55 de motive pentru care trebuie demis Traian Băsescu

Cotidianul.ro a selecţionat de pe forumuri, de pe bloguri, din aprecieri primite telefonic sau direct motive pentru care cetăţenii vor să îl demită pe 29 iulie pe Traian Băsescu. După o selecţie primară, au rezultat 55 de motive pentru ca Traian Băsescu să nu se mai întoarcă din 30 iulie la Palatul Cotroceni. (L.G.)

A. Acţiuni îndreptate direct împotriva cetăţeanului

1. A redus salariile motivând că nu sunt bani, dar banii care existau au fost folosiţi pentru a plăti mafia şi clientela politică a PDL.

2. A impozitat pensiile motivând că nu sunt bani, dar banii care existau au avut aceeaşi destinaţie ca la punctul 1. Seniorii noştri au fost consideraţi o povară şi s-a dorit ieşirea lor din sistem – citeşte s-a dorit moartea – în ritm mai alert.

3. A redus indemnizaţiile pentru mame şi persoanele cu handicap.

4. A redus ajutoarele de şomaj.

5. A adus 5 milioane de români în pragul sărăciei.

6. A îndatorat fiecare roman cu 5.000 de euro

B. Acţiuni îndreptate împotriva sistemului de sănătate

7. A dat indicaţii pentru închiderea a aproape 100 de spitale.

8. A provocat plecarea din ţară a peste 10.000 de medici.

9. L-a umilit public pe Raed Arafat, cel care a înfiinţat cel mai performant servciu de intervenţie rapidă.

10. A anunţat zilele trecute că mai trebuie reduse 100.000 de paturi de spital

C. Acţiuni împotriva sistemului de educaţie

11. A închis numeroase şcoli.

12. A umilit profesorii.

13. A jignit sistemul de învăţământ -„şcoala produce tâmpiţi”.

14. A făcut presiuni pentru promovarea unei legi a educaţiei confuze şi controversate.

15. A promovat doi miniştri mediocri şi alţi demnitari din minister de aceeaşi factură.

D. Ingerinţe şi atacuri la adresa justiţiei

16. A calificat ca inacceptabile unele decizii ale CCR care nu i-au convenit. (Exemplu: „CCR este o instituţie penibilă” – pentru că nu a aprobat tăierea directă a pensiilor).

17. A solicitat magistraţilor să nu mai dea soluţii favorabile petenţilor care atacau decizii ale guvernului în domeniul salarial.

18. A făcut presiuni asupra procurorului general pentru rezolvarea în regim de urgenţă a solicitărilor unei organizaţii de revoluţionari agreate.

19. A adus critici nejustificate membrilor CSM

20. A criticat judecătorii pentru că nu judecă cu celeritate dosarele, neţinând cont de faptul că numărul dosarelor depăşeşte volumul de muncă al instanţelor

21. A transformat DNA şi ANI în poliţie politică personală.

22. A pus presiune pe justiţie prin Monica Macovei şi prin intervenţii directe

23. A organizatcea mai amplă operaţiunede îndepărtare de la post a procurorilor „neloiali”, înlocuindu-i cu procurori mai „obedienţi” ori mult mai puţin experimentaţi. În perioada 2005-2009 a numit 3.011 judecatori şi procurori; spre comparaţie, în perioada 2001-2004, preşedintele Ion Iliescu a semnat 137 de numiri, iar în perioada 1997-2000, preşedintele Emil Constantinescu a semnat 172 de numiri.

E. Ingerinţe în viaţa publică, socială şi politică

24. A deconsiderat haina militară oferind grade de generali unor apropiaţi sau unor persoane care îi erau utile

25. I-a transformat pe membrii SCMD (militari în rezervă sau retragere) în simpli asistaţi social

26. A inclus total nejustificat presa în categoria vulnerabilităţilor la securitatea naţională

27. A insultat ziariştii incomozi şi pe cei care nu-i cântau în strună – vezi şi cazul „ţigancă împuţită”, „găozarule”, „observ că nu vrei să gândeşti” etc.

28. Prin promovarea – prin intermediul guvernului Boc – a unor decizii aberante a agravat criza economică din România şi a distrus o parte din clasa mijlocie din România – vezi consecinţele impozitului forfetar – în 2009 au fost radiate 66.320 de firme, în 2010, alte 183.227 firme, iar în 2011, un număr de 71.970 firme

29. A ameninţat şi a şantajat adversarii politici (dar şi câţiva membri din partidul care l-a propulsat) cu dosare penale, multe dintre ele, fictive

30. I-a învrăjbit pe tineri împotriva pensionarilor

31. I-a învrăjbit pe angajaţii din mediul privat împotriva bugetarilor

32. A ameninţat lideri sindicali şi a distrus credibilitatea sindicatelor

F. Acţiuni în contradicţie cu prestigiul funcţiei de preşedinte

33. A făcut lobby pentru exploatarea cu cianuri a aurului de la Roşia Montană deşi nu avea acest drept

34. A făcut presiuni asupra unor oficiali ai statului tot în cazul Roşia Montană

35. Şi-a promovat fiica (modestă din punctul de vedere al educaţiei) în politică la nivel înalt, forţând alegerea ei ca europarlamentar

36. A compromis instituţia prezidenţială prin alăturarea imaginii ei cu cea a interlopului Bercea Mondial

G. Încălcări ale Constituţiei

37. A refuzat să numească un premier al unei clare majorităţi parlamentare – 2009, cazul Klaus Johannis

38. A anunţat că în situaţia în care USL câştigă în 2012 alegerile parlamentare nu va numi premierul propus de alianţă

39. A refuzat să numească un ministru, inventând clauza „dosarului de activitate” – cazul Norica Nicolai

40. A încercat să condiţioneze numirea unor ministri – vezi cazurile Haşotti şi Andronescu

41. A iniţiat direct şi prin interpuşi (Monica Macovei, Traian Radu Ungureanu, lideri ai PDL, reprezentanţi ai unor ONG-uri, ziarişti de casă)acţiuni de defăimare a Guvernului României, a Parlamentului României şi a României

42. Şi-a arogat, fără să existe vreo prevedere în Constituţie, calitatea de şef de stat şi a acţionat ca atare în relaţiile cu celelalte puteri în stat

43. Nu şi-a îndeplinit importanta atribuţie de mediator; în schimb a protejat şi încurajat acte de corupţie ale demnitarilor PDL – vezi cazurile Blejnar, Liviu Negoiţă, a protejat atitudini şi acţiuni impardonabile ale unor politicieni – vezi cazul Roberta Anastase, nu a ascultat plângerile fostei Opoziţii privind gravele încălcări ale regulamentelor parlamentare şi ale Constituţiei de către liderii PDL, a tolerat risipa banului public şi direcţionarea acestuia spre clientela de partid a PDL – vezi cazurile Udrea, Boc, Flutur etc

H. I-a minţit copios pe români şi nu numai

44. A anunţat în 2007 că demisionează în 5 minute dacă Parlamentul îl suspendă

45. A promis bucureştenilor că o dată la trei luni se va întâlni cu ei în Piaţa Universităţii pentru consultări cu cetăţenii

46. A afirmat, în 2009, că nu se va pune problema reducerii salariilor şi pensiilor

47. A declarat că tăierile de salarii şi diminuarea pensiilor vor fi temporare – până la 31 decembrie 2010

48. A afirmat că va impune reducerea la minimum a cheltuielilor pentru clientela politică

49. A promis că va clarifica situaţia casei din Str. Mihăileanu pe care şi-a atribuit-o ilegal

50. A promis că va clarifica situaţia controversată prin care fiica sa mai mare a achiziţionat o locuinţă cu 1 milion de euro

51. A afirmat că o parte din aurul din rezerva BNR a fost vândut pentru a se aloca bani pentru pensii şi salarii – oficialii BNR au anunţat că din 1989 nu s-a vândut un gram de aur

52. A afirmat iniţial că România nu se va împrumuta la FMI, ulterior a afirmat că împrumutul este doar o centură de siguranţă. Ulterior s-a dovedit că bani din împrumuturi au fost utilizaţi la plata pensiilor şi salariilor

53. A declarat că legislaţia electorală nu se modifică prin ordonanţe de urgenţă; în 2009 a cerut expres, prin trimiterea la reexaminare, aprobarea unei ordonanţe de urgenţă a guvernului Boc ce viza legea referendumului

54. L-a minţit pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel, că în Constituţie nu există prevederi privind suspendarea preşedintelui de către Parlament

55. A declarat că nu a minţit şi nu minte niciodată

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.