Ministru sexy din Georgia, ţintă în presa rusă
 

Mass-media din Rusia au găsit o fotografie mai puţin ortodoxă cu ministrul Economiei al Georgiei într-un club de noapte şi au lansat un atac mediatic la adresa preşedintelui Georgiei, Mihail Saakaşvili, acuzându-l că are "stripperi" în guvernul său, scrie „The Independent".

Saakaşvili a numit-o pe Vera Kobalia ministru al Economiei în această lună. Kobalia, care are 28 de ani, este din Georgia, dar a trăit în Canada timp de 15 ani şi nu are nicio experienţă în politică. Se spune că s-a întâlnit cu preşedintele Saakaşvili în februarie în timpul vizitei sale la Jocurile Olimpice de Iarnă din Vancouver.

O fotografie, aparent luată de pe Facebook, a fost publicată prima dată de un ziar din Tblisi. Poza o înfăţişează pe Vera Kobalia, sora ei şi trei prietene într-un club. Mass-media din Rusia, care sunt controlate de stat, având obiceiul de a scrie despre evenimente care ar putea să-l pune pe preşedintele Saakaşvili într-o lumină negativă, au publicat fotografii şi au insistat că a fost luată într-un club de strip-tease din Vancouver.

Vera Kobalia susţine că fotografia este veche de 10 ani şi a fost făcută în timpul unei vacanţei în Florida. "Dacă tot ce poate opoziţia sau oricine altcineva găsi despre mine este o imagine veche din zilele mele ca studentă, nu văd nimic rău în asta", a spus ea.

În fotografie, doamna ministru este îmbrăcată cu o rochie şi nu există niciun indiciu că ar fi participat la strip-tease. Conform biografiei Verei Kobalia, înainte să părăsească Canada pentru noua poziţia în Georgia, aceasta a lucrat la un post de televiziune local şi a avut o afacere. Acest lucru nu a oprit tabloidul rus Komsomolskaya Pravda să scrie ieri cu litere de o şchioapă "De la strip-tease la Guvern". Ştirea a apărut şi în alte publicaţii.

Numirea ei însă a provocat critici. "Gândiţi-vă cât de ambiţioasă este o persoană care conduce Ministerul Economiei fără să aibă nici educaţia necesară sau de fapt orice fel de experienţă", a declarat Nodar Dzhavakhishvili, fostul şef al Băncii naţionale georgiene. "Cred că oricine ar putea să găsească pe cineva din familia lor, care are mai multă experienţa şi este mai calificat în acest domeniu decât doamna Kobalia."

Mihail Saakaşvili, care a avut doar 36 de ani când a devenit preşedinte după "Revoluţia Trandafirilor" la sfârşitul anului 2003, a făcut un obicei din a numi miniştri tineri.

Accesări: 4135
Alexandra Cupola
Publicat Miercuri, 28 iulie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+8
8 Voturi

 

Alte articole scrise de Alexandra Cupola: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.