festivalul Edinburgh Fringe, Festivalul Brighton Fringe. În anul 2005 este laureat al premiului Best Family Show în cadrul Festivalului Brighton Fringe. Între anii 1994 şi1996 a fost director artistic al Festivalului de Artă Medievală din Sighişoara. În calitate de regizor a colaborat cu mai multe teatre profesioniste printre care: Studioul Casandra, Teatrul Ploieşti, Teatrul Galaţi, Teatrul Reşiţa, Teatrul din Târgovişte, Teatrul Act, Teatrul Maghiar din Timişoara, Teatrum Mundi şi Teatrul Rm. Vîlcea.

Compania de Teatru „Pericles” a fost înfiinţată în anul 1999 cu scopul de a crea un „teatru total”, o abordare multi-disciplinară a teatrului. „Pericles” lucrează cu actori profesionişti, cu actori amatori sau studenţi, oferindu-le cursuri de perfecţionare în toate disciplinele teatrale. De asemenea, compania teatrală colaborează cu persoane cu nevoi speciale, probleme mentale, dificultăţi de învăţare, oameni fără adăpost, marginalizaţi, izolaţi sau discriminaţi. „Pericles” foloseşte mediul teatral ca pe un instrument de învăţare.

Teatrul Naţional pentru Copii: Carnaval în Pădurea Fermecată

Duminică, 31 mai 2015, în ajun de sărbătoare, spectacolul Teatrului Naţional pentru Copii este programat să înceapă la ora 10.00!

O nouă duminică de premieră, un spectacol plin de culoare, cu măşti, costume şi personaje de poveste. „1 iunie este ziua copiilor, zi în care cei mici au dreptul să fie mari”, crede Magicianul Poveştilor, Marian Râlea.

Teatrul Naţional pentru Copii îi invită pe cei mici, dar şi pe cei care nu au uitat că au fost copii, în sala Media, la Carnavalul din Pădurea Fermecată, unde vor fi prinţi şi prinţese, Regele Lup, Prinţesa Gărgăriţa, Pasărea de Vis, zâne şi zâni, multe alte personaje de basm.

La mulţi ani! vă urează Magicianul şi Buna Poveştilor, Clovnul şi toţi prietenii voştri din Pădurea Fermecată, care vă aşteaptă, duminică dimineaţă, la Teatrul Naţional din Bucureşti!

„Cântec pentru Tisha”,în weekendul copiilor!

Cântec pentru Tisha

Musicalul Cântec pentru Tisha – primul musical pentru copii regizat împreună cu spectatorii – va avea 4 reprezentaţii în weekendul copiilor.

Aşadar, sâmbătă, 30 mai, la ora 10.30, cei mici se pot distra alături de Tisha, protagonista spectacolului, în Parcul IOR.

Duminică 31 mai, la ora 18.30, spectacolul Cântec pentru Tisha se va juca la Mall Piteşti, în cadrul evenimentului “Orăşelul distracţiei”, care are ca scop celebrarea zilei copilului.

Sala ArCuB va găzdui musicalul, de asemenea, chiar de ziua copilului, luni, 1 iunie, de la ora 12.30.

Mai mult, spectacolul Cântec pentru Tisha, realizat de MiniArtShow by Ioana Ginghină, se va juca, în data de 2 iunie, la ora 10.00, la sediul din Lahovari al Teatrului Ţăndărică, în cadrul “Festivalului Internaţional Teatru, stradă şi copil.”

Cântec pentru Tisha, în regia Feliciei Dalu, este un spectacol inedit, cu un text original, antrenant, plin de cântece şi jocuri interactive în care dumneavoastră, spectatorii – mari şi mici – deveniţi eroii poveştii Tishei.

Este un spectacol emoţionant dedicat atât copiilor peste 4 ani, cât şi părinţilor care, prin interacţiune şi jocuri noi, reuşeşte să aducă în prim-plan relaţia dintre copii şi părinţi, importanţa şi nevoia de a petrece cât mai mult timp alături de copilul tău.

Un scenariu inedit al unei poveşti reale, muzica originală antrenantă a compozitorului Eduard Petru Jighirgiu, interpretarea plină de farmec a unor actori experimentaţi şi, surpriza spectacolului, apariţia video a cuplului Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol.

Începe Festivalul Internaţional „Teatru, stradă şi copil”

Amintiri din copilărie

Teatrul Ţăndărică anunţă începerea Festivalului Internaţional „Teatru, stradă şi copil”, ediţia a 4-a şi, odată cu el, declară deschisă Stagiunea de Vară.

Scopul Festivalului Internaţional „Teatru, stradă şi copil” este acela de a facilita accesul copiilor la spectacole, motiv pentru care Teatrul Itinerant Ţăndărică se va afla, pe toată perioada verii, în cele mai importante parcuri din Bucureşti. Aşadar, începând din 29 mai până în 14 iunie se vor juca spectacole de teatru în Parcul Alexandru Ioan Cuza (Aleea cu Platani, intrarea din Liviu Rebreanu). Mai mult, pe toată perioada Stagiunii de vară, printr-un parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, câte 50 de copii din centre de plasament vor beneficia de intrare gratuită la fiecare reprezentaţie de la Teatrul Itinerant.

Timp de 6 zile, Festivalul Internaţional „Teatru, stradă şi vopil” va aduce o mare bucurie copiilor şi părinţilor din Bucureşti, care vor putea viziona o gamă diversificată de spectacole atât ale Teatrului de Animaţie Ţăndărică, cât şi ale teatrelor şi companiilor de profil din întreaga ţară (Teatrul Bacovia – Bacău, Teatrul de Păpuşi Puck – Cluj-Napoca, Compania MAG – Bucureşti, Teatrul Aşchiuţă – Piteşti, Miniartshow by Ioana Ginghină – Bucureşti).

În perioada 29 mai – 3 iunie vor putea fi vizionate în cadrul festivalului spectacole interactive precum „Ursul păcălit de vulpe” şi „Ridichea uriaşă” ale Teatrului de Animaţie Ţăndărică, ce păstrează firul clasic al naraţiunii, dar îi invită pe micii spectatori (+3 ani) să participe la construirea LIVE a acestor poveşti pline de lecţii de viaţă, precum şi spectacole cu scenarii şi muzică originală cum ar fi “Cântec pentru Tisha” al Companiei Miniartshow şi multe alte spectacole minunate: Regele Mincinoşilor, Păcală, Punguţa cu doi bani, Cenuşăreasa, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe, Frumoasa din Pădurea Adormită…

Culorile Copilăriei într-o expoziţie la Viena

Institutul Cultural Român de la Viena găzduieşte în perioada 30-31 mai expoziţia Culorile Copilăriei a tânărului artist David Alexandru. Expoziţia, dedicată Zilei Internaţionale a Copilului, cuprinde lucrări realizate prin tehnică grafică (creion, cărbune), ulei pe pânză şi acril pe pânză.

Vernisajul are loc sâmbătă, 30 mai, de la ora 14.00 în prezenţa artistului şi este urmat de ateliere de desen şi pictură dedicate copiilor.

David Alexandru, născut în 2006 în Iaşi, este elev al Liceului Teoretic „Miron Costin“ din Iaşi. A început să picteze icoane la vârsta de 6 ani, iar în anul2013 a avut expoziţia de debut, organizată de Centrul de Promovare Turistică Iaşi şi găzduită de Mănăstirea Golia din Iaşi. Au urmate alte 9 expoziţii personale atât pe plan naţional (Iaşi, Bucureşti), cât şi pe plan internaţional (Washington, Statele Unite ale Americii).

David Alexandru a câştigat 61 de premii naţionale şi internaţionale, dintre care amintim: premiul 2 la concursul internaţional Art Made… Easy (Statele Unite ale Americii, 2013), premiul Star Artist la concursul internaţional Art Contest Picasso (India, 2013 şi 2014), Marele Premiu al Juriului în cadrul concursului Dessinez des chansons francais organizat de Institutul Francez (Bucureşti, 2014), premiul I în cadrul concursului internaţional Harmony of Nature (Lituania, 2014), diplomă de excelenţă a Asociaţiei iArt (Statele Unite ale Americii, 2014) şi premiul II la concursul internaţional Back to School (Statele Unite ale Americii, 2014).

David Alexandru ilustrează cartea pentru copii Zarva din grădină de Pavel Lica, volum care urmează să fie publicat în acest an.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.