Debranşaţii vor fi obligaţi să achite căldura degajată din ţevile şi pereţii vecinilor
 

Costurile pentru încălzirea părţilor comune s-ar putea tripla din această iarnă. Cei care s-au debranşat total de la sistemul centralizat de termoficare ar putea fi obligaţi să achite între 30 şi 50% din factura la căldură. Potrivit unei inţiative legislative, cota parte pentru încălzirea părţilor comune ar putea creşte de la 10% cât este în prezent, până la 50%.

Până acum, proprietarii care erau debranşaţi de la sistemul centralizat de termoficare, în cazul în care îşi izolau pe cheltuială proprie conductele care tranzitau apartamentele, puteau fi scutiţi de plata încălzirii pentru părţile comune prin decizia preşedintelui, potrivit gandul.ro.

Potrivit expunerii de motive la proiectul legislativ, "în toată România există numeroase reclamaţii prin care cetăţenii îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de calcul al energiei termice consumate pentru părţile comune la nivelul asociaţiilor de proprietari. Aportul de cădură trebuie plătit de toţi proprietarii din bloc deoarece beneficiază direct sau indirect de căldură".

Accesări: 3992
Publicat Marţi, 13 iulie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+5
7 Voturi

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Adi
16:41:54, 14 Jul 2010 13
Dar oare intreb: mie cine imi plateste ca dau caldura prin pereti la apartamentele limitrofe care nu au caldura si sunt taiate de la sistemul termo si nu au centrala? O s-a ma costitui parte civila si o s-a dau in judecata TERMO si voi castiga.Initiativa celor care asteapta mila si pomana de la Termo nu va avea succes ! De ce s-a platesc eu toate pierderile lor,calculele facute dupa hartie cu zeci de coeficienti ,inmultiti cu nu stiu ce norme,oEXCROCHERIE girata de actuala si vechea guvernare. Viitorul este al centralelor de apartament al microcentralelor de bloc.Marii colosi nu mai au niciun viitor,va garantez asta.Stimati guvernanti nu v-a jucati cu locatarii greu incercati si asa ca veti lua "foc"
ContraPro
+1
 
oanamihaela
22:23:23, 13 Jul 2010 12
Stau la bloc (nu in Bucuresti), fost proprietate de stat. Cu exceptia mea (am cumparat apartamentul din 1983), toti ceilalti l-au cumparat in 1992 cu pretul unui bax de Kent, avand inca mentalitatea locatarului comunist. Mi-am izolata peretii exteriori si intentionez sa-mi izolez si peretii despartitori cu vecinii, precum si tavanele. Vecinii (unii cu venituri mult mai mari decat mine) nu au "gasit" bani sa-si faca izolarea apartamentului (unii avand suficienti bani pentru a umbla tot timpul beti). Fiind si presedinta a asociatiei de proprietari, am reusit pe baza unei chirii incasate de asociatie sa inlocuiesc tevile la subsol cu tevi cu eficienta termica ridica, deci pierderile sunt extrem de mici (factura la caldura s-a redus cu circa 30% in anul urmator). In plus subsolul este puternic incalzit de tevile metalice neizolate ale furnizorului de caldura si apa calda, din care cauza s-a topit si o conducta de plastic pentru evacuarea apelor menajere. Nu exista centrale termice, dar exista debransati, iar toti proprietarii nu doresc impunerea niciunui procent de pierdere pe tevile comune. Deci nu pot fi de acord cu astfel de prevederi aberante ale proiectului de lege. Cei care l-au proiectat cred ca toti posesorii de centrale sunt bogati si trebuie sa contribuie fara voia lor la un program de ajutorare a "saracilor" din bloc (un fel de "haiducie" blocatara). Corect ar fi: 1) pierderile pe tevile comune sa se stabileasca pe baza de masuratori tehnice care sa determine procentul de pierdere pe fiecare teava din proprietatea comuna; 2) pentru peretii despartitori dintre apartamente si tevile comune din apartamente sa se impuna norme de izolare termica si nu sa se presupuna ca un apartament se incalzeste pe seama altuia sau a tevilor ce traverseaza apartamentul; 3) sa se lase la latitudinea asociatiilor de proprietari modul de stabilire a pierderilor pentru cei care se debranseaza sau se incalzesc mai putin, pentru ca aberatiile din aceasta lege vor duce la restante la intretinere din partea celor care fac economii si la debransarea intregului bloc. Daca plata caldurii se face prin asociatia de proprietari, cei debransati vor castiga in instanta pentru ca nu exista contracte intre proprietari si asociatia de propietari pentru furnizarea de utilitati, mai ales daca proprietarul nu este nici membru al asociatiei. Societatea de furnizarea a energiei termice din localitatea mea (dar cred ca situatia este generalizata) a fost folosita si cu scopul de se obtine subventii ilegale pentru partide, mai ales in campanii electorale. In mod foarte curios, presedintele acesteia a primit premii socat de mari pentru o firma cu atatea restante, dar mai ales inaintea unor campanii electorale. Conducerea firmei este total politizata si beneficiaza de salarii enorme si masini de lux. Deci este interesul celor care conduc administratia locala si nationala sa tina in viata aceasta firma, motivand un interes cetatenesc. Pentru aceasta au fost aplicate tot felul de forme de "haiducie" blocatara, de subventionare si de scutiri de la plata, din cauza carora multi proprietari nici nu au fost interesati de cresterea eficientei termice a apartamentului. Daca s-ar totaliza toate subventiile directe si indirecte acordate de 20 ani, s-ar putea constata ca au costat mult mai mult decat daca se acordau acesti bani pentru izolare termica, montarea de sisteme individuale de incalzire si montarea de panouri solare pentru toti romanii! Iar acum statul nu mai are resurse pentru subventii si vrea sa le treaca pe seama vecinilor! Guvernul nu vrea sa lase sa moara aceste societati atat din cauza problemelor sociale care ar rezulta din ramanerea fara caldura a multor familii sarace, cat si din cauza pierderii unor fonduri europene pe care voiau sa la foloseasca pentru "reabilitarea" sistemelor energetice cu adresa catre firme de partid!
ContraPro
+5
 
Lali
20:35:14, 13 Jul 2010 11
Si daca nu platim la Radet... Ce face Radetul, ne taie caldura ? Atentie la ciuma portocalie !!!
ContraPro
+3
 
adrian
18:57:52, 13 Jul 2010 10
daca se va aproba legea asta cu 30-50%...pt mine este simplu ...am sa dau in judecata radet sau contest la curtea constitutionala aceasta lege,daca pierd,sigur am sa pierd..merg mai departe ...cedo etc..acolo am sa cistig ,toate cheltuierile mi se vor rambuirsa cind am sa cistig procesul....niste hoti...incearca cu aceasta lege de fapt sa mai i-a povara facturi de apa calda si incalzire de pe umeri celor care la iarna vor plati factura fara subventii.. ..asta ca sa fure in continuare ,scuze sa faca afaceri ...vezi ultima afacere cu indicatoarele 3d in valoare de 875 000 euro ale lui udrea ..etc
ContraPro
+2
 
Aslan
17:01:09, 13 Jul 2010 9
DE fapt este vorba de PIERDERI de ca;dura prin peretii apartamentelor. Cine a facut bilantul acestor pierderi intr-un bloc, pentru a vedea care este schimbul de caldura. Pe de alta parte, cei care considera ca pterd caldura TREBUIE SA ISI IZOLEZE APARTAMENTELE. Nu am nevoie de aceasta caldura!!!
ContraPro
0
 
1 2 3

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.