27 de văduve, moştenirea argatului Patriche

Satul femeilor fără soţ

În satul Patricheni din comuna Pânceşti se coace de ani de zile o legendă. Se face că sus, în Rai, Dumnezeu veghează un şantier în care bărbaţii trebăluiesc ca într-un furnicar. Cei mai mulţi vin din „satul văduvelor", sunt harnici şi „frumoşi de a pus moartea ochii pe ei". Şi-au lăsat femeile care ies pe înserate pe uliţe şi şuşotesc despre Gaddafi, Apocalipsă, bolile copiilor şi cordele de legat viţa-de-vie.

Sunt 27 la număr, toate văduve, cu ochii albiţi de vreme şi umerii împovăraţi. Vorbele însă ies ca boabele dintr-o morişcă. Aşa se face că Patricheni e, până la urmă, satul văduvelor vesele.

Dimineaţa, după ce căţeii fideli latră, iar găinile cotcodăcesc a foame, Eugenia, Măriuca şi Zâna ies afară, hrănesc vietăţile şi apoi se adună în faţa sobei, la Măriuca în casă. Aici îşi sorb cafeaua cu buze ţuguiate şi pălăvrăgesc despre vreme, vise care „să piară cu noaptea", despre cei câţiva copii din sat şi tot ce mai văd la televizor.

Nu s-au dus cu toţii dintr-odată, cum s-ar crede. Unu' a murit de boală, altul de bătrâneţe, al treilea pentru că a căzut dintr-o căruţă şi s-a lovit la cap. Nu ştiu femeile cum s-a făcut, dar le-a lăsat Dumnezeu singure în casele bătrâneşti de la marginea drumului. Patricheni are o biserică în deal şi un cimitir în curte cu cruci de piatră şi lemn. În vale, acolo unde drumul se cârneşte şi leagă bordeiele între ele, văduvele se întâlnesc şi caută să îşi amintească de bărbaţi şi tinereţile îndepărtate.

„Ce, parcă nu m-aş lega cu altcineva? Dar nu, că apoi vin copiii şi îmi spun că mă drăgănesc cu altcineva când bărbatul meu e mort" şi tanti Măriuca oftează cu jale. L-a iubit mult pe Ion, cel care o alinta „Mara mea, Mara". Îl vede şi acum, îi vine în vise în fiecare noapte, năuc „da' tare frumos" şi apoi dispare, nu o cheamă la el. S-a prăpădit de cancer la ficat, a şi fost operat la spital la Iaşi, dar l-au închis şi l-au adus acasă. Când îşi aminteşte, ochii femeii dispar după o chingă de riduri fine şi mărunte care se împletesc, sub broboadă, cu firele de păr alb ca neaua. Mâinile cu degete subţiri şi lungi se întâlnesc în poala catrinţei cu flori. Are zâmbetul cald şi ochii umezi, este cea mai cuminte dintre cele trei. O fi şi pentru că are „un magnet în urechi care îi vuieşte şi nu îşi aude copiii la telefon". De aceea, Eugenia e cea care răspunde când acesta începe să „zdrăgăne".

Zâna a fost la nuntă

E şi cea mai norocoasă. Băiatul din satul apropiat Tălpălăi vine de o mai ajută la rânit zăpadă sau la prăşit în grădină. Îl cheamă Viorel şi e căsătorit cu o femeie care stă mai mult în Roman. De aceea, Viorel e febleţea celor trei văduve. De 8 martie, de pildă, le-a chemat la el acasă, a cumpărat portocale şi cafea şi le-a dăruit câte un buchet de flori. După ce vinul a început să le fiarbă în cap, au jucat de se mirau vecinii de ce e gălăgie în casa omului. Cei doi căţei, Maradona şi Florică, au adormit înaintea stăpânilor.

Maria a ştiut cum să se ferească de bărbat. Dacă „îl vedeam că se îndrăceşte, tăceam mâlc şi scăpam de bătaie. Îmi căutam de treabă, că dacă stai la harţă cu el, nu iei bătaie degeaba?". Nu l-a iubit din prima. Pe la 18 ani era în sat un flăcău frumos, pe care îl plăcea şi cu care mai dansa pe la baluri. Dar când acela a plecat în armată, „ochii care nu se văd, se uită", Ion a zărit-o şi, chit că era logodit cu o altă fată, a luat-o pe Maria de mireasă.

Zâna, pe numele de botez Genoveva, cea de-a treia femeie, e sora Mariei, cu şapte ani mai tânără. Ea îşi aminteşte cu claritate portul miresei la nunta din februarie de acum câteva decenii a celor doi. Ion „era din familie de chiaburi, avea casă cu ţiglă", purta suman şi era totul numai un zâmbet drăcesc. Maria avea pufoaică, iar druştele îi ţineau voalul.

Acum are 83 de ani şi e văduvă de la 58. Când stă singură în casă, după ce îi pleacă prietenele, răscoleşte prin sertare după fotografiile vechi şi roase pe la colţuri şi mângâie faţa bărbatului ei. În intimitatea aceasta îi mai curge câte o lacrimă pe pomeţii obrajilor. Altminteri, anii nu se opresc la poarta ei. Are vaci de muls, găini de hrănit, porumb de dezghiocat. Când nu va mai auzi cântatul cocoşilor, o vor îngropa în aceeaşi groapă cu Ion al ei, deasupra lui, să stea amândoi cu faţa în sus, în cimitirul de pe cocoaşa dealului.

Femeia cu Puiu şi Luciu

La amiază, când soarele topeşte gheaţa de pe cărări şi parcă treburile s-au mai terminat, Zâna şi Maria vin la Eugenia în vizită şi mănâncă fasole încălzită la plita din casă. Mai beau şi câte un pahar de cornată, iar limbile li se descâlcesc de la prima înghiţitură.

E scundă, uscată şi „tare drăcoasă". Tanti Eugenia se uită la mine cu neîncredere. A auzit ea pe la televizor că umblă nişte maici prin sate cu nişte documente sub hainele lungi şi te pun să iscăleşti. De fapt, vin apoi şi te lasă fără casă şi fără agoniseală. Îi trebuie o oră ca să se îmblânzească şi să îşi depene povestea vieţii. Se mai înmoaie şi atunci când îşi aminteşte de băiatul ei Puiu, cu numele din acte Constantin, care s-a îmbolnăvit acum doi ani şi „s-a dus în cer la taică-su, să construiască la şantierul de pe lumea cealaltă".

Pe Puiu ar vrea să îl viseze, dar nici băiatul şi nici Luciu, bărbatul, nu îi apar în vise. Se răscoleşte toată noaptea, se închină la icoane şi uneori se trezeşte transpirată. „Poate vin, dar uit eu după aceea". Strânge din buze şi ridică din umeri.

La moartea soţului ei, care „s-a dus de bătrâneţe, Dumnezeu să îl ierte", a bocit puţin, pentru că dacă omul are o viaţă lungă şi amară, e fericit după moarte. Luciu a trecut prin multe greutăţi: a fost prizonier de război şi a mâncat trei ani de zile coji de cartofi prin închisorile din Rusia; a rămas şchiop din război şi Eugenia a trebuit să îl aducă în căruţă de la pădure, după ce au adunat lemne pentru iarnă şi „m-a iubit, că eram harnică, muncitoare, cu ochi rupţi din soare", în timp ce femeia nu prea i-a găsit loc în inimă.

Crimele unei nebune

Cu toate astea, de când i s-a dus bărbatul, nenorocirile i-au descuiat lacătul de fier de la uşă şi Eugenia nu-şi găseşte alinarea decât în pălăvrăgelile cu „fetele" ei, celelalte văduve. Când i-a sunat telefonul într-o noapte cu lună şi „porcării de toate naţiile" ieşeau din el, a fugit la Zâna şi acolo s-a mai liniştit. „Îmi ziceau că îmi fac aia şi ailaltă, că mă fură, că mă bat, Doamne Dumnezeule, inima mi s-a făcut mică cât un purice". Deşi nu mai aveau ce fura, pentru că hoţii deja au împins-o la ananghie, când au lăsat-o fără vacă, găini, plită, fund, cuţite, oale şi sacul de grăunţe din prag. „Mi-au luat tot! Iaca aşa, dacă bate vântul prin casa mea". Când o pomeneşte pe cealaltă vecină Maria, cea care o ia de nebună prin păduri şi vine apoi de îi zdruncină poartă şi urlă mai tare decât câinii, iar îi tremură genunchii. „Năluca, ea crede că eu i-am omorât bărbatul" şi, când o întâlneşte pe Eugenia, îi arde sufletul cu priviri ucigătoare.

Femeia se vrea îngropată lângă Puiu. Acolo are gard şi cruce de piatră, iar Luciu poate să stea şi la picioarele ei, cum a stat ea o viaţă întreagă la picioarele lui strâmbe. Eugenia a dus porcii la piaţă, a înhămat caii, a cosit şi a ţesut covoare. „Oasele lui le vor pune într-o cutie mai mică şi eu voi sta lângă băiat".

Prietenii legate la botez

Seara, când întunericul ostoieşte truda de peste zi, văduvele schimbă impresii şi comentează aprig evenimentele de la „Ştiri". De aceea sunt la curent cu verdictul dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul lui Dan Voiculescu şi cu vizita lui Joe Biden în Republica Moldova.

Sunt prietene de prin '73, când s-au mutat din Tălpălăi în Patricheni şi au prins coajă aici. Se strigă „fată" între ele şi nu se sinchisesc să râdă când trebuie şi să se amărască când se cuvine. În primele 40 de zile de la moartea lui Luciu, Măriuca a dormit cu Eugenia, dar apoi, când i s-a dus băiatul, femeia nu a mai lăsat-o în casa ei, pentru că se închina şi bătea metanii, doar-doar l-o vedea în somn.

Nu le neglijează pe celelalte femei din sat. Pe Monica, cea a cărei soţ a murit înecat cu şorici, i-au dat bani de bilet până la Iaşi, la fata ei bolnavă de cancer la sân. Pe femeile lui Gică şi lui Petru, cei doi prieteni botezaţi într-o apă, le împrumută cu cazmale când se face primăvară pe meleaguri. „Sărmanii, au murit la o săptămână distanţă. Petru a căzut de pe căruţă, iar Gheorghe - de beţie. Parcă mai beau bărbaţii în lumea asta, dar în satul ăsta, cine bea moare. Petru s-o lovit la cap când a căzut, dar s-a sculat parcă, a ajuns până în casă, apoi a ieşit afară pe prispă. Când a venit Salvarea, pe la 1.00 noaptea, l-au dat de-a dura pe o pătură şi când treceau pragul, numai a tras aşa aer în piept şi acolo s-a oprit".

Morţile nu au fost ciudate, dar despre oamenii rămaşi pe pământurile boierului Ionică Stroi s-a vorbit până când poveştile au ajuns la Bucureşti sau Arad, la nepoţii femeilor. Unul dintre ei a fost „un criminal, pentru că a împuşcat şi un om. Pe femeia lui o fugărea cu arma, să o omoare. Ei, să mai plângi după un asemenea bărbat?".

Amărăciunea primelor praznice s-a dus odată cu grijile de fiecare zi. Animele cer mâncare, iar pământul se vrea mângâiat în fiecare primăvară. În satul cu 70 de case sunt 15 copii şi 27 de văduve. Noaptea, când amuţesc jivinele de prin păduri, femeile nu se tem de moarte.

Mituri pârlite la gura sobei:

„Un iepure sălbatic se prinde iarna, la -30 de grade, cu un bol în care pui hrean şi usturoi pisat. Animalul se apropie, mănâncă, începe să lăcrimeze şi, de la frig, îi îngheaţă lacrimile şi nu mai vede nimic. Atunci, fără puşcă, l-ai prins şi l-ai băgat în sac"
„Măcieşul este pomul diavolului. Dacă îi mănânci fructul, nu se apropie îngerul de tine 40 de zile"
„Se apropie Apocalipsa. Oamenii şi-au cumpărat loturi pe lună şi, din cauza asta, ea se apropie de pământ. Pe la Ciurea se zvoneşte că până pe 10 mai luna se va atinge de pământ şi oamenii vor muri pe capete"
„Patricheni vine de la un argat al boierului Ionică Stroi. Boieru' era tare nătărău. Venea de dimineaţă şi dacă găsea vreo fată dormind, ţipa la ea: «Fa, răpănoaso, de ce dormi până la amiază?». Robii lui Stroi de la Pânceşti purtau coarne de petici".

Pomelnicul femeilor fără soţ:

Aglaia,

Ileana a lui Stafi,

Nina,

Nataliţa a lu Costea,

Aniţa,

Maria a lui Gheorghe,

Eugenia,

Maria,

Zenovia,

Rusanda,

Nuţa,