7.500 de dosare de șantaj

DNA s-a născut într-un fel nedemocratic, întrucât n-a fost pusă nici sub controlul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, nici sub controlul CSM, ci direct sub supravegherea MCV, o instituție europeană. Bulgaria nu are DNA și, la noi, nu vrea nimeni să explice de ce europenii n-au ținut să introducă și acolo un Parchet specializat pe fapte de corupție. Constituția noastră nu interzice ca PÎCCJ să-și diversifice direcțiile, dar dacă vrea să o facă, este dator să le și controleze.

În aceste condiții, DNA își prezintă, anual, bilanțul, dar nu o face în fața unei structuri superioare, cu un drept efectiv de control. CSM poate controla procurorii DNA, individual, dar nu are în atribuții și controlul asupra bilanțului acestei Direcții. La DNA s-au strâns, în timp, 7.500 de dosare deschise și nelucrate. Această recoltă dubioasă nu este pomenită niciodată în bilanțul anual. Dar, dacă ar fi pomenită, cine ar avea dreptul legal să ceară cercetarea acestei recolte? Nimeni. MCV nu se interesează decât de statistica condamnărilor și achitărilor.

La ce pot fi de folos 7.500 de dosare deschise și lăsate ani de zile în nelucrare, fără soluție: nici SUP, nici trimitere în fața instanțelor. Orice student la drept care nu trăiește cu capul în nori poate găsi răspunsul: aceste dosare pot fi un mijloc de șantaj. Nefiind cercetate de nicio structură de Parchet cu drept de control, nu vom afla nici noi câți judecători au astfel de dosare de șantaj. Iată de ce nici nu este nevoie ca SRI să-și facă o armată de acoperiți în casta judecătorilor.

De la bun început, fiind creată fără o instanță de control, DNA a existat în afara constituționalității, căci Constituția noastră prevede și separația puterilor în stat, dar și controlul lor. Executivul e sub control parlamentar și sub controlul CCR. Legislativul e sub controlul CCR. Magistrații (autoritatea judecătorească) ar trebui să fie sub controlul CSM, dar iată că avem un Parchet (DNA) care scapă oricărui control efectiv.
Este clar că specialiștii din domeniu vor fi observat anomalia, dar tac. Oare de ce? Nu e greu de înțeles de ce nu au pus în dezbatere această anomalie: DNA a fost legendarizat cu prestigiu prin rapoartele MCV, iar frica noastră de Înalta Poartă parcă ne-ar fi intrat în ADN (un fel de DNA al geneticii!).

Nu e nimic democratic în felul cum DNA a fost lăsată în afara controlului instituțional al CSM și, în fond, în afara spiritului constituțional, dar e clar – pentru cine nu vrea să se mintă singur – că a existat un interes european ca lucrurile să fie așezate chiar așa în privința luptei noastre împotriva corupției.

Nu am probe, desigur, dar pariez pe toate casele mele din Brazilia, de la Monaco și de la Palm Beach că, între cele 7.500 de dosare nelucrate ale DNA, mai mult de jumătate au ca pornire plângeri penale despre afacerile imobiliare bazate pe legea retrocedărilor, plângeri penale din lumea afacerilor cu lemn tăiat ilegal, plângeri penale din zone economice în care firmele românești au fost căpușate până la sufocare, plângeri penale despre nerespectarea contractelor în postprivatizare și plângeri penale despre corupția din SRI. Deocamdată, afirmația mea este calomnioasă. Dar o fac în interes public: avem tot dreptul să știm ce stă în nelucrare acolo, în dosarele glorioase ale Codruței Kovesi.

Tot tărăboiul din februarie 2017 a pornit de la plângerea Codruței Kovesi cu privire la un număr de 2.000 de dosare care s-ar prăbuși dacă abuzul în serviciu ar fi dezincriminat parțial. Nu mai cimentăm faptul că prin efectul Art.147 din Constituție era deja dezincriminată total, iar OUG 13/2017 o scotea de sub dezincriminarea totală și o reintroducea în lege.

Te plângi că-ți dispar 2.000 de dosare (când, de fapt, îți erau salvate o mare parte din ele), dar nu sufli o vorbă despre cele 7.500 de dosare pe care n-ai chef să le lucrezi!!! Oare ce aveam noi aici?

EADS a reușit să închidă un dosar de corupție în Germania. De ce ne-am imagina că, la noi, influența unor asemenea mari corporații n-ar găsi pârghii de influență? Kovesi a trecut dosarul românesc EADS în nelucrare doar uitându-se la peripețiile celui german?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.