24 de ani de la alegerile din Duminica Orbului

Motto:

„FSN dacă votaţi, trandafiri o să mâncaţi!”

Se împlinesc 24 de ani de la primele alegeri postdecembriste, pentru alegerea Președintelui României şi a Parlamentului, care au avut loc în ziua de duminică 20 mai 1990, Duminica Orbului (a cincea duminică după Paști când, potrivit Bibliei, orbul din naștere a primit de la Mântuitorul Iisus Hristos lumina ochilor).

Scrutinul s-a desfaşurat pe baza decretului CPUN nr. 92 din 14 martie 1990.

Din numărul total de 17.200.722 alegători (!) s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693.

Rezultatele alegerilor din 20 mai 1990: Ion Iliescu (FSN): 85,07%, Radu Câmpeanu (PNL): 10,64%, Ion Raţiu (PNŢCD): 4,29%.

Alegerile au fost câștigate detaşat de Ion Iliescu și FSN (67,53% din mandate); au intrat în Parlament 27 de formațiuni politice la Camera Deputaților și 7 la Senat; doar UDMR şi PNL au avut rezultate mai bune, de câte 7,34% fiecare. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Duminica_Orbului)

Se împlinesc 24 de ani şi de la manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii (detalii la http://www.revista22.ro/fenomenul-piata-universitatii-1990-445.html şi http://www.gid-romania.com/IndexSections.asp?SID=11), care a început după mitingul electoral al PNTCD de Duminică, 22 aprilie 1990, şi a durat până pe 25 mai. Scopul ei era “luminarea” alegătorilor să nu voteze neocomuniştii: „FSN dacă votaţi, trandafiri o să mâncaţi!”

Manifestanţii s-au grupat în Piaţa Universităţii, declarată Zonă liberă de neocomunism, pe care au ocupat-o, blocând circulaţia. Piaţa s-a radicalizat în 25 aprilie (după ce manifestanţii fuseseră catalogaţi ca golani de către Ion Iliescu); refrenul specific Pieţei Universităţii era: Mai bine haimana, decât trădător, / Mai bine golan, decât dictator, / Mai bine huligan decât activist, / Mai bine mort decât comunist!

Manifestaţia-maraton era condusă de Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, una din vocile esenţiale fiind cea a lui Marian Munteanu. În fiecare seară, după ora 18, la microfonul instalat în balconul Facultăţii de geologie din Universitate, se ţineau discursuri şi se cânta: Imnul Golanilor, Golan post-mortem, Imnul GID (Nu plecăm acasă) ş.a. (Vali Sterian şi Cristian Paţurcă voce, versuri Laura Botolan, Doctor Barbi, Stelian Maria).

Rezultatele votului din 20 mai au fost o mare dezamăgire pentru manifestanţi.

Pe 25 mai, Liga Studenţilor, Asociaţia 21 Decembrie şi Grupul Independent pentru Democraţie hotărăsc retragerea din Piaţă, redactând, în acest sens, şi un comunicat. În Piaţă mai rămân greviştii foamei şi asociaţia Alianţa Poporului.

A urmat mineriada din 13-15 iunie 1990, o ruşine pentru România, o “operaţiune premeditată, organizată şi dirijată la scară naţională, bine orientată pe teren, şi implicând în consecinţă răspunderea totală a autorităţilor la cel mai înalt nivel”.

După mineriada din 1990, mulţi tineri au plecat din ţară, profund dezamăgiţi de România.

Şi deoarece ne aflăm din nou în campanie electorală, de data aceasta pentru Parlamentul European, iar alegerile din 25 mai 2014 cad tot în DuminicaOrbului (a şasea duminică după Paști, de data aceasta), şi deoarece suntem nemulţumiţi de rezultatele acestor 24 de ani, atunci este timpul să ne uităm atent în urmă la viaţa noastră politică postdecembristă, ca să înţelegem poate ce s-a întâmplat şi ca să vedem poate ce-i de făcutmai departe – ca să ne fie mai bine.

Ne uităm şi vedem paşii făcuţi, dar nu vedem „artizanii” („păpuşarii”):

Pasul 0: Evenimentele din decembrie 1989 înlătură pe Ceauşescu şi conducerea sa comunistă. Principiul zero: La vremuri noi, tot noi.

Pasul 1: Înfiinţarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) ca organ provizoriu, anunţată la 22 decembrie la radio şi TV de Ion Iliescu. Membrii CFSN au fost în marea majoritate intelectuali, studenți, ofițeri de armată, dar liderii au fost aproape toți foste oficialități comuniste.

Pasul 2: Deşi în ziua de 3 ianuarie1990, CFSN a anunţat că nu este şi nu se va constitui într-un partid politic, la 23 ianuarie 1990, cu 128 de voturi pentru, 8 contra şi 5 abţineri, CFSN a hotărât transformarea sa în formaţiune politică. Acest fapt a provocat demisia din CFSN unor personalităţi precum Doina Cornea, Ana Blandiana, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu, şi proteste: în ziua de28 ianuarie1990 a avut loc o mare manifestaţie de protest a partidelor politice nou-înfiinţate, în frunte cu PNŢCD şi PNL; la rândul său, CFSN a organizat o contramanifestaţie a doua zi, timp în care au fost devastate sediile PNŢCD şi PNL.

Pasul 3: CFSN se reorganizează prin divizare în:

– partidul politic Frontul Salvării Naţionale (FSN), înfiinţat pe 6 februarie 1990. Ion Iliescu a fost ales ca preşedinte provizoriu. Prima Conferinţă Naţională a FSN a avut loc între 7/8 aprilie 1990, în cadrul căreia Ion Iliescu a fost ales preşedinte al partidului şi a fost desemnat drept candidat al formaţiunii la alegerile prezidenţiale.

– organismul puterii de stat Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), prin decretul-lege din 9 februarie 1990 al CFSN. Ion Iliescu a fost ales preşedinte al noului organism provizoriu al puterii de stat. Decretului CPUN nr. 92 din 14 martie 1990 stabilea că Parlamentul va fi ales prin vot proporțional, pe liste de partid, fără existenţa unui prag electoral.

Pasul 4. La alegerile din 20 mai 1990 (Duminica Orbului), FSN şi Ion Iliescu câştigă detaşat alegerile.

Să vedem acum ce s-a întâmplat după 20 mai 1990 cu partidul postdecembrist FSN, continuatorul în fapt al partidului comunist.

Pentru a înţelege ce s-a întâmplat, trebuie să amintim că în Europa se formase încă din 1958 Uniunea Europeană, că funcţiona un Parlament European (PE) pentru care existau alegeri din 5 în 5 ani, începând cu 1979, că existau mai multe partide politice europene (ai căror membri erau partide şi persoane fizice), dintre care cele mai importante erau (sunt) următoarele trei (cu numele de acum):

– Partidul Popular European (PPE) (European People’s Party (EPP)) (http://www.epp.eu/)

– Partidul Socialiştilor Europeni(PSE) (Party of European Socialists (PES)) (http://pes.eu/)

– Alianţa Liberalilor şi Democraților pentru Europa (ALDE)(Alliance of Liberals and

Democratic Party for Europe (ALDE)) (http://www.aldeparty.eu/en)

Aceste partide politice europene au determinat în Parlamentul European trei grupuri politice corespunzătoare (numele şi compoziţia lor s-a schimbat în timp):

– grupul popularilor EPP, EPP-ED sau PPE,

– grupul socialiştilor S, PES sau S&D,

– grupul liberalilor L, LDR, ELDR sau ALDE.

Partidele istorice (a se vedea Anexa) erau afiliate internaţional partidelor politice europene astfel: PNŢCD la populari (PPE), PNL la liberali (ALDE), iar PSDR la socialişti (PSE).

Dacă ne uităm la repartiţia locurilor în PE pe grupurile politice începând cu 1979, atunci observăm că numărul statelor membre ale Uniunii Europene s-a modificat astfel:

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/en/004a50d310/Composition-of-Parliament.html#legislature_1_incoming

• 1979 – EU9 – 9 Member States: Germany, France, Italy, the Netherlands, Belgium, Luxembourg, the UK, Denmark and Ireland.

• 1984 – EU10 – The 9 Member States + Greece in 1981.

• 1989 – EU12 – The 10 Member States + Spain and Portugal in 1986.

• 1994 – EU12 – 12 Member States.

• 1999 – EU15 – The 12 Member States + Austria, Sweden and Finland in 1995.

• 2004 – EU25 – The 15 Member States + Poland, Hungary, Slovenia, Slovakia, the Czech Republic, Estonia, Latvia, Lithuania, Cyprus and Malta in 2004.

• 2009 – EU27 – The 25 Member States + Bulgaria and Romania in 2007.

În consecinţă, compoziţia PE pentru primele trei grupuri politice mai importante (popularii, socialiştii şi liberalii) a fost următoarea:

Legislatura

1979-1984 S: 112/410 EPP: 108/410 L: 40/410

1984-1989 S: 130/434 EPP: 110/434 L: 31/434

1989-1994 PES: 180/518 EPP: 121/518 LDR: 49/518

1994-1999 PES: 198/567 EPP-ED: 156/567 ELDR: 44/567

1999-2004 EPP-ED: 233/626 PES: 180/626 ELDR: 50/626

2004-2009 EPP-ED: 268/732 PES: 200/732 ALDE: 88/732

2009-2014 PPE: 265/736 S&D: 184/736 ALDE: 84/736

Se observă că în primele patru legislaturi ale PE au condus socialiştii şi că începând cu 1999 până acum, în 2014 (legislaturile 5-7), au condus popularii. Deci, lupta în Parlamentul European se dă în principal între populari şi socialişti, adică cei care conduc Europa sunt popularii şi socialiştii.

Pasul 5: Artizanii vieţii noastre politice s-au gândit cum să ocupe după 1990, cu FSN-ul, şi coridorul popular şi cel socialist în politica românească, pentru a se racorda la aceste două curente ale puterii europene:

– PNŢCD a fost scos în afara scenei politice de pe coridorul popular,

– PSDR a fost înghiţit prin fuziune (ca să i se moştenească astfel titlul „nobiliar” de membru al socialiştilor europeni),

– PNL a fost lăsat în pace, coridorul liberal nefiind interesant pentru putere,

– FSN a urmat traseul puterii marcat de trandafiri (1 sau 3 ) şi 1 măr (că 2 trandafiri nu poartă noroc). Să ni-l amintim:

Partidul postdecembrist FSN (1990-1993) şi urmaşii săi:

– PD (1993-2007), PDL (2007) şi PMP(2014) şi

– FDSN (1992-1993), PDSR (1993-2001), PSD (2001)

Frontul Salvării Naționale (FSN) (Sigla: un trandafir) (6 febr.1990 – 23 mai 1993) înregistrat în registrul partidelor politice în 6 februarie 1990 (ideologie: social-democratie, poziţie politică: centru- stânga), urmare a transformării în partid politic a Consiliului Frontului Salvării Naționale(CFSN).

Convenţia FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferențele de viziune au determinat divizarea FSN pentru cele două coridoare, popular şi socialist:

• Susținătorii moțiunii „Viitorul – Azi” au câștigat în urma votului, iar Petre Roman a devenit președintele FSN.

– Ulterior, în 1993, FSNși-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD) (Sigla: un trandafir).

– În 1996, PD a fost primit ca membru cu drepturi depline în Internaționala Socialistă, organizație din care s-a retras în 2005.

– PD a aderat laPartidul Popular European (PPE) în noiembrie 2006,cu toată opoziţia PNŢCD, cu acea ocazie schimbându-și radical orientarea, de la social-democrație la doctrina populară (creștin democrată) (deci a trecut din stânga în dreapta spectrului politic!).

– PD a existat între 1993 și 15 decembrie 2007, până la fuzionarea sa cu Partidul Liberal Democrat prin care cele două partide au formatPartidul Democrat Liberal (PDL) (sigla: un trandafir).

– Partidul Liberal Democrat (PLD) (2006-2007) a fost un partid politic format în decembrie 2006, prin ruperea unei aripi a PNL. PLD a fost condus de Theodor Stolojan, fost membru FSN și mai apoi fost președinte PNL.

– PDL a fost condus de Petre Roman, de Traian Băsescu, de Theodor Stolojan, apoi de Emil Boc.

– Deci, PDL este membru plin al PPE din 2006.

– In urma pierderii alegerilor de către PDL în 2012, a fost înfiinţat Partidul Mişcarea Populară (PMP) (Sigla: un măr, concurent la un trandafir) în ianuarie 2014 (ca o formaţiune politică tot de centru-dreapta), prin desprinderea din PDL a unui grup de membri (Th. Bakonski, Cristian Preda, Elena Udrea ş.a.). Cristian Preda, europarlamentar, prin migraţia de la PDL la PMP, reprezintă acum PMP în Parlamentul European, în grupulPPE, dar PMP nu este (încă) membru PPE .

• Grupul celor care au pierdut alegerile în interiorul FSN în 1992 s-a desprins și a format un nou partid, Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN).

– Cu prilejul Conferinței Naționale din 9-10 iulie 1993, FDSNși-a schimbat denumirea în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) (Sigla: trei trandafiri).

– În iunie 2001, PDSR va realiza fuziunea prin absorbţie a PSDR-ului istoric (condus atunci de Alexandru Athanasiu ), prin constituirea Partidului Social Democrat (PSD) (sigla: trei trandafiri). Aceasta a făcut ca PSD să fie primit în Internaționala Socialistă și în Partidul Socialiștilor Europeni (PSE).

– În iunie 2005, PSD a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Partidului Socialiștilor Europeni (PSE).

La alegerile pentru ParlamentulEuropean din 25 mai 2014 (Duminica Orbului)participă următoarele formaţiuni politice din România:

P.N.L., Alianţa Electorală P.S.D.-U.N.P.R.-P.C., U.D.M.R., P.D.L., PP-DD, P.M.P., P.N.Ţ.C.D., Partidul Forţa Civică, Partidul Alternativa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, P.R.M., Partidul Verde, Partidul Noua Republică, Partidul Dreptăţii Sociale, Partidul Ecologist Român.

Există şi 7 candidaţi independenţi pe liste, anume:

Pericle Iulian Capsali, Paul Purea, Costea Peter, Corina Georgiana Ungureanu,

Constantin Filip Titian, Mircea Diaconu, Valentin Dăeanu.

(http://www.ziuanews.ro/politica/alegeri-europarlamentare-2014-lista-completa-a-candidatilor-119551)

Credem că şi pentru această Duminică a Orbului, din 25 mai 2014, rămâne valabilă avertizarea: „(Urmaşii) FSN dacă votaţi, trandafiri (sau mere) o să mâncaţi !”

Afrodita Iorgulescu

Anexa

Partidele istorice sunt:

– PNŢCD (1869-1948, 1990),

– PNL (1875-1948, 1990),

– PSDR (1946-1948, 1990-2001)

• PNŢCD (Sigla: ochiul) (1869-1947, 1990)

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat(PNȚCD) este un partid politic istoric, cu rădăcini în anul 1869, fondat în 1990 de Corneliu Coposu ca succesor al Partidului Național Țărănesc (PNŢ) interbelic al lui Maniu şi Mihalache (ce a funcţionat între 1926- 19 iulie 1947, cand a fost dizolvat). Ideologia politică: creştin-democraţie, liberalism; poziţia politică: centru-dreapta. PNŢ a fost înscris de Corneliu Coposu în Internaționala Creștin Democrată (afilierea internaţională) şi în Partidul Popular European (PPE) (afilierea europeanăa), în 1987; deci PNŢCD face parte din PPE din 1987. Preşedintele actual al PNŢCD, contestat de mulţi membri, este Aurelian Pavelescu.Personalităţi: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Alexandru Vaida Voievod, Virgil Madgearu, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino, Corneliu Coposu (primul preşedinte după 1990), Ion Raţiu, Ioan Alexandru, Ion Diaconescu, Gheorghe Ciuhandu, Vasile Lupu, Ticu Dumitrescu, Radu Vasile, Victor Ciorbea, Doina Cornea ş.a..

PNŢ (1926-1947)  a fost un partid politic format în 1926 prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Era adeptul politicii  “Porţilor deschise”.

Partidul Național Român din Transilvania a fost creat la 23 februarie 1869,  la Miercurea Sibiului, la  o Conferință națională a fruntașilor pol­i­tici ai românilor transilvăneni.

După moartea lui Ioan Rațiu în anul 1902, noii lideri ai PNR au fost: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, Teodor Mihali etc. Împreună cu Partidul Social-Democrat din Transilvania și Banat, a organizat Adunarea Națională din 1918 de la Alba Iulia, prin care Transilvania s-a unit cu România.

După Unire, Partidul Național Român a început să se intituleze Partidul Național și a adoptat ca program propriu Declarația de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Conferința partidului din 9 august 1919 a ales în funcția de președinte pe Iuliu Maniu.

Partidul Țărănesc a fost un partid politic format după primul război mondial sub conducerea lui Ion Mihalache, care în anul 1926 a fuzionat cu Partidul Național Român pentru a forma Partidul Național-Țărănesc (PNŢ).

PNŢ s-a afirmat în special în perioada interbelică, ca alternativă de guvernământ la Partidului Național Liberal (PNL) și ca o forță care a militat pentru menținerea regimului democratic-constituțional, în contextul creșterii tendințelor de natură totalitară și fascistă. După al doilea război mondial, PNȚ a fost principală forță politică care s-a opus instaurării comunismului în România. Liderii național-țărăniști vor avea însă de plătit pentru curajul lor, fiind condamnați la ani grei de închisoare, unde mulți dintre ei, inclusiv Iuliu Maniu și Ion Mihalache, au murit.

• PNL (Sigla: săgeata) (1875-1947, 1990)

Partidul Național Liberal (PNL)  este un partid politic istoric, de centru-dreapta, cu rădăcini în anul 1875, cu rol însemnat în modernizarea țării. Ideologia sa  politică este liberalismul; pozitia politică: dreapta. A fost înființat sub acest nume în data de 24 mai 1875. Din cele 87 de cabinete ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali. Din martie 2009, președintele partidului este Crin Antonescu.  Programul lui Crin Antonescu din 2009 s-a intitulat „România bunului-simț.” În 2010, ca recunoaștere a performanței politice, Crin Antonescu a fost reconfirmat în funcția de președinte, iar moțiunea pe care a prezentat-o Congresului PNL – „Prin noi înșine, acum!” – a devenit documentul programatic al PNL. Personalităţi: Ion C. Brătianu, Ion I.C.  Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu, Constantin I. C. Brătianu,   Ion Gheorghe Duca, Ion Câmpineanu, Ion Ghica, Pache Protopopescu, C. A. Rosetti, Dimitrie A. Sturdza, Gheorghe Vernescu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru G. Golescu,  Al. Candiano-Popescu,  Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu, Radu Câmpeanu (primul preşedinte după 1990),  Dinu Zamfirescu,  Mircea Ionescu – Quintus, Călin Popescu Tăriceanu,  ş.a..

PNL a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne.

Originile mișcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada pașoptistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea și coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică. După 1866, liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României.

Primul președinte al Partidului Național Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat Independența.

PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea și reformarea societății românești, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acționat sub principiul „Prin noi înșine!” care este și astăzi deviza Partidului Național Liberal.

La finele Primului Război Mondial, România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. 

După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost fortați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL.

În 1989, după căderea comunismului, o parte dintre aceștia s-au întors în țară pentru a reorganiza și reconstrui Partidul Național Liberal, cărora li s-au alăturat personalități din țară. Printre cei care au repus bazele formațiunii liberale s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu, precum și Radu Câmpeanu, primul președinte postcomunist al PNL. În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic și a început o nouă etapă din existența sa politică.

• PSDR  (Sigla: un trandafir) (1946-1948, 1990-2001)

Partidul Social-Democrat Român (PSDR) este un partid politic istoric, cu rădăcini în anul 1893. Ideologia sa  politică era social-democraţia; pozitia politică: centru-stânga.   Reînfiinţat la data de 18 ianuarie 1990, sub conducerea lui Sergiu Cunescu, se considera continuatorul doctrinar al  Partidului Social-Democrat Independent din România  (PSDI), condus de Constantin Titel Petrescu. PSDR era  afiliat la Internaţionala Socialistă. Este motivul pentru care a fost curtat de  PDSR-ul lui Ion Iliescu. La 15 iunie 2001, Congresul PSDR a ratificat protocolul de comasare prin fuziune cu PDSR, pentru ca a doua zi să aibă loc Congresul de constituire a Partidului Social Democrat (PSD). Deci, PSDR a dispărut  la 15 iunie 2001, dizolvat în actualul PSD.

Ideile socialiste au pătruns în Principatele Române prin intermediul tinerilor care își făceau studiile în străinătate, transferul de idei făcîndu-se mai ales pe filiera franceză, datorită predilecției pentru cultura franceză. Mai ales după revoluția de la 1848, ideile socialiste au fost propagate prin intermediul presei muncitorești și socialiste. Un aflux important l-a avut venirea în țară a unui grup de emigranți ruși și basarabeni, cunoscuți sub numele de narodnici, prigoniți de autoritățile țariste, între care se remarcau Constantin Dobrogeanu-Gherea s.a. Ei au adus o infuzie nouă de idei socialiste de tip anarhist, dominante în Rusia, dar și de tip german, prin intermediul mai multor reviste, între care s-a remarcat Contemporanul (1881). În paginile acestuia au publicat articole socialiști de marcă – Vasile Conta, Dobrogeanu-Gherea, Vasile G. Morțun, Theodor Sperantia, Anton Bacalbașa, Constantin Mille s.a. Ei au dat o orientare modernă mișcării socialiste românești. Această orientare s-a concretizat prin apariția, în 1886, a studiului lui Gherea, Ce vor socialiștii români?

La 31 martie 1893 a fost fondat Partidul Social – Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR) (1893-1899). Din conducere făceau parte Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor,  s.a. Programul adoptat, inspirat din scrierile lui Gherea și de programul de la Erfurt al social-democraților germani, definea rolul PSDMR ca reprezentant al proletariatului român. În 1899 partidul s-a destrămat.

La 31 ianuarie 1910 a fost înființat Partidul Social Democrat Român (PSDR). Un rol important continuă să îl joace Dobrogeanu-Gherea, a cărui lucrare, „Neoiobăgia” a avut o influență importantă asupra orientării partidului. 

PSDR a salutat Marea Unire din 1918, solicitînd democratizarea țării și transformarea ei într-o societate socialistă.

Congresul din 7 mai 1927 a hotărît centralizarea întregii mișcări socialiste prin constituirea Partidului Social-Democrat (PSD) (1927-1948), iar printre membrii săi se numărau  Constantin Titel Petrescu, Ioan Flueraș, Ștefan Voitec,  Ion Pas s.a.. 

În perioada dictaturii regale, PSD și-a continuat activitatea în ilegalitate, sub conducerea lui Constantin-Titel Petrescu. Deși se aflau în tratative cu comuniștii pentru organizarea luptei antifasciste, social-democrații români au întrerupt contactele cu comuniștii, care susținuseră anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord la URSS.

După 23 august 1944, PSD a fost implicat în constituirea primelor cabinete provizorii, dar la instalarea guvernului Petru Groza, în martie 1945, Constantin Titel Petrescu și alți lideri regionali ai PSD au refuzat să participe. PSD era în pragul scindării, deoarece o parte a socialiștilor doreau o colaborare cu comuniștii:

– La Conferința din decembrie 1945, în urma hotărîrii majorității delegaților de a merge în alegerile parlamentare pe liste comune cu PCR, Constantin Titel Petrescu și susținătorii săi au părăsit PSD, constituindu-se apoi, în mai 1946, în Partidul Social-Democrat Independent (PSDI) (1946-1948). În manifestul PSDI se arăta că partidul este promotorul adevărat al social democrației românești.   În 1948, liderii PSDI au fost arestați, fapt ce a condus la dispariția partidului din viața politică.

– În februarie 1948,  PSD a fuzionat cu PCR în cadrul Partidului Muncitoresc Român (PMR). Două luni mai tîrziu, liderii PSD au fost arestați, fapt care a cauzat dispariția partidului din viața politică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.