Declaraţiile pentru drepturile de autor ar putea fi depuse de companii
 

Obligaţia depunerii formularelor şi a plăţii contribuţiilor la bugetele de pensii, sănătate şi şomaj în cazul persoanelor care obţin venituri independente va reveni plătitorului de venit.

La presiunile presei, ale patronatelor, dar şi ale unor partide politice, specialiştii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) spun că vor posta astăzi pe site-ul instituţiei proiectul menit să modifice prevederile buclucaşe din Ordonanţa de Urgenţă 58/2010 şi din normele de aplicare aferente, anunţă evz.ro

Potrivit modificărilor legislative, care se aplică începând cu 1 iulie, veniturile independente obţinute de români sunt reconsiderate ca fiind dependente, dacă îndeplinesc anumite criterii. Este vorba despre relaţia de subordonare faţă de plătitorul de venit, utilizarea spaţiului şi a bazei materiale a acestuia, precum şi orice alte elemente care denotă faptul că activitatea este dependentă.

În această situaţie se află aproape un milion de români care îşi obţin veniturile legal, în mod independent. Este vorba despre persoanele fizice autorizate (PFA) care au contracte cu companiile, beneficiarii de sume din drepturi de proprietate intelectuală, agenţii de asigurări, reprezentanţii profesiilor liberale cum ar fi arhitecţii sau contabilii.

Aceştia trebuiau să se înregistreze la fiecare dintre cele trei case de asigurări, după care să depună declaraţii şi să vireze sumele aferente. Contribuţiile se cifrează la 10,5% pentru pensie, 5,5% pentru sănătate şi 0,5% pentru şomaj - în total 16,5%.

Miniştrii au discutat, la şedinţa de guvern de ieri, într-o primă lectură, un act normativ pentru modificarea ordonanţei de urgenţă şi a normelor de aplicare. Astfel, angajatorul, nu cetăţeanul, va fi obligat să depună declaraţiile şi să achite contribuţiile sociale, a precizat Laszlo Borbely, ministrul mediului, citat de Mediafax. Potrivit oficialului, modificările vor fi adoptate în şedinţa de săptămâna viitoare.

Accesări: 567
Publicat Joi, 02 septembrie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+1
1 Vot

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Pefeone
16:18:56, 03 Sep 2010 2
Cei ce fac aceste legi nu le inteleg. La declaratia de venit se completeaza niste rubrici. De ex venit brut....deduceri...de unde stie angajatorul meu cat trebuie sa deduc anukla asta, luna asta?
ContraPro
0
 
Rodica
12:02:41, 02 Sep 2010 1
Mi se pare corect si civizat in acelasi timp ca aceste declaratii privind impozitarea si plata CAS, CASS si a contributiei la somaj a celor angajati pa baza drepturilor de autor, sa fie platite direct de catre amgajatori. Nu poti pune pe drumuri milioane de cetateni, unii foarte bolnavi, sa stea lunar la cozi interminabile si istovitoare pentru declararea acestui tip de venit.
ContraPro
0
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.