''Nu lăsa violenţa să conducă familia ta!
 

Potrivit statisticilor, în 75% din şcoli se înregistrează fenomene de violenţă, a declarat, sâmbătă, deputatul liberal Alina Gorghiu.
''Cele mai multe acte de violenţă care se întâmplă împotriva copiilor sunt înfăptuite chiar din cercul lor de prieteni şi cunoscuţi şi cel mai grav este atunci când se întâmplă din partea rudelor şi îngrijitorilor.

Violenţa în cadrul instituţional este un subiect atât de delicat prin gravitatea fenomenului. Trebuie să înţelegem că aceste evenimente neplăcute care marchează societatea românească în 2011 trebuie privite foarte atent, trebuie studiate şi stârpite. Nu cred că trebuie să avem un comportament de acceptare în faţa acestor fenomene'', a spus Alina Gorghiu la dezbaterea ''Nu lăsa violenţa să conducă familia ta!'', pe care a organizat-o la Palatul Parlamentului.

Dezbaterea a avut ca scop identificarea metodelor de combatere a violenţei şcolare, intensificarea eforturilor pentru securitatea individuală a elevului prin asigurarea serviciilor de pază şi a unor linii speciale de transport către unitatea şcolară, precum şi implicarea mai pronunţată a părintelui în relaţia cu profesorii.

Potrivit deputatului, un studiu UNICEF, efectuat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi cu Institutul Criminalistic, relevă că 60% dintre elevi sunt agresaţi verbal şi fizic în şcoală şi în familie şi că 48,1% dintre copiii instituţionalizaţi afirmă că au suportat pedepse cu bătaia de la personalul didactic.

Deputatul a adăugat că fenomenul violenţei se poate rezolva, în mod exclusiv, în urma unui dialog cu cadrele didactice, cu familia.

Accesări: 1319
Publicat Sâmbãtã, 19 februarie 2011

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+2
2 Voturi

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.