Cum ar fi rezolvat Funeriu subiectul „a avea un ideal înseamnă a avea o oglindă".
 

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a rezolvat în cadrul unei emisiuni tv subiectul al doilea de la proba de Limba şi literatura română din cadrul Bacalaureatului, mai exact a compus un text de tip argumentativ despre cunoaşterea de sine.

Cerinţa era: "Scrie un text de tip argumentativ de 15 – 30 de rânduri despre cunoaşterea de sine, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Nichita Stănescu: A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă".

Iată răspunsul ministruşlui Educaţiei, Daniel Funeriu, redat într-o emisiune la B1 TV:"Acest subiect nu poate să nu fie oarecum influenţat de o experienţă personală pe care am trăit-o şi care mie mi-a schimbat destinul. A fost în momentul în care am fost angajat de Institutul japonez pentru care am lucrat, care m-a angajat din momentul în care eram cercetător în Statele Unite. După ce m-au angajat, am mai continuat să stau şase luni în Statele Unite, plătit de Institutul japonez şi, la un moment dat, mi-au spus: acum este momentul să vi în Japonia. Şi am avut o discuţie cu directorul institutului căruia i-am spus, nefiind 100% sigur că e bine să merg în Japonia, l-am întrebat: ce se întâmplă dacă nu merg în Japonia? Nu a spus nimic 3 minute, aproximativ, după care mi-a spus: aş crede că eşti un egoist. De ce mi-a schimbat acest lucru destinul? Pentru că acel om, şi de aceea am un respect deosebit pentru poporul japonez, pentru că acel om a ştiut în acel moment că eu am cântărit foarte atent ambele variante şi că nu am ajuns la o concluzie. Şi a decis să facă ceea ce fiecare dintre noi ar trebui să facă cel puţin o dată în viaţă. Să-şi pună oglinda în faţă. Şi el mi-a arătat că, dacă după încrederea pe care el mi-a acordat-o, eu mi-aş fi dat demisia şi nu aş fi mers în Japonia aş fi fost un egoist. Şi n-a fost mulţumit cu această oglindă. Şi de aceea am mers în Japonia şi toată viaţa mea Japonia va rămâne un punct de reper pentru mine".

Întrebat ce notă şi-ar acordat dacă ar fi scris acest răspuns la examenul de bacalaureat, Funeriu a spus că "sunt profesor de chimie, nu de română. Sunt momente în viaţă în care nu avem nevoie de aprecierea altora. Sunt momente în viaţă în care oglinda ne e suficientă".

Accesări: 6162
Dan Zavaleanu
Publicat Miercuri, 06 iulie 2011

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
-1
13 Voturi

 

Alte articole scrise de Dan Zavaleanu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

vasile
00:52:01, 12 Jul 2011 16
Realizatorii de la Antena 3 au dreptate: DANIEL FUNERIU MINTE CA UN PORC! Scandalul făcut de Daniel Funeriu, atunci cînd vine vorba de Diploma sa de Bacalaureat, este unul menit să ascundă faptul că aşa-zisul ministru al Educaţiei nu şi-a luat Bacalaureatul în 1989, aşa cum se laudă, ci în 1991. Acesta este unul dintre motivele pentru care Daniel Funeriu, în toată perioada de cînd activează ca ministru, a evitat să îşi echivaleze studiile liceale sau să îşi facă publică Diploma de Bacalaureat, obţinută la Lycée Kléber din Strasbourg, Franţa. Conform informaţiilor noastre, primite de la apropiaţi ai tatălui ministrului, în perioada 1984-1987, Aurel Funeriu, filolog, cadru didactic universitar, a fost trimis de Statul Român la Universitatea din Strasbourg, în calitate de lector, pentru a susţine o serie de cursuri şi prelegeri pe teme de limbă şi civilizaţie românească în context universal. Aşa cum se cunoaşte, înainte de decembrie 1989, astfel de exporturi de profesori, la diferite universităţi, erau o modalitate prin care regimul de la Bucureşti po*editat*riza pe plan internaţional progresele făcute în lumea academică şi universitară românească. De asemenea, se cunoaşte că astfel de ieşiri la universităţi din Occident nu erau la îndemîna oricărui profesor, ci numai tovarăşii de nădejde puteau spera să primească acordul pentru astfel de misiuni. Că tatăl lui Funeriu era unul dintre agreaţii sistemului este dovedit şi de faptul că, în anii ’80, familia Funeriu deţinea, sub formă de proprietate, în Timişoara, nu mai puţin de 3 apartamente, în condiţiile în care politica statului cu privire la proprietate era cu totul alta. Revenind la studiile liceale ale lui Daniel Funeriu, sursele noastre spun că lucrurile au stat în felul următor: profitînd de poziţia favorizată în cadrul regimului, dar şi de legăturile pe care şi le-a creat în perioada în care activase la Strasbourg, Aurel Funeriu a făcut toate demersurile necesare pentru a-şi trimite copilul la studii în Franţa, inclusiv selecţionarea acestuia în lotul naţional al olimpicilor la chimie din 1988. Astfel, cu un dosar de referinţe făcut beton şi cu o mînă de ajutor dată şansei de tatăl său, Daniel a plecat, cu acordul oficialităţilor, în toamna anului 1988, la studii în Franţa. Aici intervin evenimentele din viaţa lui Daniel Funeriu pe care acesta încearcă să le ţină ascunse. În anul şcolar 1988-1989, el nu a fost înmatriculat pentru a absolvi ultima clasă de liceu, ci pentru un an pregătitor, obligatoriu pentru cunoaşterea limbii franceze la un nivel care să îi permită frecventarea cursurilor necesare echivalării studiilor anterioare, efectuate în România, cu cele din Franţa. Astfel, în vara anului 1989, Daniel Funeriu nu a susţinut, de fapt, examenul pentru susţinerea Bacalaureatului, ci examenul de limbă franceză! În următorii 2 ani (1989-1991), Daniel Funeriu a urmat la acelaşi liceu din Strasbourg cursurile necesare echivalării mediilor obţinute la diversele materii predate în România în primii 3 ani de liceu, cursuri finalizate cu cîte un examen de echivalare. În acest context, abia în vara lui 1991, Daniel Funeriu a fost capabil să îşi susţină, conform regulamentelor franceze, examenul de Bacalaureat. Practic, ceea ce încearcă să ascundă Daniel Funeriu, încă de la instalarea sa în funcţia de ministru al Educaţiei, este că pentru a absolvi liceul în Franţa a repetat 2 ani de studiu. Dacă Funeriu şi-ar face publică Diploma de Bacalaureat primită în Franţa, atunci s-ar vedea că aceasta a fost obţinută nu în 1989, aşa cum se laudă, ci în 1991. Cînd Daniel Funeriu încearcă să falsifice realitatea cu privire la anii de studiu liceal, el se bazează şi pe faptul că, în conformitate cu legile franceze, Lycée Kléber din Strasbourg nu este obligat să dea relaţii despre situaţia şcolară a cuiva, decît instanţelor şi tribunalelor, lui personal, sau unor instituţii care prezintă, odată cu cererea, acordul prealabil al celui vizat. În concluzie, ministrul agramat e un mincinos, iar tinerii de la Antena 3 (Dana Grecu şi Radu Tudor) au dreptate. Explicaţie poză: Învăţătoarea Oana Badea îi suflă şefului său, handicapatul Daniel Funeriu, ce trebuie să spună presei. Asta e tot un fel de fiţuică...
ContraPro
+2
 
Grig
23:31:02, 08 Jul 2011 15
Habar nu ai ce se intampla in invatamantul romanesc ! Printre elevii care n-au luat Bac - ul sunt si o mica parte cazuti din vina lor exclusiv, dar cei mai multi sunt victime ale incompetentei celor ce manageriaza sistemul de invatamant ! Cine te crezi tu, sa-i poti considera pe toti cei care au avut UN esec,pleava societatii ? Nu crezi ca viata este asa cum este in Romania si din cauza celor care gandesc asemenea tie ?
ContraPro
+2
 
Alba
20:53:49, 07 Jul 2011 14
Cum puteti sa va legati de o istorioara relatata in direct si fara pregatire ca fiind subiectul final rezolvat la Bac? Funeriu a improvizat raspunsul pe moment si s-a descurcat admirabil. Raspunsul lui este doar "Ciorna", care ar fi fost transcrisa cu fluiditate si figuri de stil pe foaia de examen. Majoritatea discursurilor lui sunt desavarsite... Si pt ca ati criticat pe altu', iata c-ati facut si-o greseala de ortografie: "sa vii" se scrie cu doi "i"! L-ati citat pe Funeriu, dar scaparea a fost a voastra.
ContraPro
-1
 
Acelasi
08:42:27, 07 Jul 2011 13
Dar de manuale stufoase, ati auzit?
ContraPro
+5
 
FIFI
07:23:22, 07 Jul 2011 12
OARE NU VA ESTE JENA SA TOT LOVITI INTR-UN MINISTRU ,PENTRU INCOMPETENTA UNOR PROFESORI,INCONSTIENTA SI INFATUAREA UNOR PARINTI,LIPSA DE CREIER A ELEVILOR CAZUTI LA BAC??? SUNT MII DE ELEVI CONSTIINCIOSI CARE AU LUAT BACUL IN MOD ONORABIL,DECE COCOLOSITI PLEAVA SOCIETATII,IN LOC SA VORBITI DESPRE CEI CARE AU INVATAT ,AULUAT BACUL -LASATI MINISTRUL IN PACE
ContraPro
-6
 
1 2 3 4

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.