Una condamnăm, tot aia premiem. Băsescu şi Tismăneanu acuză, condamnă şi medaliază
Homoştean, şeful Miliţiei şi al Securităţii, decorat de Președintele României
 

Autor moral de asasinate, transformat în erou naţional

Preşedintele României, Traian Băsescu, a întâmpinat cum s-a priceput mai bine votarea în Camera Deputaţilor a Legii lustraţiei: i-a conferit cea mai înaltă decoraţie militară pe timp de pace a statului român fostului ministru comunist al Internelor, George Homoştean. După mascarada condamnării comunismului, în Parlamentul ţării, şeful statului român a găsit cu cale să-l decoreze cu Ordinul Virtutatea Militară pe sinistrul şef al poliţiei politice a României, Securitatea. Conform unei sentinţe definitive şi irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Homoştean se face vinovat de coordonarea asasinării unor protestestari anticomunişti în cadrul operaţiunii "Autobuzul", după care Lucian Pintile a realizat flimul „Balanţa". Decoratul lui Băsescu, inclus în raportul Comisiei „Tismăneanu", a fost implicat şi în uciderea în bătatie, în beciurile Securităţii, a disidentului Gheorge Ursu, conform fiului său, Andrei.

Un mesaj discret primit din interiorul Administraţiei Prezidenţiale a semnalat pentru cotidianul.ro, cu îndreptăţită revoltă, gestul şefului statului român. Am trecut imediat la documentare şi am văzut că este exact aşa: preşedintele României l-a decorat pe unul dintre marii torţionari comunişti.

Pe 26 aprilie 2010, Traian Băsescu semna decretul prezidenţial 448 din care cităm: "Preşedintele României decretează: Se conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari: domnului sublocotenent în retragere Homoştean Ioan George".

Acoperirea oficială a decorării

Homoştean era plasat extrem de discret, însă, undeva în coada unei liste cu 23 de ofiţeri în retragere decoraţi. Decretul prezidenţial este contrasemnat de prim-ministrul României, Emil Boc.

Acoperirea decorării este una cât se poate de legală, conform amintitului decret prezidenţial: "Cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, în semn de înaltă apreciere pentru devotamentul de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredinţate în cadrul Armatei Române, precum şi pentru implicarea deosebită în sprijinirea structurilor asociaţiilor veteranilor de război". De obicei, decorările şi avansările în grad ale militarilor au la bază propunerile structurilor militare, iar în acest caz, probabil cele ale Ministerului Apărării.

Ordinul National Virtutea Militara in grad de Cavaler

Condamnat pentru instigare la asasinat

Deşi a fost condamnat de Înalta Curte la pedeapsa închisorii pentru asasinatele din operaţiunea "Autobuzul", Homoştean a beneficiat atât de clemenţa lui Ion Iliescu, dar şi de cea a lui... Nicolae Ceauşescu.

Aşa arată decretul prezidenţial 952 din 27 noiembrie 2002, semnat de Ion Iliescu, pe atunci preşedinte al României: "Homoştean George, născut la data de 19 iunie 1923 în municipiul Deva, judeţul Hunedoara, fiul lui Ioan şi Ana, condamnat la 14 ani închisoare prin Decizia nr. 1.292/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor deosebit de grav, iar conform art. 2 din Decretul nr. 11/1988 pedeapsa a fost redusă cu jumătate, astfel încât condamnatul are de executat 7 ani de închisoare".

Ministru de Interne licenţiat în fasonarea pietrelor

Homoştean, graţiatul de Ion Iliescu şi decoratul de Traian Băsescu, este una şi aceeaşi persoană cu fostul ministru de Interne comunist, conform volumului semnat de CONSTANTIN GHEORGHE şi MILIANA ŞERBU, "Miniştrii de interne (1862 – 2007) - mică enciclopedie", la Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Conform acestei lucrări a însuşi Ministerului Internelor, Homoştean a deţinut şefia acestui minister timp de aproape zece ani, în timpul guvernelor Ilie Verdeţ şi Constantin Dăscălescu.

Spicuim din capitolul dedicat lui Homoştean: "S-a născut la 19 iunie 1923, la Deva, Hunedoara şi, după studiile primare făcute în localitatea natală, a lucrat o perioadă pe şantierele de construcţii din Deva, fiind calificat în fasonarea pietrelor de construcţii. În mai 1944 s-a încorporat în Regimentul 115 Infanterie, iar la 23 august 1944 a luat parte la dezarmarea armatelor hitleriste din Bucureşti. A luptat pe frontul de vest până la Tisa, unde a fost rănit şi trimis la spital. A fost decorat cu medalia sovietică „Victoria". În anul 1945 a fost detaşat la Legiunea de Jandarmi Zalău, primind gradul de sergent major şi fiind repartizat la postul de jandarmi Jibou, apoi la Nuşfalău şi Gura Sada. În 1947 a fost primit ca membru al Partidului Comunist Român, iar în armată a fost promovat în mişcarea de tineret până în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor şi în Partidul Muncitoresc Român (1953) la Secţia Externă. În 1955 a fost pus la dispoziţia Regiunii de Partid Hunedoara, ca instructor regional. (...) În perioada în care a fost ministru al Internelor, în cadrul Inspectoratului General al Miliţiei a fost creată Brigada de miliţie transporturi feroviare, structurată teritorial, iar Direcţia Penitenciarelor a redevenit Direcţia Generală a Penitenciarelor în cadrul Ministerului de Interne (1983). La 1 august 1984 au fost organizate Trupele de Securitate".

Dosarul "Autobuzul", variantă sui generis

În biografia oficială dedicată lui Homoştean se face o referire mai mult decât interesantă a sângeroasei operaţiuni "Autobuzul": "A avut loc un eveniment (1981), care a fost calificat ca fiind act terorist după standardele internaţionale. Trei indivizi, cu vârste între 23 şi 32 de ani, au sustras, în noaptea de 22/23 august, de la un post de miliţie din judeţul Hunedoara, două puşti-mitralieră şi un pistol, au deturnat un autobuz cu navetişti, obligându-i să se îndrepte spre Timişoara, cu intenţia de a părăsi

România. Operaţiunea «Autobuzul», cum a fost cunoscută acţiunea miliţiei şi trupelor de securitate locale, a avut ca rezultat împuşcarea celor trei «terorişti» şi a câtorva din pasagerii autobuzului. Raportat ca un succes al Ministerului de Interne, în realitate evenimentul a scos în evidenţă reale deficienţe în tehnica de negociere a comandanţilor".

Teroriştii trădători de patrie

Într-un mod la fel de plastic, în biografia dedicată de Ministerul de Interne lui Homoştean se scrie şi despre un alt episod: "Un eveniment «terorist» a fost părăsirea României de către un grup de 20 persoane (3 iulie 1980), cu un avion AN-2 de pe un aeroport de lângă Arad. Alertarea forţelor de apărare antiaeriană a fost tardivă, avionul, condus de pilotul Vasile Popescu şi grupul format din rude apropiate din Banat (unii chiar membri de partid), a ajuns în Austria, unde a cerut azil politic guvernului austriac, care s-a şi grăbit să îl acorde, anunţându-se totodată că avionul va fi predat autorităţilor române".

Implicare în cazul Ursu

Andrei Ursu declara, într-un interviu pentru "Revista 22", din 10 iunie 2002: "În cazul Gheorghe Ursu au fost implicaţi şeful Securităţii, Iulian Vlad, ministrul de Interne, Gheorghe Homoştean, ministrul de Externe, Ştefan Andrei. Cazul a avut anvergură şi prin asta se înţelege de ce dosarul a rămas încă deschis şi după uciderea tatălui meu la 17 noiembrie 1985, până în 1987". 

Client al lui Tismăneanu, decorat de Băsescu

Decoratul lui Traian Băsescu este chiar unul dintre cei condamnaţi în Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, la pagina 631, comisie condusă de profesorul şi politologul Vladimir Tismăneanu, din care cităm:

"Miniştrii de Interne şi şefii Securităţii au fost cu toţii soldaţi fideli ai partidului. Cei mai mulţi au fost ei înşişi activişti de partid, înainte de a lucra în Securitate. Să-i menţionăm aşadar pe cei responsabili, ca demnitari ai aparatului represiv, pentru ceea ce s-a petrecut vreme de peste patru decenii în România, pentru sutele de mii de morţi şi deportaţi: Teohari Georgescu, ministru de Interne implicat în luarea puterii şi instituirea regimului de teroare în masă, precum şi adjuncţii săi Vladimir Mazuru şi Marin Jianu; Emil Bodnăraş, şef al Serviciului de Informaţii care a jucat un rol cheie în terorizarea populaţiei între 1945-1947; Pintilie Bodnarenko (Pantiuşa), spion sovietic, primul şef al Securităţii; Alexandru Nicolschi (Grünberg), mâna dreapta a lui Pintilie, organizatorul sistemului concentraţionar din România stalinizată; Alexandru Drăghici, succesorul lui Teohari Georgescu; adjuncţii săi, în diverse perioade, Ladislau Ady, Aurel Stancu, Vasile Negrea, Ion Vinţe, Grigore Răduică, Ionel Gal; Cornel Onescu (succesorul lui Drăghici); Ion Stănescu, Gheorghe Homoştean (subl.ns.), Teodor Coman, Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Iulian Vlad. Aceştia, la rândul lor, au lucrat direct cu secretarii CC şi şefii de secţii ale CC al PCR, responsabili cu coordonarea organelor represive: Iosif Chişinevschi, Mirel Costea, Alexandru Moghioroş, Nicolae Ceauşescu, Petre Lupu, Vasile Patilineţ, Virgil Trofin, Iosif Banc, Ion Coman, Emil Bobu, Constantin Olteanu. Activităţile Securităţii pe plan extern au avut de asemenea loc sub directa îndrumare a partidului".

Condamnarea de pe blog

Pe blogul său, profesorul Tismăneanu l-a înscris cu litere roşii pe Homoştean, în articolul: "Împotriva amneziei: Dosarele nomenklaturii au devenit accesibile, inclusiv documente despre Ion Iliescu... "

Acelaşi fost ministru de Interne comunist este citat de amintitul politolog şi în articolul „Biografiile nomenklaturii comuniste" 

Odă din partea fostei Miliţii Alba

Scăpat de condamnări în 2002, Homoştean tot la Miliţie a tras. În 2008, mici osanale îi erau dedicate în revista fostului Inspectorat Judeţean de Miliţie care pare că trăia nostalgia vremurilor de odinioară. Publicaţia „Cronica Poliţiei" (Anul I, Numărul 1, Anul 2008) a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba îl prezenta pe Homoştean ca pe un invitat de onoare la festivitatea de Ziua Armei. "Am fost onoraţi să-l avem ca invitat de seamă pe fostul ministru de interne, domnul George HOMOŞTEAN, care este, de altfel, primul preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, înfiinţat în anul 1968", scria "N.L.M." în pagina 6 a amintitei publicaţii.

Homoştean a fost ministru de Interne în următoarele perioade:

5 septembrie 1978-30 martie 1979

30 martie 1979-29 martie 1980

29 martie 1980-21 mai 1982

21 mai 1982-28 martie 1985

29 martie 1985-5 octombrie 1987

Cotidianul.ro a solicitat, prin adrese oficiale scrise, puncte de vedere de la Administraţia Prezidenţială şi de la Ministerul Apărării Naţionale cu privire la temeiul decorării lui Homoştean.

Accesări: 15508
Cristian Oprea
Publicat Joi, 20 mai 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+30
42 Voturi

 

Alte articole scrise de Cristian Oprea: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Cristian Oprea
19:37:51, 17 Aug 2011 37
# Florin: Nimeni nu merita să moară, mai ales după spargerea simplă a unui post de miliţie. Miliţia a fost moartea însăşi. Puteau să fie condamnţi la moarte în urma unui proces. Şi ar fi avut o acoperire legală. Cu un strop de cap şi un dram de tactică, nu murea nimeni. Şi la Trupele de la Securitate şi la USLA au fost la comandă dobitoci, numai aşa se explică prostia acele intervenţii împotriva unor neaveniţi. Nu prea e glumă: Le puteau pune laxative în mâncare. Vă daşi seama cât de retarzi erau dacă au crezut că pot deturna un autobuz. Nu trăiau în realitatea României de atunci. nu au luat cu asalt un avion, un apor mijloace de deplasare care după o anumită perioadă au acces în spaţii internaţionale şi deci se mişcă liber. De împuşcat otova împuşcă orice patruped cu vorbire articulată. Nu erau terorişti cu pregătire militară şi psihică de anvergură, ca să se intervină atât de sângeros. Aşa că asasinatul premediat - aşa cum au fost cele din arestul IJM Timiş - nu avea cum să repare un asasinat din disperare aşa cum au fost cele ale asasinilor care luaseră ostatitici. Şi nici pe cele ale Trupelor de Securitate. O căruţă cu dobitoci politici dar şi o alta cu militari s-a răsturnat atunci. Nu au existat tacticieni. Deşi fenomenul terorist exista. Vă daţi seama câţi bani valora din punct de vedere informativ Securitatea, dacă într-un mediu închis şi strict controlat precum era interiorul României comuniste ei nu fost în stare să afle înainte de planul celor care i-au luat ostatici pe cei din autobuz. Dacă prindeau nişte lucruri, aceastea erau pur şi simpul din întâmplare. Altele au fost excepţii ale unor profesionişti puţini care ţineau în cârcă cohortele de incompetenţi şi de trântori pe bani incredibil de mulţi.
ContraPro
+3
 
Florin
16:08:43, 05 Mar 2011 36
In legatura cu fostul ministrul de interne, George Homestean si actiunile sale: -in cazul autobuzului deturnat de acei teroristi, de ce nu au intervenit trupele USLA (foarte buni profesionisti in lupta antiterorista), pentru lichidarea acelor teroristi si eliberarea ostaticilor ? Oricum, acei teroristi meritau sa moara (pentru ca si-au permis sa sparga un post de militie si sa fure armament, si pentru ca au pus in pericol vietile pasagerilor si soferului din autobuz. Daca vreuau sa fuga din tara, nu aveau decat sa treaca Dunarea inot, dar nu sa puna in pericol vietile unor oameni nevinovati. -in cazul Gheorghe Ursu (singurul detinut politic din Romania din 1964 pana in 1989), ramane un mister de ce s-a dat ordinul sa fie lichidat. In mod normal, dupa 1964, pentru "abaterile" de care a fost acuzat, erai chemat la o 'discutie" la securitate, si "sfatuit prieteneste" sa-ti vezi de servici si familie. In general si ofiterii de securitate ("baieti cu ochi albastri") erau de treaba si nu prea mai dadeau atentie la "turnatorii" gen ca "a spus vecinu o gluma cu Ceausescu".
ContraPro
-7
 
Muresan Eugenia
12:40:30, 19 Jul 2010 35
Nu cred ca liberalii se mai lasa prostiti de PD-isti!Nu-i cred atat de naivi incat sa nu vada relitatea,mai ales ca au fost o data pacaliti.Mai e nevoie de repetitie?
ContraPro
+4
 
Muresan Eugenia
12:32:15, 19 Jul 2010 34
Nu cred ca liberalii se mai lasa prostiti de PD-isti!Nu-i cred atat de naivi incat sa nu vada relitatea,mai ales ca au fost o data pacaliti.Mai e nevoie de repetitie?
ContraPro
+4
 
gogoase
10:05:19, 22 May 2010 33
:) imi placi esti simpatic(a) nu e nici prima nici ultima plasa pe care o iei, de, se intampla, asa e cand nu gandesti cu capul tau, asa se intampla cand esti fanatic. E bine ca te mai trezesti din cand in cand, din pacate tot cand iti spune idolul.
ContraPro
+6
 
1 2 3 4 5 6 7 8

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.