Traian Băsescu - viaţa ca-n porturi!
Încă o palmă trasă unui alegător
 

Încă o palmă trasă unui alegător
Cum dracu' să merg şi drept, şi înainte?

Traian Băsescu nu se dezminte. Vineri noapte spre sâmbătă dimineaţă a mai avut un incident cu un cetăţean român. De data aceasta nu a mai fost vorba de un copil, ci de un alegător. Sâmbătă 21 august, dimineaţa, la ora 00.00, mai exact la zece minute după miezul nopţii, preşedintele a părăsit restaurantul Cireşica de la Neptun. În acest timp, avocatul Dan Chitic şi Cristina Chitic se plimbau pe aleea care trece prin faţa restaurantului Cireşica şi leagă Vila Uniunii Scriitorilor de aleea principală a staţiunii.

La vederea preşedintelui, Dan Chitic susţine că a strigat:

- Ruşine!

- De ce strigi ruşine, mă, dobitocule, i-ar fi replicat preşedintele României.

- Pentru ce aţi făcut cu tara asta, susţine Dan Chitic că i-ar fi răspuns. În acel moment, preşedintele Traian Băsescu a lăsat uşa maşinii sale deschise şi a venit la Dan Chitic, pe care l-ar fi lovit cu palma.

Doi bodyguarzi au sărit să-l imobilizeze pe Dan Chitic în timp ce Traian Băsescu a urcat în maşină şi a plecat însoţit de SPP-işti într-un BMW argintiu. În acest timp Dan Chitic striga:

- E beat şi se urcă la volan!

Cristina Chitic, soţia lui Dan Chitic, susţine că nu a reţinut decât numărul Loganului aflat la locul incidentului: B 59 CZL.

Cristina Chitic povesteşte că, după plecarea preşedintelui, trei SPP-işti au rămas în faţa restaurantului Cireşica şi s-au deplasat la restaurantul Uniunii Scriitorilor, la administratorul Vasile, pentru a-i cere relaţii despre cei care erau cazaţi la Vila Scriitorilor. Nu i-au apostrofat şi nu i-au întrebat nimic pe soţii Chitic. Martori care să confirme incidentul nu am găsit. Familia Chitic susţine că de faţă erau doar SPP-işti şi patronul restaurantului Cireşica, ieşit să-l însoţească pe Traian Băsescu la maşină. Mai apoi, de incident ar fi aflat şi administratorul Vasile, împreună cu un ospătar pe nume Marius. Cu aceştia doi nu am putut lua legătura.

L-am abordat însă pe Costel Mincă, proprietarul restaurantului Cireşica din Neptun. Acesta susţine altceva:

- La 11.40 s-a terminat programul şi la puţin timp după l-am însoţit pe preşedintele Traian Băsescu spre ieşire. Eu am rămas pe scări şi nu am observat absolut nimic. Nu a fost nici un incident. Poate la Constanţa, la Ziua Marinei, dar aici nu!

Mihaela Constantin, aflată cu soţul, poetul Ilie Constantin, tot la Vila Scriitorilor, susţine că nu a asistat la incident, dar a ajuns acolo când un grup de scriitori se strânsese pe terasă şi discuta despre cele petrecute.

- L-am auzit doar pe administrator cum îi spunea lui Dan Chititc că l-a crescut de mic şi acuma îi face atâtea necazuri. Trebuie precizat că Dan Chitic este fiul dramaturgului Paul Cornel Chitic.

Acestea sunt amănuntele pe care le-am obţinut până în momentul de faţă. Cei care ne pot da relaţii suplimentare sunt rugaţi să ne contacteze. Cotidianul.ro va solicita lămuriri din partea Administraţiei Prezidenţiale şi de la SPP. Din păcate, nu se poate aştepta la mare lucru.

UPDATE: Avocatul Dan Chitic relatează incidentul pe larg

Poveştiri adevărate: astă noapte (pe 21.08.10), aşa cum v-am spus ceva mai devreme, am avut onoarea de a lua un dos de palmă de la Mult Iubitul nostru Preşedinte. Iată povestea mai pe larg: întâmplarea a făcut să ies din Vila Scriitorilor exact în momentul când TB ieşea din barul său favorit de pe litoral. Mitocanul, după ce a coborât scările de la Cireşica, s-a dus la Loganul său alb din faţa barului, adeschis portiera din dreapta invitând-o înăuntru pe soţia lui, Maria. Apoi a ocolit prin spate maşina ( ;) ca un domn, desigur) şi dădu săurce la volan.

Văzându-l la doar 10-15 m de mine, m-au încercat brusc tot felul desimţiri de Înaltă Stimă şi Respect, motiv pentru care i-am zis: "Să-ţi fie ruşine!". Răspunsul a fost prompt din partea lui TB, care cu un picior în maşină îmi zise: "De ce să-mi fie ruşine, dobitocule?". "Să-ţi fie ruşine pentru ce ai făcut cu ţara asta!" - i-am zis eu. Replica lui a venit la fel de repede "Eşti un dobitoc!". Amintindu-mi că sunt chiar un dobitoc i-am răspuns "Da, sunt un dobitoc pentru că te-am votat prima oară!". Scurt, mi-a întors-o printre dinţi: "Eşti un dobitoc că nu m-ai mai votat!". E momentul în care a închis portiera, s-a fofilat pe lângă maşina mea parcată întâmplător exact lângă Loganul prezidenţial, şi din câţiva paşi fu în faţa mea, flancat de-a stânga şi de-a dreapta de 2 gorile SPP-iste.

Credeam că vine să mă apostrofeze, să-mi "zică două", dar nu! Mi-a zis cu scârbă şi cu privirea împăienjenită de alcool doar "Dobitocule!", după care mi-a dat un dos de palmă peste gură... N-am apucat să mai zic nimic căci imediat gorila din dreapta lui mi-a băgat mana în gât, ţinând strâns de mărul lui Adam, cel din stânga apucându-mă de mâini.

Cel mai iubit fiu al poporului s-a întors brusc înjurând şi s-a urcat în maşina cu care a demarat în trombă... Brusc mi-am dat seama că de fapt am fost lovit de "pixelu' albastru"... Restul e tăcere! (sper...)

UPDATE: PRECIZARE

Referitor la solicitarea unui punct de vedere de către mass-media cu privire la articolul "Traian Băsescu – viaţa ca-n port" publicat pe site-ul cotidianul.ro, Biroul Informare şi Relaţii Publice este împuternicit să comunice următoarele:

Ofiţerii Serviciului de Protecţie şi Pază nu au cunoştinţă de existenţa vreunui incident similar celui relatat de site-ul cotidianul.ro.

Precizăm că, în seara zilei de 20 august a.c., ofiţerii SPP nu au permis accesul în imediata apropiere a Preşedintelui României unei persoane agitate care a adresat injurii demnitarului.

Biroul Informare şi Relaţii Publice al SPP

UPDATE: COMUNICAT DE PRESĂ (23 august 2010)

REF: Precizări ale Administraţiei Prezidenţiale

Ca urmare a articolului „Traian Băsescu - viaţa ca-n porturi! Încă o palmă trasă unui alegător", apărut luni, 23 august a.c., pe site-ul cotidianul.ro, Administraţia Prezidenţială face următoarele precizări:

Administraţia Prezidenţială regretă lejeritatea cu care site-ul cotidianul.ro lansează minciuni şi dezinformări despre preşedintele României, Traian Băsescu.

Pentru corecta informare a opiniei publice, Administraţia Prezidenţială precizează că nu a existat niciun incident de tipul celui descris în articolul respectiv.

Dimpotrivă, realitatea este cu totul alta. În cursul serii de vineri, 20 august a.c., în staţiunea Neptun, o persoană cu manifestări agresive a adresat injurii preşedintelui României, fără a exista însă un contact fizic între aceasta şi şeful statului.

În consecinţă, Administraţia Prezidenţială îşi exprimă regretul că site-ul respectiv continuă politica editorială neprofesionistă şi răuvoitoare, de lansare de neadevăruri despre preşedintele României.

Departamentul de Comunicare Publică
23 August 2010

Accesări: 29109
Vlad Dumitraş
Publicat Luni, 23 august 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+38
72 Voturi

 

Alte articole scrise de Vlad Dumitraş: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Alin
23:57:08, 13 Sep 2010 155
Îmi place de el din ce în ce mai mult. Are vână de bărbat în el nu ca bunicuţa care punea minerii sau alţi uslaşi să bată animalele din presă. Îmi place mult de Băsescu mai ales când şi-o trage în parte cu câte unul deşi poate era bine să nu facă atâta vâlvă. Dacă era alde Nastase cred se căca în absorbant când venea unul la el să-l bată asta ca să nu zic de Emil care nu era în stare să oprească un taxi de "bărbat de stat" ce era. Domnul "Chitic" Gurămultă trebuie să fie bucuros că omul se controlează mai bine de când e mai mare, că dacă îl lua la strigături când era doar mus, bănuiesc că şi-o încasa mult mai serios şi de la el şi poate că şi de la frate-su sau de la posibil alţi marinari brusc apăruţi ca prin miracol dintre fumurile din bodegă.
ContraPro
0
 
george
10:33:29, 29 Aug 2010 154
Da frate l am votat. Impuscati-ma !!! Dar pe cine era sa votez? Pe mafia tziganeasca a PSD ului?
ContraPro
-4
 
scurtu
15:04:12, 26 Aug 2010 153
De fapt atunci cand acuzi pe cineva ai si niste dovezi. In cazul de fata avocatul nu are nici o dovada si nici macar un martor credibil. Asa si eu pot sa ma laud ca l-am calcat in picioare pe doroftei si sunt sigur ca voi o sa ma credeti pe mine.
ContraPro
-1
 
alex
09:18:01, 25 Aug 2010 152
cine masa se crede presedintele asta? vad ca e barbat.il provoc public sa vina sa-mi dea o palma,sa vad ca e d ecurajos.cat despre avocat...un barbat de nimic,sa primesti o palma fara s adai macar una sau doua.e rusinos sa vi la televizor sa spui ca ai fost un las si un bou
ContraPro
+2
 
halal de presedinte,bataus
19:09:42, 24 Aug 2010 151
au aparut toti tolomacii si prostii care sunt pro basecu,treziti va ,aveti in fata un derbedeu,betiv ,hot ,mincinos,un *editat*r ,care a imbatranit si tot prost a ramas ,luati-l si duceti-l acasa la voi sa scape tara de o lepadaatura obraznica,nu are ce cauta printre oameni , la puscarie cu haimanaua pentru relele aduse romanilor acestei tari RUSINE GOLANULE
ContraPro
+6
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.