13 ursuleți orfani primesc o nouă șansă

Zece pui de urs au petrecut iarna la Centrul URSUS Pentru Reabilitarea Urșilor Orfani și au ieșit cu bine din perioada de hibernare, conform unui comunicat de presă primit de la WWF-România.

Alți 13 pui de urs orfani, cu vârste între 3 și 4 luni, au fost aduși recent la Centrul coordonat de Leonardo Bereczky din 2003, care a salvat până acum peste 60 de exemplare.

Având vârste apropiate, noii „locatari” se joacă, cresc împreună și învață să se descurce singuri. De exemplu, beau lapte din castron, nu dintr-un biberon, care ar implica interacțiunea cu omul. Astfel, le cresc șansele de a se reîntoarce în sălbăticie, când vor crește.

Principala cauză pentru care urșii din România rămân orfani este exploatarea forestieră, care deranjează grav bârloagele. De multe ori, femelele de urs, speriate de zgomotul drujbelor, nu reușesc să-și care urșii în spate ca să se ascundă și atunci trebuie să-I abandoneze. A doua cauză este vânătoarea, căreia multe female de urs îi cad pradă.

Ursuleții de la Centrul pentru Reabilitare cresc într-o rețea de țarcuri ce se întinde pe 20 de hectare, în inima pădurii, feriți de contactul uman. Un pui de urs petrece în medie doi ani în cadrul orfelinatului. Pe măsură ce creşte, trece în ţarcuri tot mai mari, ultimul pas fiind libertatea. Susținerea URSUS contribuie la asigurarea resurselor necesare centrului: se refac țarcurile de reabilitare, se asigură hrana puilor de urs și dezvoltarea resurselor umane din cadrul Centrului.

Sfârșitul verii, perioada când fructele de pădure, hrana lor preferată, răsar din abundență, va fi momentul prielnic pentru ca 10 dintre ursuleții mai mari de la Centrul URSUS să fie eliberați în sălbăticie, adevărata lor casă.

Centrul URSUS Pentru Reabilitarea Urșilor Orfani este singurul loc care oferă o șansă reală de supraviețuire puilor de urs orfani din România, reușind reintegrarea acestora în mediul lor natural.

WWF România şi Ursus Breweries au demarat în 2013 un parteneriat de 3 ani, ce cuprinde două obiective esenţiale pentru supravieţuirea ursului brun. Primul este cel de conservare, prin care WWF şi URSUS se implică în protejarea speciei şi a habitatului său, pădurea, iar cel de-al doilea este obiectivul de comunicare, prin care ne propunem să creştem nivelul de conștientizare a importanței ursului brun şi a pădurii pentru România.

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.