Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, i-a adresat o invitaţie directă liderului social-democrat Victor Ponta de a-şi uni forţele la Putere sau în Opoziţie.
"Domnule Ponta, nu-mi daţi exemplu şi model Guvernul Adrian Năstase şi eu nu vă voi da exemplu, Guvernul Tăriceanu. Nu vă jucaţi de-a Che Guevarra. Am încredere în dumneavoastră, în colegii dumneavoastră, pentru că avem ceva de făcut împreună. Aţi spus de repetate rânduri că aţi fost în Piaţa Universităţii. Pesemne că ne-am întâlnit. Nu ne-am întâlnit în numele cotei unice, vă chem să apărăm libertatea în România. E nevoie să spunem că din această seară dacă moţiunea trece, să formăm o guvernare împreună, iar dacă nu trece, să formăm o rezistenţă împotriva acestei aberaţii. La fel cum îi chem şi pe cei din PC, şi pe minorităţile naţionale, pe cei din UDMR. Vă chem pe toţi. Nu am pregătire economică, am voinţă, am curaj. Vă chem la un proiect fără funcţii, fără algoritm", a spus Antonescu în discursul susţinut în Parlament.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)
