Din 2011, liber la folosirea minorilor în acte cu caracter obscen
Ministerul Comunicaţiilor nu mai vrea parole la site-urile porno
 

Valerian Vreme, ministrul pedelist al Comunicaţiilor, s-a săturat de parole şi monitorizare a accesărilor la site-urile porno. Sub pretextul creării condiţiilor necesare limitării răspândirii materialelor cu caracter sexual şi erotic şi al protejării minorilor, invocat în expunerea de motive a unui proiect de act normativ, ministrul Vreme ajunge să-l facă invidios chiar şi pe Silviu Prigoană, susţinătorul fervent al legalizării prostituţiei. Până acum, Legea nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei prevedea obligativitatea parolării site-urilor cu caracter pornografic, plata unei taxe pe minut de utilizare şi monitorizarea accesărilor site-ului respectiv. Prin proiectul de act normativ iniţiat de Valerian Vreme, care modifică această lege, respectivele obligaţii dispar cu desăvârşire. În locul lor apar doar obligativitatea atenţionării cu privire la conţinutul site-ului şi permiterea accesului persoanelor numai după verificarea prealabilă a vârstei acestora. Două condiţii pe care administratorii site-urilor pornografice le îndeplineau oricum, controlul vârstei utilizatorului realizându-se prin simpla întrebare: „Ai 18 ani?".

Pedofilii răsuflă uşuraţi

Potrivit Legii nr. 196/2003, articolul 9, „racolarea, obligarea, determinarea sau folosirea minorilor ori a persoanelor cu deficienţe psihofizice în acte cu caracter obscen se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi". Totodată, articolul 10 al acestei legi prevede că „organizarea de reuniuni în spaţii publice, la care participă sau asistă minori şi în cadrul cărora se comit acte cu caracter obscen, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi". Ei bine, aceste două importante articole sunt abrogate de proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei. Abrogarea celor două articole de lege intră în vigoare de la 1 ianuarie 2011.

Conform expunerii de motive a proiectului de act normativ, „modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 reprezintă o expresie a preocupării pentru prevenirea şi combaterea accesului/participării minorilor la activităţi cu caracter pornografic de natură a aduce prejudicii dezvoltării armonioase şi sănătăţii acestora". Totodată, „prezenta lege instituie măsuri de reglementare şi control al activităţilor cu caracter pornografic şi stabileşte modalităţile de acces la materialele pornografice disponibile prin intermediul sistemelor informatice, în scopul de a pune ordine în informaţia care se prezintă în acest domeniu, pentru protejarea minorilor, precum şi a demnităţii persoanei, pudorii şi moralităţii publice, educaţia şi creşterea, îndeosebi a minorilor şi a tineretului, în general", se mai arată în expunerea de motive.

Accesări: 3858
Claudia Marcu
Publicat Luni, 27 septembrie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+6
8 Voturi

 

Alte articole scrise de Claudia Marcu:
 Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Mihele
19:12:03, 11 Oct 2010 8
Sa inebuesti cind auzi asemenea decizii,sa lasi saiturile porno neparolate la indemina copiilor .Nu se poate este ingrozitor. Si asa sunt tot felul de jocuri "comerciale " care numai educative pentru copii nu sint . Dar cine sa mai auda si strigatel;e mute ale parintilor care sunt disperati fiindca copii lor nu-si mai deslipesc ochi de pe calculatoare . Si atunci le mai favorizezi si programe care nu au nici o legatura cu virsta lor .
ContraPro
0
 
numele
01:47:56, 01 Oct 2010 7
moarte masoneriei si desfrinatilor din popor si guvern care vor asa ceva!
ContraPro
0
 
Gigel
13:48:34, 30 Sep 2010 6
Daca autoarea ar fi facut un minimum de cercetare ar fi vazut ca partea cu pornografia infantila pe internet este reglementata (ba chiar si aplicata) prin legea 161/2003. Deci titlul este inutil si jenant. Evident, acest comentariu va fi sters.
ContraPro
0
 
Alberto
23:49:30, 28 Sep 2010 5
E fondator al Clubului Rotary Onesti , pepiniera de masoni! Se da crestin si promulga orice ii dicteaza stapanii!
ContraPro
+1
 
dThelema
17:59:15, 27 Sep 2010 4
Din cauza ''crizei'' copii se maturizeaza foarte repede?....sau copii romanilor vor fi ''exportatzi'' in alte tzari mai . Nu mai indraznesc sa scriu.
ContraPro
+3
 
1 2

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.