Moarte suspectă a numărului doi al spionajului militar rus
 

Generalul Iuri Ivanov, numărul doi al GRU, a murit în circumstanţe suspecte, în timp ce se afla într-o misiune în Siria. Trupul generalului de 52 de ani a fost descoperit pe 16 august pe coasta Turciei, într-o stare avansată de descompunere. Iniţial, presa rusă a relatat că şeful GRU s-a înecat, însă suspiciunile sunt tot mai mari.

Spionii cu asemenea funcţie sunt întotdeauna însoţiţi de gărzi de corp şi, prin urmare, este puţin probabil ca Ivanov să se fi înecat, scrie portalul Svobodnaia Pressa. "Spionii de acest rang sunt bine păziţi. Regula este că ei nu mor întâmplător", scrie portalul.

Generalul vizita zona în care urmează să se construiască o bază militară rusă, în apropierea oraşului Tartus. Baza urmează să fie o extensie a celor folosite de Flota Mării Negre. Autorităţile siriene au raportat ca generalul a dispărut în timp ce se afla în această misiune. Ministerul rus al Apărării nu a oferit informaţii. Trupul generalului a fost înmormântat, cu cea mai mare discreţie, la Moscova.

GRU deţine cea mai mare reţea de spioni ai Rusiei, fiind urmaţi de SVR, serviciul rus de informaţii externe. Istoric, rivalitatea dintre cele două ramuri ale spionajului este una foarte dură. Ultimul incident în care a murit un spion GRU s-a petrecut în 1992, când Iuri Gusev a decedat în urma unui accident de maşină. Superiorii săi au stabilit că a fost vorba de un asasinat.

Generalul Ivanov primise misiuni în Cecenia, după venirea la putere a preşedintelui Putin. El a pus la cale asasinarea mai multor lideri ceceni din exil.

Locul şi circumstanţele morţii aduc aminte de dispariţia unuia dintre liderii spionajului sirian, generalul Mohammed Suleiman, care se ocupa de legătura Damascului cu Hezbollah. Acesta a fost împuşcat, în 2008, de un lunetist pe plaja de la Tartus. Presa a scris, iniţial, că generalul s-a înecat.

Accesări: 1726
Publicat Vineri, 03 septembrie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
0
0 Voturi

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.