Opt cadavre de nou-născuţi, descoperite în Franţa
 

Caz macabru în Franţa! Un cuplu a fost reţinut după ce poliţia a descoperit cadavrele a opt nou-născuţi, unele ascunse chiar în casa acestora, altele în grădina unor vecini. Cazul este descris de anchetatori ca fiind cel mai grav de acest fel din Franţa, din ultimii 25 de ani.

Cu ajutorul câinilor, anchetatorii caută acum şi alte cadavre care ar putea fi ascunse în împrejurimile oraşului Villers-au-Tertre. Vecinii sunt şocaţi. Ambii suspecţi, puţin trecuţi de 40 de ani, sunt descrişi ca fiind persoane normale, chiar simpatice.

Poliţia a descoperit oribila poveste după ce noii proprietari ai casei în care au fost găsite unele cadavre, au găsit oasele unui bebeluş, în timp ce săpau pentru fundaţia unei piscine.

Ancheta poliţiei a dus rapid la principalii suspecţi, în casa cărora au fost descoperite şi alte cadavre.

Locul în care au avut loc îngrozitoarele crime este un orăşel cu numai 700 de locuitori, extrem de liniştit. Cuplul suspectat că ar fi făcut macabrele crime locuieşte în Villers-au-Tertre de 15 ani. Soţii au două fete adulte şi sunt deja bunici.

Accesări: 550
Gabriel Păleanu
Publicat Joi, 29 iulie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
0
0 Voturi

 

Alte articole scrise de Gabriel Păleanu:
 Alte articole din categorie:


 
Comentarii

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.