Licitaţii pentru colecţionari sau simpli visători

Piaţa modernă de artă a apărut, timid, la începutul secolului al XIX-lea, la Paris. Treptat, ea a înlocuit în mare parte, patronajul oficial al Saloanelor, nu fără tulburări şi acuze, atât din partea cumpărătorilor, cât şi a artiştilor. Cel mai relevant exemplu este familia Durand-Ruel, care a devenit treptat prietenul pictorilor barbizonişti, expunând lucrări de Corot, Courbet, Daubigny, Millet, Theodor Rousseau, dezvoltându-se continuu până la sfârşitul secolului. Rivalul lor era, în ultimul sfert al acelui veac, Georges Petit. Fără ajutorul acestor familii de negustori de artă, mulţi artişti ar fi rămas în umbră şi n-ar fi putut trăi din arta lor. La sfârşitul vieţii sale, Renoir, rememorând activitatea lui Paul Durand-Ruel, îi mărturisea fiului său: „Fără el, n-am fi supravieţuit”.

În secolul al XX-lea, comerţul de artă se dezvoltă vertiginos, iar galeriile se specializează şi înfiinţează organisme internaţionale, printre care „IA – International Auctioneers”, care cuprinde Swann Gallery din New York, Dorotheum din Viena, Koller din Zürich, Lempertz în Köln, Bruun Rasmussen în Danemarca, Artcurial, Briest-Poulain-Tajan din Franţa, Bukowskis din Stockholm şi Porro&C din Milano.

Seriozitatea selecţiei

Gino Severini, Natură statică cu Domul Bazilicii Sf. Petru

Teritoriu al încântării estetice şi al dorinţei de posesie, Dorotheum din Viena ademeneşte vizitatorii şi colecţionarii prin diversitatea ofertei şi prin seriozitatea selecţiei. După primele sale portrete-fotografii, Andy Warhol a început să folosească „Big Shoat”, camera Polaroid, uşor de mânuit şi cu rezultate imediate. Nu mai putea fi văzut fără aparat, fotografia neîncetat, documentându-şi propria viaţă şi pe cea a prietenilor. Când a început printarea lor pe pânză, procedeul părea complicat. Suportul trebuia să aibă o culoare uniformă, în cazul lui, un roz palid. Portretul era obţinut în două etape. Prima era un fel de evocare abstractă a modelului definită prin juxtapunerea culorilor. A doua consta în transpunerea imaginii fotografice. Portretul îi oferea o interpretare ideală a personajului. În jurul anului 1980 folosea „cartea de buze”. Avea printate pagini întregi de buze de diferite forme şi nuanţe de roşu. Dacă dorea ca o femeie să aibă o înfăţişare mai specială, folosea aceste modele. Comenzile au constituit o bună parte a operei sale şi i-au oferit posibilitatea descoperirii unor noi modalităţi de a se documenta asupra lumii înconjurătoare, fiind, în acelaşi timp, plătit. „Portretele sunt un fel de documentare ale celebrităţilor, artiştilor, negustorilor, ale celor bogaţi şi puternici pe care i-a întâlnit şi cu care, uneori, s-a împrietenit. O incredibilă defilare de figuri, ce vor constitui pentru generaţia viitoare o oglindă a culturii europene şi americane a timpului lui”, scria Vincent Fremont. Una dintre aceste celebre creaţii, prezentând-o pe Giuliana Benetton, cofondatorul corporaţiei cu acelaşi nume, este relevant pentru această serie de portrete individualizate. Ochii albstru-deschis, buzele de un roşu strălucitor şi paleta dominantă de culori pale creează un contrast puternic cu părul negru al modelului, conferindu-i o forţă excepţională. Lucrarea a fost evaluată la 300.000 de euro.

Interior creat de Versace la Casa milaneză de licitaţie Porro&C

Întorcându-ne în timp, descoperim la Dorotheum o compoziţie de la începutul secolului al XVII-lea, „Bărbat alegând între virtute şi vicii” (500.000 de euro), semnată de flamandul Frans Franken II. De dimensiuni remarcabile (142×210 centimetri), cu un număr impresionant de personaje, pictura, provenind dintr-o colecţie particulară germană, este considerată una dintre cele mai importante ale artistului. Alături, un artist italian, cunoscut mai ales pentru creaţiile sale cu subiect religios, Il Guercino, a abordat şi subiecte laice, cu implicaţii morale şi istorice. Inspirată de poveştile primei cruciade, povestea lui „Rinaldo care o împiedică pe Armida să se sinucidă”, subiect şi al poemului „Ierusalimul eliberat” al lui Torquato Tasso, este, după părerea istoricilor de artă, ultima compoziţie nereligioasă a artistului (600.000 de euro).

Evident, arta modernă italiană nu putea lipsi. Dintr-o „Natură statică” de Gino Gino Severini, pictată la începutul anilor ’40, se desprinde atmosfera Romei, sugerată de cromatică îndrăzneaţă, de formele ondulate şi de Domul Bazilicii Sf. Petru (200.000 de euro).

De la Renaştere la Art Street

Cecilia Edefalk, Baby

O privire circulară prin ofertele acestor case descoperă nume şi piese de prim rang, propuse în mai toate centrele importante ale Europei sau la New York.

Deşi specializată în principal în vechii maeştri şi în arta secolului al XIX-lea, Casa milaneză Porro&C, care organizează în jur de 8 licitaţii pe an, cu pictură, mobilier, argintărie, bijuterii şi obiecte de artă decorativă, cum ar fi cele din sticlă de Murano, propune opere din diverse perioade, începând cu Renaşterea până la Art Street, cu accent pe pictura unor pictori italieni din secolul al XX-lea, cum ar fi Gino Severini, Giorgio Morandi şi Giacomo Balla. Un loc important îl ocupă seria de opere începută la sfârşitul anilor ’40 de Lucio Fontana, urmărind, prin perforarea pânzei, aparent la întâmplare sau după un pattern riguros, „partea interioară a spaţiului”. O lucrare din 1958, în care artistul pictează şi rama, făcând aluzie la un alt ciclul al său, „Teatrini”, a suscitat interesul colecţionarilor.

Un frumos „Portret de femeie” de Kirchner, din 1912, estimat la 1.800.000 de euro, este oferit de Lempertz, la Köln, alături de „Compoziţie” a unuia dintre cei mai importanţi artişti germani din perioada postbelică, Sigmar Polke (400.000 de euro). Devenit celebru datorită picturilor sale pe suport textil, artistul este recunoscut pentru ironia cu care tratează subiectele cotidiene. Abordează o multitudine de tehnici, folosind lacurile, răşinile, nitratul de argint, interferând culorile. Uneori foloseşte lacurile sensibile la culoare, creând compoziţii ce se schimbă în funcţie de mediul ambient, sau structuri pixelate care dau altă imagine în funcţie de unghiul din care sunt privite. I s-au alăturat în aceeaşi licitaţie un desen de Picasso, din 1969, „Femeie şi băiat nud” (600.000 de euro), o „Grădină înflorită” de Max Liebermann (500.000 de euro)…

Avangarda daneză

Ferdinand Hodler, Giulia Leonardi

Bruun Rasmussen a expus la o licitaţie la Copenhaga un captivant „Ospăţ al drăcuşorilor” de Asger Jorn. Mai puţin surâzători, cei de la Bukowkis şi-au centrat oferta pe un portret cu aer romantic (350.000 de euro), „Baby” (1986) al Ceciliei Edefalk (800.000 de euro) şi pe o compoziţie „Pete roşii şi galbene” a lui Serge Poliakoff, din 1953 (500.000 de euro). Trei artişti importanţi ai Danemarcei, Richard Mortensen (1910-1993), Ejler Bille (1910-2004) şi Egill Jacobsen (1910-1998), au fost celebraţi printr-o licitaţie la Copenhaga. Reprezentanţi de vârf ai avangardei, zburdând prin curentele vremii, de la „Bauhaus” la „Cubism”, „Arta abstractă” şi „Suprarealism”, sunt cunoscuţi prin experienţele legate de dicteul automat, toţi trei desenând într-o perioadă cu ochii închişi, încercând să surprindă mişcările inconştientului. Lucrările lor au fost evaluate la sume mergând de la 6.000 la 35.000 de euro.

Giulia Leonardi era o fermecătoare cântăreaţă şi chitaristă italiancă dintr-o cafenea din Geneva. O frumuseţe aspră care l-a vrăjit pe artistul de talie internaţională Ferdiand Hodler. A invitat-o să-i pozeze şi a realizat o serie de portrete, unele aflate în Muzeul de Artă din Geneva. Cu aspect statuar, figurată în portrete în stil clasic, cochetă, cu o încărcătură tenebroasă uneori, cu ochii adânci, visători şi gura senzuală, cu părul ce pare a avea o viaţă proprie, portretele ei evocă, ca în exemplarul oferit la o licitaţie din Zürich a Casei Koller (300.000 de euro), mitul antic al Meduzei.

Paradisuri pentru cunoscători

Constantin Brâncuşi, Coloana Sărutului

Casa Swan a desfăcut la New York o extraordinară selecţie de 110 gravuri purtând numele celor mai însemnaţi maeştri, de la Dürer, Mantegna şi Rembrandt la Schongauer, Goya, Egon Schiele sau James Whistler (estimările au variat între 15.000 şi 120.000 de euro).

Două minunate colecţii au fost desfăcute la licitaţie de Artcurial Brest Poulain F. Tajan din Paris. Despre una am mai scris: selecţia de lucrări de Utrillo a lui Paul Petrides, cu peisajele sale din Montmartre. Cealaltă era formată din obiecte şi piese sculptate de Brâncuşi, aflate în proprietatea artiştilor Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati, legatarii testamentari ai sculptorului. Punctul central de interes, „Coloana Sărutului” (1.200.000 de euro), relevantă pentru distanţarea sa de arta tradiţională, şi două piese în oţel, material pe care artistul nu l-a mai folosit niciodată, „Semnalul” şi „Cremaliera”.

Galeriile şi sesiunile de licitaţie sunt pentru iubitorul de artă locuri de încântare estetică, de satisfacţie la obţinerea unei opere dorite, de frustrare când preţul îi interzice posesia ei. Dincolo de orice, ele sunt însă citadele în care banii pot fi schimbaţi pe artă. Din pasiune, din prevedere, din dorinţa de frumos sau de investiţii sigure. Etalând piese provenind din toate epocile istoriei artei şi din toate colţurile pământului, ele se constituie într-o lume specială, cu experţi şi esteţi, cu colecţionari sau simpli visători.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.