50.000 de scuturi umane pentru Statul Islamic

Forţele armate irakiene au început lupta pentru eliberarea orasului Fallujah, al doilea ca importanţă din provincia Anbar, situat la numai 60 de km de Bagdad. Fallujah a fost ocupat de jihadiştii din organizaţia Stat Islamic la începutul anului 2014. Statul Islamic şi-a extins controlul asupra unei mari părţi din provincia Anbar, ocupând şi capitala Ramadi. Aceasta din urmă a fost eliberata la finalul anului 2015.

Acum a sosit rândul eliberării localităţii Fallujah, cu sprijinul aerian din partea coliţiei internaţionale conduse de SUA. “Forţele irakiene au intrat în Fallujah cu susţinerea aeriană a coaliţiei internaţionale, a forţelor aeriene irakiene şi a artileriei şi tancurilor”, a spus generalul Abdelwahab al-Saadi, comandantul operaţiunii. Forţele speciale irakiene au intrat în districtul sudic al oraşului, iar la orele amiezii au reuşit să ocupe sediul poliţiei controlat până atunci de jihadişti.

Se estimează că operaţiunile vor dura multe zile, întrucât poziţiile jihadiştilor sunt bine consolidate în Fallujah, oraş ocupat cu mult înaintea Mosulului, al doilea cel mai mare oraş din Irak.

Organizaţia Stat Islamic este supusa unei ofensive puternice a forţelor irakiene, precum şi a celor siriene loialiste. Ofensiva se apropie de porţile oraşului Mosul şi de Raqqa, ”capitala” aşa-zisului califat proclamat de Abu Bakr al-Baghdadi.

Situaţia din Fallujah este dramatică, pentru că aici au rămas peste 50.000 de locuitori, care pot fi folosiţi drept scuturi umane de către jihadişti. Este motivul pentru care se estimează că luptele vor dura şi se va încerca reducerea lor în intensitate. O altă problemă ţine de participarea la ofensiva irakiană nu numai a forţelor kurde, ci şi a miliţiilor siite. Anbar este o regiune sunnită, unde miliţiile şiite au comis masacre dupa căderea regimului Saddam Hussein, iar amintirea lor este vie. Este motivul pentru care o parte însemnată a triburilor din Anbar au preferat să coopereze cu Statul Islamic, si nu cu guvernul şiit de la Bagdad.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.