Firmele de pe litoralul românesc au căzut în plasa unor falşi comisari ANPC. Trei persoane care pretindeau că sunt comisari ANPC au colindat, săptămâna aceasta, staţiunea Mamaia pentru a aplica amenzi firmelor depistate cu nereguli.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) avertizează operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea pe litoral în legătură cu existenţa unor persoane care pretind că sunt comisari ANPC sau CJPC - Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa - şi care, sub pretextul neregulilor depistate, solicită plata unor amenzi.
O echipă formată din trei membri ai unei organizaţii neguvernamentale de protecţia consumatorilor a desfăşurat în data de 27 iulie activităţi ilegale de control în zona de nord a staţiunii Mamaia. Aceştia s-au legitimat cu acte asemănătoare legitimaţiilor oficiale, dar nu au vrut să se înregistreze în Registrul Unic de Control.
La intervenţia comisarilor din cadrul CJPC Constanţa, chemaţi la sediul operatorului economic de către administratorul societăţii, cele trei persoane nu au mai recunoscut faptele, pretinzând ca sunt simpli clienţi şi au părăsit magazinul.
ANPC reaminteşte că niciodată comisarii nu solicită operatorilor economici achitarea cu numerar a eventualelor amenzi după terminarea controlului. În cazul aplicării de sancţiuni contravenţionale, acestea se achită la trezorerie, şi nu comisarilor aflaţi în control.
„Atrag atenţia operatorilor economici să solicite ordinul de serviciu în baza căruia se realizează acţiunea de control, să verifice legitimaţiile comisarilor şi să anunţe autorităţile în cazul în care sunt victimele unor înşelăciuni", a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)
