Preşedintele Traian Băsescu a declarat că proiectul supus dezbaterii publice potrivit căruia urmau să se dubleze contribuţiile pentru persoanele cu venituri din drepturi de autor a fost "un cadou pe care l-a făcut un ministru care pleca".
"A fost un cadou pe care l-a făcut un ministru care pleca. S-a gândit el să lase o bombă în urma lui, ceea ce a fost al doilea element de lipsă de fair-play", a declarat şeful statului.
Un proiect aflat în dezbatere publică prevede că persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti, din ianuarie 2011, contribuţii de asigurări sociale de cel puţin 25,36% şi până la 35% din venituri, aproape dublu faţă de nivelul actual.
Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Finanţelor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, ca la elaborarea modificărilor la Codul Fiscal să aibă în vedere faptul că Guvernul nu susţine dublarea cuantumului de contribuţii sociale pentru persoanele plătite cu drepturi de autor, deşi proiectul a fost elaborat de Dan Lazăr, consilier al primului ministru.
Potrivit acestui proiect, contribuţia de asigurări sociale de stat (pensii) ar fi urmat să crească de la 10% la 24,43%, contribuţia de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru şomaj de la 0,5% la 0,78%.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)
