Nu cred că mai încape vreo urmă de îndoială, Liviu Dragnea iubeşte durerea puternică. Sherlock Holmes spunea: când elimini imposibilul, orice rămâne, oricât de improbabil, trebuie să fie adevărul. Fără să am pretenţia că deţin o inteligenţă analitică similară celebrului personaj, folosind doar metode de analiză jurnalistică, am constatat că omul nostru ori e prost ca noaptea (lucrul acesta reprezentând totuşi imposibilul), ori iubeşte durerea puternică autoprovocată cu o măiestre rar întâlnită.
Totul a început în campanie, odată cu atacurile dureroase promovate atât de preşedintele Iohannis, cât şi de partidele de dreapta. Nu a reacţionat dur, nu le-a răspuns, a stat şi a încasat biciuirile publice cu calm şi cu satisfacţie. După ce a câştigat alegerile în stil mare, toată lumea a presupus că acesta a fost, de fapt, nu un act de masochism, ci de strategie de campanie. A urmat episodul Shhaideh. O lovitură sub centură, acceptată cu un zâmbet enigmatic pe faţă. Din nou, toţi au considerat că acest lucru face parte dintr-o strategie similară celei folosite în alegeri.
Şi am ajuns la Guvernul Grindeanu. De fapt, Dragnea. Când să profite, să-şi valorifice adică excelenta imagine, apar nefericita Ordonanţă 13 şi proiectul de lege a graţierii, croite parcă pe măsura şefului pesedist. Un prilej pentru preşedinte să se ridice din nou pe val şi să-l biciuiască pe Dragnea în toate pieţele publice din marile oraşe ale ţării. Programul de guvernare este definitiv îngropat mediatic de puternica expunere publică internă şi internaţională. Este totuşi imposibil să fie atât de prost şi, oricât de improbabil ar fi, probabil că iubeşte suferinţa.
Ca să-şi provoace noi şi dureroase răni, şi-a asmuţit oamenii împotriva procurorilor şi judecătorilor, uitând că tocmai trebuia să facă faţă unui nou proces. Ba, chiar încearcă să obțină o anulare a sentinţei din primul proces. După ce judecătorii au fost „puşi la locul lor“ de către căţeii lui Dragnea, spunându-li-se că ei trebuie doar să aplice ordonanţele, nu să le şi comenteze sau atace, nu-l văd bine, probabil nici magistraţii jigniţi nu-l văd. Este totuşi imposibil să fie atât de prost şi, oricât de improbabil ar fi, probabil că iubeşte suferinţa.
Mai mult, şi-a pus un şef la Comisia de control al SRI, care, în afară de loialitatea lui faţă de partid, nu prea ştie exact ce caută el pe-acolo. Încearcă să-şi slujească stăpânul, să-i ofere la picioare serviciile… Serviciului de informaţii, prin ameninţări sau propuneri fanteziste de modificare a legislaţiei în vigoare. Efectele de rigoare nu se vor lăsa aşteptate, de fapt, deja au început. O să-l doară rău… Este totuşi imposibil să fie atât de prost şi, oricât de improbabil ar fi, probabil că iubeşte suferinţa.
Supărat pe implicarea mai mult sau mai puţin reală a multinaţionalelor în proteste, a promis răzbunare, inclusiv printr-un nou mod de impozitare a profitului acestora. Nu s-a gândit că o mare parte din PIB-ul din care el a construit un buget atât de generos, încât frizează SF-ul, este realizat de corporaţii. Este suficient că acestea să-şi reducă, chiar şi cu puţin, afacerile în România şi tot bugetul se va da peste cap, ducând la falimentul programului de guvernare. Este totuşi imposibil să fie atât de prost şi, oricât de improbabil ar fi, probabil că iubeşte suferinţa.
Mai mult, l-a trimis pe Grindeanu la Bruxelles, să explice cum preşedintele României, Consiliul Suprem al Magistraturii, profesori universitari de Drept şi o mare masă de omeni bine şcoliţi nu au înțeles adevăratele scopuri ale beneficei Ordonanţe 13. Şi s-a dus premierul-dronă să explice. S-a dus cu motivația lui Dragnea şi s-a întors cu ordinele precise şi dure date de şefii europeni. Că România a renunţat de mult la suveranitate în multe domenii… Dureros, nu? Este totuşi imposibil să fie atât de prost şi, oricât de improbabil ar fi, probabil că iubeşte suferinţa.
Nu ştiu de ce, dar am impresia că toate acestea sunt numai începutul. Deja contuziile şi plăgile sunt vizibile şi deranjante atât pentru Dragnea, cât şi pentru partidul său. Nu se vede niciun semn de redresare. Şi atunci, revin la obsesiva concluzie. Se va opri la timp, înainte de a se autodistruge, sau, de fapt, își va provoca răni până când acestea îi vor aduce moartea politică? Să fie prost, să fie masochist? Este totuşi imposibil să fie atât de prost şi, oricât de improbabil ar fi, probabil că iubește teribil de tare suferința.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.