Reducerea numărului de angajaţi din companie în următoarele 12 luni este scenariul cel mai probabil pentru 30% dintre directorii din România, potrivit unui studiu realizat de Deloitte.
Pentru acelaşi interval, circa 23% dintre manageri mizează pe o creştere a numărului de angajaţi, se arată în cel mai recent raport Deloitte Business Sentiment Index (DBSI), din octombrie.
Situaţia este totuşi mai bună decât cea din aprilie 2010, când doar 10% mizau pe recrutări, iar 43% se aşteptau la concedieri.
"Majoritatea companiilor au încheiat etapa măsurilor de reducere a costurilor și a remediilor imediate la criza financiară; tot mai mulți directori executivi se gândesc acum la viitor, având în plan inclusiv creșterea numărului de angajați", spune George Mucibabici, președintele Deloitte România.
Cu toate că managerii români sunt încrezători în ceea ce privește potențialul propriilor companii, există în continuare îngrijorare cu privire la starea economiei în ansamblu.
Perspectiva managerilor din România cu privire la evoluţia economiei în următoarele 6 luni s-a înrăutăţit în octombrie 2010, faţă de aprilie 2010. Astfel,36% dintre respondenţi se aşteaptă la o deteriorare a situaţiei, spre deosebire de 27% la sondajul anterior. S-a redus procentajul optimiştilor, în schimb - de la 47% în aprilie la 37% în prezent.
Doar în Croaţia situaţia este mai gravă decât în România, cu 57% dintre managerii croaţi aşteaptându-se la înrătăţirea condiţiilor economice. În toate celelalte ţări din regiune, gradul de pesimism este mult mai scăzut - Ungaria (13%), Polonia (3%), Cehia (9%) şi Slovacia (6%).
Directorii români sunt mai optimişti cu privire la evoluţia propriei afaceri în următoarele 6 luni - 63% se aşteaptă la o amelioare a situaţiei şi doar 13% cred că va fi şi mai rău.
Accesul la credite este mai facil decât în urmă cu şase luni - 87% dintre executivi cred că pot obţine un credit, spre deosebire de 53% în aprilie.
Per ansamblu, studiul Deloitte arată că directorii executivi din Europa Centrală şi de Est, în frunte cu cei din Slovacia și Polonia, devin tot mai optimiști în ceea ce privește economia. Totuşi, unele țări din Europa Centrală par să își revină din criza financiară mai repede decât altele.
Slovacia este câștigătorul evident al ediției actuale, 71% dintre directorii executivi chestionați considerând că perspectivele economiei naționale pe următoarele șase luni se îmbunătățesc. Este un salt semnificativ de peste 24% față de ediția din luna aprilie. Până acum, Polonia era singura țară care manifesta constant o atitudine în general pozitivă.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)
