Înjurăturile unui sârb
Ce dracu' caută Turcescu la TVR?

 

Boris Velimirovici

Funcția de președinte-director general al televiziunii naționale este una cu rang de secretar de stat, cel puțin neoficial, iar în afara salariului nesimțit aduce și multe alte beneficii. Turcescu e un tip ambițios care s-a săturat de ciugulelile de la o companie privată în care a devenit mâna a treia, Realitatea TV, și s-a gândit să accepte un post de bugetar. Ca să spunem lucrurilor pe nume - post oferit, de către PDL, ca recompensă pentru "imparțialitatea" din timpul campaniei prezidențiale și după. Dar prea puțin mă interesează în toată această poveste moralitatea jurnalistul Robert Turcescu. Cred că mai important este să ne concentrăm pe educația și experiența sa managerială.

Robert Turcescu e licențiat în jurnalism, iar puținele funcții executive pe care le-a deținut s-au soldat cu eșecuri răsunătoare, vezi vechiul Cotidianul și Realitatea FM, unde ocupă în prezent funcția de director executiv. Prin urmare, dacă lăsăm deoparte experiența de gazetar, pe care nu aș vrea să o fac subiectul acestui text, experiența managerială este insignifiantă, ca să nu spunem inexistentă.

Din păcate pentru Robert, experiența jurnalistică nu prea contează când ai de condus o instituție media cu șase canale de televiziune, cinci studiouri regionale plus studioul central din București, cu peste 3.200 de angajați, o cifră de afaceri de 130 de milioane de euro și cu datorii totale de peste 50 de milioane de euro.

Nu este de neglijat nici poziția pe piață a TVR. Audiențele TVR sunt bătute de mai toate televiziunile comerciale, pe mai toate segmentele de vârstă și orele de difuzare, cu alte cuvinte, ratingul și cota de piață ale TVR se află undeva pe la glezna broaștei. Pe marii jucători din piața de publicitate, și asta scăzută cu 50%, nu-i interesează misiunea ta de televiziune publică, ci numărul de potențiali cumpărători la care ajunge spotul publicitar. Dacă mai luăm în calcul și faptul că firmele de stat nu mai au bani să pompeze în "publicitatea" de la TVR, este evident că soluția redresării financiare a postului național de televiziune nu are cum să vină de la un preşedinte-director general numit pe criterii de clientelism politic și fără experiență managerială.

Pe de altă parte, dacă s-a dorit recompensarea lui Turcescu, ar fi trebuit să i se găsească un loc călduț într-o zonă în care nu ar putea produce daune majore, iar în funcțiile de o asemenea importanță să îl numim pe unul dintre băieții noștri din multinaționale care au terminat ceva MBA-uri sau doctorate în management pe afară, că slavă Domnului avem. Boala aceasta a clientelismului e veche și cronică la noi, acum, însă, ar trebui înțeles că în situția în care ne aflăm cel mai bine ar fi să lăsăm profesioniștii să-și facă treaba. În vremuri de restriște clientela politică e mai greu de digerat și pică greu pe stomacul gol al contribuabilului.

Cu tot respectul pentru jurnalistul "imparțial" Turcescu, dar cred că managerul Turcescu nu are ce căuta la TVR. Pentru binele televiziunii naționale, ar fi extraordinar dacă Robert Turcescu ar avea puterea să spună pas acestei oferte. Mai mult chiar, să le sugereze ofertanților săi soluția numirii unui manager de carieră care ar putea prelua postul sub un contract de management cu obiective profesionist stabilite.

Accesări: 3938
Boris Velimirovici
Publicat Joi, 20 mai 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+15
21 Voturi

 

Alte articole scrise de Boris Velimirovici: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Alex
09:05:23, 28 May 2010 5
RE: Asta e rasismul curat. Textul despre Turcescu este cat se poate de OK. Nu are voie sa scrie asemenea text Boris Velimirovic ca este sarb? Prosti!! Ce vreti, sa se intoarca Europa la nazism? aurel98 .Dute si injura in Serbia,unde tot faceti voi regula tot prin injuraturi.Cine te-a chemat sa-ti publici injuraturile in presa noastra.Apoi macar daca ai fi mai priceput.Uite o mostra de ingamfat"Dar prea puțin mă interesează în toată această poveste moralitatea jurnalistul Robert Turcescu."
ContraPro
+1
 
Favela Romana Redivivus
10:08:16, 22 May 2010 4
...la Turcescu sa-l inscauneze acolo ,peste televizie.Nu de alta dar ma intreb cum de acela nu s-a gindit sa ii *editat*reze si adjunctii .Sau poate ca Turcescu stie ca natiunii ii trebuie jurnalisti competenti si echidistanti si cinstiti si mai ales apolitici ca el . Banuiesc ca deja Turcescu stie ca are nevoie de o echipa .Iar din echipa sint necesari a face parte oameni cu calitatile sus mentionate .Acesti oameni ar trebui sa fie Andreea Pora si Radu Moraru.Acestia oameni ,culti ,profesionisti de marca ,cum ziceam de o mare gingasie spirituala ne vor insenina viziunea asupra vietii .Cred ca o sa revedem curind in aceste conditii si" Omagiu conducatorului iubit"adaptat special de Radu Moraru .Iar din nou un "Tezaur folcloric" cu Andreea Pora ,Cred ca Telejurnalul va fi personal prezentat de Turcescu ,nu de alta dar se incapatineaza unii rai sa nu observe succesurile de anvergura ale perioadei bas- bocite iar eu cred ca este timpul sa le revedem.Nu de alta dar cine nu isi trage invataminte din istorie s-ar putea sa o retraiasca .
ContraPro
+4
 
rxctps
09:25:33, 21 May 2010 3
...blendei de Turcescu!Pana la urma ce mai conteaza cine "conduce"TVR in dezastrul in care traim?Manca si Turcescu o pane !Cat despre "calitatile" manageriale,hai sa radem...
ContraPro
+6
 
aurel98
05:08:52, 21 May 2010 2
Aseara mi s-a imputat din partea cuiva de la cotidianul ca m-as fi exprimat cam deocheat pe forum.Pai sa avem scuze d-le, dv. din start ati aranjat-o.Dute si injura in Serbia,unde tot faceti voi regula tot prin injuraturi.Cine te-a chemat sa-ti publici injuraturile in presa noastra.Apoi macar daca ai fi mai priceput.Uite o mostra de ingamfat"Dar prea puțin mă interesează în toată această poveste moralitatea jurnalistul Robert Turcescu."Jurnalistul asta e de 10 ori mai,manager,decat ori care altul recomandat de tine.El cunoaste branza rincezita de la TVR.Pana acum s-au perindat pe acolo cei mai inculti politicieni.De regula PSD-ul a fost proprietarul de facto si a adus TVR-ul acolo unde se afla.I-ai cunoscut macar pe cei ce au calcat pe acolo?Acum cand o minte tinara si creatoare poate sa mai imbunatateasca ceva,vii tu sa dai cu dracuirea.V-ati invatat sa-i dracuiti pe tot omul care nu s-a nascut acolo de unde vii tu!
ContraPro
-7
 
KRISTIJAN IVANCIC ZAGREB HR
19:16:48, 20 May 2010 1
AR fi ideal BORIS daca ai scrie pe tema BATJOCUREI PE CARE FRATII TAI SRBII O FAC CU CORELIGIONARII TAI -ROMANII DIN TIMOC - SINCER AS VREA SA STIU CA CETATEAN ROMAN CE ESTI CREZI DESPRE ASTA.ESTE INIMAGINABIL CA VOI SRBII SA VA PURTATI ATAT DE URAT CU ROMANII PE CARE II NUMITI VLAHI IN TIMOC. TIIMOC ALTFEL O REGIUNE MAJORITAR ROMANEASCA PE CARE ATI ACAPARAT-O LA 1833. ZIVJELA HRVATSKA! HRVAT SAM BIO I HRVAT CU BITI!
ContraPro
-9
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.