Ministrul de Interne și-a permis să aducă trupe speciale în Parlament
IGAS DEMISIA!
 

IGAS DEMISIA!
Foto: Timi Şlicaru

În premieră după decembrie 1989, în Parlament au fost aduse trupe speciale. MAI a interzis elicopterelor televiziunilor să survoleze spațiul aerian al Bucureștiului. Pentru aceste decizii fără precedent, ministrul Traian Igaș ar trebui să demisioneze.

Scandal mare în ședința Birourilor Permanente reunite, înainte de începerea plenului. Reprezentanții Opoziției au reușit, prin vot să obțină retragerea din clădirea Parlamentului a forțelor de ordine speciale care au fost amplasate în incintă încă de la primele ore ale dimineții. "Parlamentul este un simbol al democrației. Nu avem nevoie să fim protejați de aceste forțe speciale", a declarat președintele Senatului, Mircea Geoană.

Decizia a trimite trupe speciale nu a fost singura scandaloasă a ministrului de Interne, Traian Igaș. Tot miercuri el a cerut Ministerului Apărării - și subalternii lui Gabriel Oprea s-au executat imediat – să fie interzisă survolarea spațiului aerian al Bucureștiului a elicopterelor televiziunilor de știri.

Balcoanele Camerei, ocupate de suporterii lui Traian Băsescu

Înainte de începerea plenului, vicelidera deputaților PSD, Aura Vasile, a solicitat explicații secretarului general al Camerei, Gheorghe Barbu, pentru faptul că "încă înainte de depunerea moțiunii a antamat locurile pentru public din balcoanele plenului, doar pentru asociații prietene ale președintelui Traian Băsescu și a președintei Camerei, Roberta Anastase". Aura Vasile l-a mai criticat pe secretarul general al Camerei pentru faptul că a admis prezența trupelor speciale în incinta Parlamentului

Accesări: 2364
Lucian Gheorghiu
Publicat Miercuri, 27 octombrie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+5
17 Voturi

 

Alte articole scrise de Lucian Gheorghiu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

vantu
18:25:04, 29 Oct 2010 8
Bai aceasta opozitie este de rahat, si nu mai speculati opiniile oamenilor
ContraPro
0
 
Vioras
13:45:08, 28 Oct 2010 7
M-am saturat de prostiile pe care le debitati. Folositi orice mijloace ca sa ajungeti la "ciolan". Va convine de minune starea de incertitudine pe care incercati sa o inoculatii po*editat*tiei care se uita la voi. Oricum nu mai aveti multi, doar pensionari si cei care nu prea au multa carte. va folositi de acest prilej ca sa nu se mai auda de cazul vantu, bogdan chirieac, felix voiculescu, etc. Nu mai prostiti voi poporul, s-a mai desteptat intre timp. Hotilor si demagogilor.
ContraPro
-1
 
GIca
09:32:32, 28 Oct 2010 6
Aha... si elicopterul Realitatii s-a ridicat asa, ilegal? Daca tot mancati *editat*, sa o faceti fara sa va poata prinde cineva.
ContraPro
-4
 
cib2
20:49:02, 27 Oct 2010 5
În premieră după decembrie 1989..vei lua si tu o moooooie:-))
ContraPro
-5
 
MOESIA
20:07:09, 27 Oct 2010 4
de ce nimeni nu sprijina si nu ni se spune despre demersul Asociatiti Magistratilor din Romania. Ese foarte important! Asociaţiile mai solicită CSM să iniţieze demersuri pentru modificarea legislaţiei, în sensul revizuirii normelor privind interceptarea convorbirilor telefonice, durata interceptărilor, proba autenticităţii înregistrărilor, securitatea acestora, explicarea conţinutului de mandat de securitate naţională, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO în materie, astfel încât prevederile constituţionale privind respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private să nu fie încălcate, iar pe de altă parte, cetăţeanul să nu fie expus unei vulnerabilităţi perpetue faţă de organele statului. "În nici un caz informaţia de interes public nu se identifică cu o interceptare generalizată a convorbirilor telefonice şi nici imperativul de securitate naţională nu poate expune cetăţeanul sentimentului de frică şi insecuritate prin încălcarea garanţiilor constituţionale, insecuritatea individuală nefiind specifică expectanţei de securitate şi protecţie pe care le aşteaptă cetăţeanul de la stat", se arată în comunicatul celor două asociaţii. Mai mult, spun reprezentanţii magistraţilor, statul are obligaţia de a pune în valoare valenţele umane şi nu distrugerea acestora sau strivirea demnităţii individuale. "Integritatea morală şi profesională este o condiţie de bază a exercitării profesiei de magistrat, iar Consiliul Superior al Magistraturii este nu numai garantul independenţei magistraţilor, cât şi apărătorul bunei lor reputaţii, care are repercusiuni directe asupra imaginii justiţiei.
ContraPro
+4
 
1 2

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.