14 iulie: Ce (mai) înseamnă libertate, egalitate, fraternitate în Franța de azi

Franța sărbătorește astăzi Ziua Națională, iar toată presa stă cu ochii pe președintele Francois Hollande, de la care se așteaptă să fie prezent pe o mulțime de fronturi: Brexit, terorism, codul muncii (a cărui modificare a paralizat o întreagă țară din cauza protestelor), alegerile prezidențiale din 2017 (cine va fi candidatul Partidului Socilaist?), coeziunea socială și impactul platformelor naționaliste și xenofobe asupra acesteia.

Ce (mai) înseamnă glorificarea Republicii și a idealurilor sale, a valorilor egalității, libertății și fraternității în Franța de azi, se întreabă BBC?

”Libertate, egalitate, fraternitate” este motto-ul Republicii Franceze, expresia identității franceze, însă acum natiunea se plânge de inegalitate, de sciziuni și de abuzurile de putere. Redactorul-șef adjunct al săptămânalului L’Express, Christian Makarian, spune că nu e o coincidență. ”Ziua Bastiliei este un soi de celebrare a trecutului, a faimoasei triade a valorilor centrale, însă toată lumea știe că trebuie să dăm o nouă definiție acestor valori. Libertate, egalitate, fraternitate au funcționat într-o țară unită din punct de vedere cultural, dar în diversitatea culturală de azi mai este oare valabil?”

Întrebarea este atat de grea, încât politicienii preferă să privească doar spre trecut, e mai ușor decât să adapteze aceste concepte la Franța actuală. Însă ”a repeta nu înseamnă și a crede”, spune Makarian. În Franța globalizată și multiculturala, aceste concepte au devenit un fel de refugiu pentru o parte a cetățenilor, un mod de a găsi unitatea în ciuda diferențelor, așa cum a făcut-o naționala de fotbal, o emblemă a societății mutietnice din Franța.

Trecând la cetățeni, viața modernă a schimbat așteptările lor de la libertate, egalitate și fraternitate. Se așteaptă la altceva de la standardele de viață, libertatea de expresie și identitatea individuală față de cetățenii de la 1789.

ONG-istul Marc-Olivier Padis susține că fraternitatea a fost neglijată până al aatentatele teroriste de la Paris, însă apoi ”fraternitatea a dobândit un nou înțeles, nu mai este doar un apendice, este relația de zi cu zi dintre oameni”.

Makarian arată că ”fraternitatea a fost cea mai neglijată valoare. Însă problemele etnice și terorismul și jihadismul i-au dat o nou semnificatie”.

Dar partidele? Guvernele socialiste nu au fost mereu pe aceeași lungime de undă cu populația. Acum a abandonat proiectul anulării cetățeniei franceze pentru cei cu dublă cetățenie condamnați pentru terorism, pentru că mulți socialiști au arătat că în felul acesta ar fi violată egalitatea. Problema, spune Padis, este că ”publicul pare să fie preocupat mai mult de egalitate decat de libertate”. După atentate, ”oamenii acceptă măsuri de securitate ce păreau inacceptabile în urmă cu câțiva ani, însă dezbaterea despre dubla cetățenie arată cât de mult ne pasă de egalitate”. ”Președintele dorea o decizie simbolică, pentru a arăta că face ceva, însă a făcut alegrerea greșită”, spune Padis.

Într-o țară care vrea să întruchipeze aceste trei mari valori, inegalitatea economică e în creștere și se cască prăpăstii între generații, între teritorii și etnii. Mulți musulmani din Africa de Nord se plâng de discriminare, că statul nu le recunoaște apartenența la altă religie și etnie. Pe de altă parte, în Franța laică se nasc polemici majore legate de istoria creștină a țării.

”După atentate am repetat mottoul Republicii și se părea ca sunt cuvinte goale – că lucrurile pot merge mai bine, însa ca oamenii nu vor simți asta în viața lor cotidiană”, spune purtatoarea de cuvânt a socialiștilor, Corinne Narassiguin. ”Simțim că valorile noastre sunt universale, că trebuie sa ne deschidem către lume și să fim un far călăuzitor. Dar situația creează o atmosfera în care oamenii cred că e mai bine să ne închidem în noi înșine, să-i suspectăm pe ceilalți, pe celelalte țări”, spune ea.

Deputata socialistă Karine Berger crede că motto-ul revoluției este încă valabil. ”Cred că mai funcționează. Nu știu cât va mai funcționa, însă cred că aceste trei cuvinte sunt încă o realitate”.

Reflectând același scepticism legat de Franța de azi, Courrier International alege să republice un articol despre Revoluția Franceză apărut inițial în 2002 in Wll Street Journal Europe, un articol despre istoria Franței scris de un britanic.

”Revoluția și războaiele napoleoniene ce au urmat au slăbit Franța până la punctul în care țara nu a mai putut ajunge sa domine Europa așa cum a făcut-o sub monarhie. Căderea Bastiliei este ea însăși un episod revoltător. O gloată amețită de alcool pus mâna pe armele din arsenal și a masacrat gărzile și pe guvernator, care nu au opus nicio rezistență. Cei șapte deținuți din inchisoare au fost eliberați, dar nu erau opozanți politici, ci patru șarlatani, doi nebuni și un condamnat pentru perversiuni sexuale”, scria Wall Street Journal Europe.

”Mulți continuă să susțină teza că Revoluția a indicat calea libertății pentru popoarele de pretutindeni și că le-a arătat cum sa rupă lanțurile superstițiilor și ale opresiunii feudale. Însă este o interpretare eronată.

Figurile centrale ale Revoluției erau la fel de ostile față de libertatea de expresie ca și talibanii de azi. Lavoisier, marele chimist care a descoperit compoziția aerului, a fost condamnat la moarte de un tribunal revoluționar. A cerut o amânare a execuției pentru a termina niște experimente, dar președintele tribunalului l-a refuzat cu o exprimare demnă de molahul Omar: ”Republica nu are nevoie de savanți”.

În politică, principala creație a Revoluției a fost un regim și mai absolutist decât cel al lui Ludovic al XIV-lea. Țăranii au fost scutiți de obligațiile feudale și mulți au devenit proprietari. Dar au pierdut drepturi acordate oamenilor de rând, precum libera circulație. Țăranii mai bogați și speculanții au câștigat, iar cei săraci au devenit și mai săraci. Desigur, toate clasele sociale erau egale când venea vorba de conscripție și război. Această regulă a devenit mai tiranică decât toate obligațiile impuse de Vechiul Regim pe care îl calomniem atât de mult. Multe alte națiuni au adoptat-o și astfel s-au făcut pașii către războiul total.

Una dintre moștenirile cele mai nefaste ale Revoluției e de căutat însă în altă parte. Este ideea că recursul la violență este cel mai bun mijloc de a rezolva problemele politice și că o elită luminată are dreptul – pentru binele poporului, desigur – să-și impună viziunile prin teroare. O moștenire pe care o regretăm și acum cu toții. Un 14 iulie fericit.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.