Ariton, scos de sub urmărire în cazul Petrom din lipsă de probe
 

Noul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost cercetat în 2003 pentru neglijenţă în serviciu şi fals intelectual de către Codruţa Kovesi, în cazul unui prejudiciu de peste 7 miliarde de lei vechi adus Petrom Sibiu, fiind însă scos de sub urmărire penală, întrucât nu au fost probe clare de vinovăţie.

Dosarul a pornit de la o plângere a Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom, din 2002, împotriva a nouă persoane, gestionari, lucrători comerciali şi a directorului comercial al Peco Sibiu din acea perioadă, Ion Ariton, care avea în subordinea sa pe şeful Depozitului, de asemenea cercetat în dosar, potrivit rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Petrom reclama faptul că, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, aceştia au produs societăţii un prejudiciu de 10 miliarde de lei."În urma verificării acestor variante, precum şi a administrării tuturor probelor necesare lămuririi cauzei s-a constat că nu există indicii clare din care să rezulte că există o pagubă reală şi totodată, nu există o legătură de cauzalitate între modul în care învinuiţii şi-au desfăşurat atribuţiile de serviciu şi paguba produsă", se arată în ordonanţă.

De asemenea, procurorii au stabilit că Petrom a calculat prejudiciul prin adunarea lipsurilor la produsele petroliere constate între 2000 şi 2002, însă calculul nu a fost corect, deoarece nu s-au avut în vedere plusurile de combustibil găsit la inventare.

În acest dosar s-a făcut o expertiză contabilă care a stabilit cuantumul prejudiciului la două miliarde de lei vechi, însă doar în cazul în care stocurile din 1999 erau corecte."Or, nefiind dovezi clare din care să rezulte că, la data de 31 decembrie 1999, nu există lipsuri de combustibil în depozitul Peco Sibiu, nu se poate reţine ca reală paguba calculată. Mai mult, s-a constat că în perioada 2000- 2002 s-au efectuat peste zece inventare şi peste patru controale de fond, ocazie cu care nu s-au semnalat lipsuri semnificative din gestiune, nu s-a sesizat dispariţia unor documente fiscale sau contabile şi nu s-au sancţionat persoanele care făcut corecturi în fişele de magazie, deşi erau verificate, semnate şi barate de comisia de inventariere", potrivit ordonanţei procurorului.

Mai mult, procurorii nu au descoperit dovezi că există legătură între modul în care cei nouă şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu şi lipsa de produse petroliere din gestiunea societăţii.

Ariton a avut şi sechestru pe bunurile sale, însă a contestat măsura în instanţă şi a câştigat. De altfel, toate persoanele cercetate în acest dosar au fost scoase de sub urmărire.

Dosarul a fost instrumentat de Codruţa Kovesi, când era procuror la Parchetul Tribunalului Sibiu, actualul procuror general şi confirmată de procurorul ierarhic.

Ion Ariton, ales parlamentar în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală 34 Sibiu, preşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Senat, a depus, vineri, jurământul ca ministru al Economiei.

Ariton a fost, din anul 1993 până în 2003, pe rând, director comercial şi director general al sucursalei Petrom Sibiu.

Potrivit presei locale, în urma scandalului legat de prejudiciul de la Petrom, Ariton a primit o sancţiune de reducere cu 10 la sută a salariului.

Potrivit preşedintelui organizaţiei municipale a PSD Sibiu, Gheorghe Subitu, în perioada 2002-2003, Ion Ariton a semnat o adeziune la PSD, după care s-a retras din organizaţie.

În 2003, Ariton a plecat de la Petrom şi a fost director la Intermedia, iar în perioada 2005-2007 a fost prefect al Sibiului.

Accesări: 1014
Publicat Sâmbãtã, 04 septembrie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+1
1 Vot

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Ionel
12:09:00, 05 Sep 2010 1
Va spun: licitatia de la BRM Bucuresti de pe 06.09.2010, ora 10:00 prin care Posta Romana vrea sa cumpere lemn de foc in valoare de peste 500000 euro (anunt pe site-ul BRM - ringul marfurilor generale pe 02.09.2010, cu deschidere oferte pe 06.09.2010) miroase de la o posta ca fiind trucata. Auzi, o singura firma sa duca lemne in toata tara - chiar cu subcontractanti. Cat timp ti-ar trebui ca sa aranjeti logistica? Practic a fost o zi la dispozitie, conform anuntului. Si celelalte conditii sunt cu dedecatie. Vor ca lemnul sa fie legat in baloti iar pretul pt transport sa fie in lei pe km sau in lei pe metru ster. Probabil ca Posta va plati vreo 5 milioane de KM. Si greutatea specifica a unui metru ster (ei au gresit intentionat si au trecut metru cub) de 600 - 700 kg este enorma, cand STAS da 500 kg pe metru ster. Necesarl de lemn de foc se calculeaza dupa normativele financiare in kg. Daca cumperi lemn la metru steri de 700 kg, clar ca vei plati multi bani pe lemn putin. Intotdeauna in istoria Postei Romane lemnul de foc a fost cumparat pe plan local la preturile cele mai mici. Si nici macar nu prevede taierea lemnului de foc. In toti anii contractele de lemn erau incheiate la nivel de Regionale si aveau prevazuta si taierea la 30-40 cm. Acum nu. Curat tun pe banii Postei Romane. Sa fie o firma din Suceava lui Fluturel? Verificati si scrieti despre aceasta golanie portocalie. Toate cele bune!
ContraPro
+1
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.