• Peste 80 de milioane de cetăţeni UE trăiesc sub limita sărăciei
• 20 de milioane dintre ei sunt copii
• 33% din populaţia României (peste 7 milioane) se confruntă cu lipsuri materiale severe, faţă de media europeană de 8%
• Unul din 5 tineri europeni cu vârste până la 25 de ani este şomer
• 6,5 milioane de persoane cu dizabilităţi se află în pragul sărăciei şi al excluziunii
• Până în 2030, numărul pensionarilor va creşte cu peste 25 de milioane în UE

Zilele trecute, Comisia Europeană a publicat programul de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale. Documentul este cu atât mai important cu cât face parte din strategia de dezvoltare pe următorii zece ani a Uniunii, cunoscută drept EU 2020, la care fiecare din statele membre trebuie să îşi aducă propria contribuţie. Strategia pe ultimul deceniu, care s-a finalizat odată cu acest an, nu a avut, nici pe departe, roadele scontate, în parte din cauza recesiunii, dar mai ales din cauza proastei formulări a obiectivelor şi a lipsei de coerenţă între politicile statelor membre. De această dată, însă, Comisia este determinată să ajungă la rezultatele propuse.

Sărăcia şi excluziunea socială reprezintă două teme, interdependente, de mare interes pentru o Europă care se autodeclară socială. Conform studiilor Comisiei, în UE, unul dintre cei mai importanţi jucători economici ai lumii, mai mult de 80 de milioane de cetăţeni trăiesc sub limita sărăciei, ceea ce reprezintă 16,5% din populaţia de jumătate de miliard. Şi mai trist este faptul că un sfert dintre ei, adică aproximativ 20 de milioane, sunt copii. Aceste cifre sunt la nivelul anului 2008, când criza economică încă nu şi-a făcut efectul, ceea ce ne îndreptăţeşte să estimăm că la acest moment cifrele au escaladat dureros de mult.

Comisia (prin Eurostat) face şi o analiză pe ţări a situaţiei sărăciei, din care aflăm că România are cam 24% din populaţie în risc de sărăcire, ceea ce înseamnă peste 5 milioane de români. Ţara noastră se află pe locul doi în topul ruşinii, după Letonia, iar aceste cifre sunt, din nou, la nivelul lui 2008. Conform definiţiei Consiliului European, "săracii" sunt "acele persoane sau gospodării ale căror resurse sunt într-atât de joase încât îi exclud de la un stil de viaţă minimum decent, în ţările în care trăiesc". Pragul de sărăcie este stabilit la 60% din venitul mediu pe economie (după transferurile sociale, care desemnează diversele sume provenite de la guvern pentru asistenţă socială). După cum se vede, aceste date măsoară sărăcia relativă; cuantificată în termeni absoluţi, adică cu aceeaşi riglă folosită pentru ţările bogate (Germania, Franţa), cifrele ar fi cu mult mai mari.

Şi la capitolul "lipsuri materiale severe" ne situăm pe un loc fruntaş, după Bulgaria, cu aproximativ o treime din populaţie lovită de acest flagel, faţă de media europeană de 8%. Conform definiţiei Comisiei, a fi "afectat de lipsuri materiale severe" înseamnă să nu îţi permiţi cel puţin patru din cele nouă lucruri de bază: plata chiriei şi a utilităţilor, un cămin încălzit adecvat, a face faţă unor cheltuieli neprevăzute, a mânca peşte, carne sau alte proteine echivalente măcar o dată la două zile, o săptămână de vacanţă în afara domiciliului o dată pe an, un autoturism, o maşină de spălat, un televizor color sau un telefon. Pentru cei mai mulţi români, a beneficia de aceste lucruri de "bază" reprezintă definiţia raiului pe pământ.

Comisia constată că tocmai europenii cei mai vulnerabili sunt cei care au suferit cel mai mare impact al crizei economice. Tinerii, emigranţii, persoanele cu un nivel mai scăzut de educaţie au cunoscut cea mai mare creştere a ratei şomajului, ceea ce a condus la lipsuri materiale severe. Unul din 5 tineri europeni cu vârste până la 25 de ani este şomer, ceea ce arată o dramatică lipsă de perspectivă a generaţiei tinere.

Previziuni pentru următorii 10 ani

În aceste condiţii, principalul obiectiv al Uniunii pentru următorii zece ani este să reducă numărul săracilor măcar cu un sfert, adică cu 20 de milioane. Principala direcţie de acţiune va fi stimularea creşterii economice şi, pe cale de consecinţă, crearea de locuri de muncă. Ambiţioasele obiective sociale ale UE îşi propun ca cel puţin 75% din populaţia Uniunii (cu vârste 20 – 64 ani) să aibă un loc de muncă, iar rata abandonului şcolar să scadă sub 10% (faţă de 15% în prezent), până în anul 2020.

Dar cine sunt săracii Europei? Se remarcă anumite grupuri, în mod particular expuse la riscul de sărăcie: copiii, tinerii, părinţii singuri, gospodăriile cu mai multe persoane în întreţinere, migranţii, minorităţile etnice (în special romii, care reprezintă între 10-12 milioane din populaţia UE) şi persoanele cu dizabilităţi. În cadrul acestora din urmă, nu mai puţin de 6,5 milioane se află în pragul sărăciei şi al excluziunii.

De asemenea, o diferenţiere pe sexe arată că femeile sunt în mod vizibil mai predispuse la lipsuri materiale. Populaţia în vârstă este şi ea mai expusă la sărăcie decât majoritatea, iar datele demografice arată că această tendinţă este crescătoare pentru următorii ani. Se estimează că, până în 2030, numărul pensionarilor va creşte cu peste 25 de milioane în UE, ceea ce va afecta sustenabilitatea, şi aşa precară, a sistemelor de pensii.

Aşa cum am arătat, principala direcţie a Comisiei este dată de asigurarea accesului la locuri de muncă, mai ales pentru persoanele vulnerabile. În acest sens, "Agenda pentru Noi Calificări şi Meserii" este adresată persoanelor cu slabă şcolarizare şi şomerilor, pentru a-şi creşte competenţele, inclusiv în domeniul digital, şi astfel să pătrundă mai uşor pe piaţa muncii. Persoanele aflate cel mai departe de piaţa muncii se găsesc, de cele mai multe ori, într-un cerc vicios în care fie asistenţa socială de bază le este refuzată, fie nu îşi cunosc drepturile, ceea ce îi împiedică să găsească un loc de muncă.

În ceea ce priveşte sustenablilitatea sistemului de pensii, împovărat de rata ridicată de îmbătrânire a populaţiei, Comisia a impus conceptul de "îmbătrânire activă", adică crearea de condiţii pentru ca persoanele în vârstă să rămână cât mai mult pe piaţa muncii. De aici, şi creşterea vârstei de pensionare până la 65 de ani sau peste, care a creat mari nemulţumiri sociale în Europa. Anul viitor, Comisia va pregăti o propunere de legislaţie europeană referitoare la "Sistemul European de Pensii", ceea ce înseamnă că şi România va fi obligată să adere. Anul 2012 este desemnat drept "Anul European al Îmbătrânirii Active" şi va culmina cu startul unor iniţiative concrete în acest sens, la nivel european.

Discrepanţele din ce în ce mai mari între sistemele de sănătate ale statelor membre constituie un motiv de îngrijorare şi pentru Comisie. În document se arată că există o strânsă legătură între lipsa accesului la îngrijire medicală şi sărăcie, ceea ce conduce la restricţii de muncă din cauza bolilor sau a dizabilităţilor, până la scăderea speranţei de viaţă cu aproape 10 ani. Din păcate, Comisia nu vine cu soluţii concrete în acest sens, ci doar promite o viitoare analiză a efecienţei cheltuielilor cu sănătatea şi o propunere legislativă care să asigure accesul persoanelor vulnerabile la servicii bancare de bază. Ei bine, dacă sistemul sanitar nu va avea de câştigat, măcar cel bancar să o ducă bine.

Educaţia şi formarea profesională reprezintă puncte importante pe agenda socială UE. În acest sens, se porneşte încă de la educaţia pre-elementară: statele membre şi-au luat angajamentul ca peste 95% dintre copiii între patru şi şapte ani să participe la educaţie timpurie obligatorie (grădiniţe). Reducerea abandonului şcolar va fi abordată prin "Strategia Europeană pentru Tineret 2010 – 2018", care va facilita tranziţia de la băncile unei instituţii de învăţământ către primul loc de muncă.

Excluziunea socială şi discriminarea sunt primordiale în politica Comisiei pentru următorii 10 ani. Ele se concentrează, cu precădere, spre câteva direcţii strategice. Egalitatea de şanse între sexe, prin reducerea diferenţelor de salarizarea în devafoarea femeilor, este un prim punct de pornire. Combaterea discriminării persoanelor cu dizabilităţi, care sunt excluse, de multe ori pe nederept, de la piaţa muncii, reprezintă un important focus al politicilor europene pentru cele 80 de milioane de persoane cu dizabilităţi din UE. Comisia va lua măsuri şi pentru cei peste 30 de milioane de migranţi din UE, prin măsuri pentru integrarea culturală, socială şi pe piaţa muncii.

Marginalizarea minorităţilor etnice, cu o mare emfază pe romi, este un alt punct fierbinte pe agenda UE. Aici, Comisia îşi propune să lucreze în strânsă coordonare cu statele membre, pentru a asigura integrarea socială a acestui grup. Conform studiilor, mulţi romi trăiesc în condiţii precare de viaţă, de multe ori segregaţi de populaţia majoritară. Copiii romi adesea merg la şcoli segregate, absentează frecvent şi renunţă timpuriu la educaţie. România, una dintre ţările europene cu un număr mare de cetăţeni de etnie romă, va trebui să facă eforturi deosebite pentru a contribui la reducerea sărăciei şi excluziunii acestui grup etnic, atât de defavorizat.

Sărăcia se combate cu mulţi bani

Pentru a pune în aplicare toate aceste măsuri, Comisia a revizuit bugetul UE, în sensul creşterii fondurilor de Coeziune (peste 50 de miliarde de euro în 2011). Astfel, Fondul Social European (FSE) şi Fondul European de Dezvoltarea Regională (FEDR) vor juca un rol important în finanţarea proiectelor adresate grupurilor vulnerabile şi eliminarea discrepanţelor dintre diversele regiuni ale Europei. Măsuri precum creşterea accesului la tehnologie şi internet, utilizarea energiei regenerante şi accesul la servicii financiare sunt şi ele de natură să crească nivelul de bunăstare al europenilor.

În acest sens, se remarcă "Facilitatea de Microfinanţare Europeană Progress", un fond la care atât UE, cât şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) vor contribui cu câte 100 de milioane de euro. Acest Fond îşi propune ca, în următorii 10 ani, să acorde microcredite în valoare de 500 de milioane de euro, care să stimuleze antreprenoriatul şi crearea de locuri de muncă. Comisia lasă de dorit, din păcate, în a explica mecanismul şi rata dobânzii la aceste credite.

O direcţie inovatoare va fi şi stimularea economiei sociale, pe care Comisia o vede drept un vector important de integrare activă a persoanelor vulnerabile. În acest sens, Comisia îşi va coordona eforturile, atât cu autorităţile centrale, cât şi cu cele locale, precum şi cu ONG-urile, în calitate de parteneri sociali.

Metoda Deschisă de Coordonare

Întrebarea de pe buzele tuturor este, însă, legată de modul în care Comisia va putea cuantifica rezultatele activităţii sale în combaterea sărăciei, având în vedere că definiţia termenului este una relativă de la un stat la altul. Mai mult, executivul european este abilitat doar să formuleze politici sociale, fără prea mare suport în legislaţia europeană, şi să se bazeze pe abilitatea şi bunăvoinţa statelor membre de a le implementa cu succes.

Pentru a putea atinge ţintele propuse în materie de sărăcie, Comisia va acorda o atenţie deosebită aşa-numitei Metode Deschise de Coordonare, un mecanism voluntar pentru statele membre (deci nu impus prin legislaţie europeană), prin care guvernele aderă la atingerea obiectivelor sociale comune stabilite de Uniune, prin coordonarea politicilor, în domenii precum incluziunea socială, reforma pensiilor şi sistemul de sănătate.

Comisia îşi propune să prezinte, în fiecare ianuarie, un Studiu Anual de Creştere, care are ca scop principal să impulsioneze implicarea şi răspunderea politică a executivelor ţărilor membre. Acest lucru se va face prin măsurarea unui set de indicatori sociali, analiza progresului general şi pe diversele capitole, a oportunităţii măsurilor luate şi a cheltuirii fondurilor, precum şi identificarea priorităţilor imediate de acţiune.

În acest sens, toate guvernele vor avea obligaţia să elaboreze, anual, un Program Naţional de Reformă (PNR), care reprezintă strategia integrată a ţării, inclusiv obiectivele sociale (neapărat susţinute de cele economice şi fiscale), şi cuprinde atât ţintele naţionale, cât şi traiectoriile alese pentru atingerea lor. PNR va trebui să arate cum se corelează autorităţile centrale cu cele regionale şi locale, dar, mai ales, cum contribuie, prin acţiunea lor, la obiectivele EU 2020.

România, încotro?

Guvernul nostru nu a făcut, încă, public Programul Naţional de Reformă al României. Conform Euractiv, el trebuia să fie prezentat în noiembrie 2010, pentru a fi discutat cu Comisia Europeană, supus consultării publice şi, ulterior, adoptat în 2011. Acceptând întârzierea, odată cunoscut, PNR va fi cel mai bun instrument de monitorizare a activităţii Guvernului, atât de către cetăţenii în beneficiul cărora guvernează şi cărora le datorează transparenţă şi eficienţă, dar şi de către celelalte ţări UE. Comisia va stabili progresul obţinut de fiecare stat membru şi, acolo unde este necesar, va face propuneri Consiliului pentru a lua măsuri specifice.

Aşadar, nu ne mai rămâne decât să aşteptăm.