În timp ce colegii de opoziţie le transmit mesaje de pace şi le cer să construiască împreună o platformă politică care să poată duce la înlăturarea de la putere a regimului portocaliu şi chiar a lui Traian Băsescu, social democraţii se sfâşie între ei mai abitir ca niciodată.
PSD a fost dintotdeauna partidul care şi-a "mâncat" liderii, îndată ce aceştia nu au mai reprezentat nimic din punct de vedere electoral. Ion Iliescu, Adrian Năstase şi nefericitul Mircea Geoană, toţi trei sunt exemplele vii ale acestei, să-i zicem, cutume pesediste postelectorale. Numai că odată cu alegerea (neinspirată, după cum deja se poate observa) a lui Victor Ponta ca preşedinte al partidului, boierimea pesedistă a schimbat puţin acest obicei, în sensul că devorarea liderului se produce chiar cu multă vreme înainte ca acel preşedinte să mai înregistreze vreun eşec electoral.
În Kiseleff, apele nu sunt deloc liniştite, aşa cum se străduieşte să transmită Victor Ponta şi garda sa pretoriană formată din Radu Moldovan, Nicu Bănicioiu, Oana Mizil, proaspătul logodit Robert Negoiţă şi, desigur, nelipsitul socru Ilie Sârbu.
Sursele din conducerea PSD au povestit în exclusivitate pentru cotidianul.ro că, la această oră, în partid, taberele nu mai sunt doar două, aceea a lui Ponta şi cea a fostului preşedinte Mircea Geoană. Chiar şi tabăra lui Ponta s-a împărţit în două. Mare parte dintre baronii locali s-au strâns în jurul secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, iar o altă parte a baronetului din teritoriu, laolaltă cu vechea gardă pedeseristă, plus foştii miniştri din perioada 2000-2004, îl îndeamnă şi chiar îi cer să candideze împotriva "micului Titulescu" pe tutorele său politic, pe Adrian Năstase, confirmând ceea ce previziona de curând cineva, că fostul premier şi copilul lui de suflet politic vor sfârşi prin a se mânca cu multă poftă între ei.
S-a ales praful de paradisul postelectoral din 2012, imaginat de Victoraş Ponta. Sigur că un tip suficient ca el nu are înţelepciunea (la fel ca Năstase) să-şi vadă limitele şi să-şi înţeleagă greşelile. Cert e că, în Kiseleff, toate cele patru tabere sunt pe picior de război şi ca înaintea oricărei operaţiuni militare se fac şi se desfac diverse socoteli, cu pixul în mână, efectiv. Care ar fi războiul pe care îl au de purtat pesediştii şi care sunt acele calcule care se fac?
E foarte simplu! Toate taberele, dar absolut toate pleacă de la un adevăr atât de evident, pe care nici măcar gruparea lui Victor Ponta nu îl poate nega: PSD nu are niciun prezidenţiabil cu şansă reală de a câştiga alegerile (la termen sau anticipate) şi nici nu se întrevede la orizont naşterea vreunui lider tip locomotivă, aşa cum îşi doresc ei. PSD nu are nici măcar un candidat cât de cât bun pentru postul de prim-ministru, darămite pentru fotoliul de la Cotroceni!
Trei din cele patru grupuri rivale din partid (gruparea Geoană, gaşca lui Năstase şi baronii conduşi de Dragnea) au reuşit, plecând de la premisa de mai sus, să cadă la învoială pe ideea că Ponta trebuie înlocuit cât mai repede posibil, pentru că o nouă înfrângere electorală ar fi letală pentru PSD. Rupţi de flămânzi de guvernare, pesediştii sunt conştienţi (mai puţin pretorienii de doi lei ai lui Victor Ponta) că de nu vor reuşi să îl găsească sau să îl inventeze pe acel lider providenţial capabil să le câştige alegerile pe bandă rulantă, aşa cum numai tătucul Ion Iliescu ştia să o facă, pe ei, ca partid, îi aşteaptă încă mulţi ani pâinea neagră şi săracă în bani publici a opoziţiei. Victor Ponta urmează a fi înlocuit, de la cârma PSD, chiar în această toamnă, când este programat congresul extraordinar al partidului, chipurile pentru a fi adoptat noul statut al social democraţilor. Ce nu ştie mult prea mulţumitul de el preşedinte al PSD este că i se pregăteşte o execuţie de toată frumuseţea. Înainte de termen. Aşa, în cel mai pur stil pesedist, adică cu mult sânge pe pereţi şi fără scrupule. Iar pentru asta şi-au dat mâna duşmani aparent ireconciliabil, Dragnea cu Geoană, Năstase cu Geoană şi exemplele pot continua. S-a convenit între cei trei ca Ponta să fie provocat să îşi depună mandatul (aşa cum ameninţase la Comitetul Executiv de acum două săptămâni) şi unul dintre grei sau de ce nu chiar toţi să îşi depună candidatura împotriva actualului şef al PSD.
Sursele cotidianul.ro din Biroul Permanent al PSD povesteau cu amuzament că trupeţii lui Geoană, Năstase şi Dragnea îşi muncesc creierii zi şi noapte cu o problemă extrem de spinoasă: "OK, îl dăm pe ăsta (n.red. Victor Ponta) jos, acum, rapid, la congresul din toamnă! Trebuie, altfel iar o punem de vreo şase ani de opoziţie! Dar pe cine dracu' punem în loc?!! Cine-i mă ăla capabil să fie ca Tataia (n.red Ion Ilescu) în vremurile lui bune?! Să fim serioşi, da, Geoană avea meclă şi discurs de preşedinte de ţară, dar aţi văzut ce pocinogul dracului ne-a făcut în decembrie. Da, şi Arogantu' (n.red Adrian Năstase) avea tot ce e nevoie, meclă, pe relaţii externe era beton şi el, dar hai să ne aducem aminte cum ne-a pierdut alegerile în 2004, de ajunse Marinaru' preşedinte. Ăsta, Victoraş, e zero! E doar un Băsescu cu mai multă şcoală şi atât, în rest zero, zero, şi la conţinut şi la înveliş. Bun, îl dăm jos, despre asta nu mai discutăm, dar pe cine naiba avem noi, bun de preşedinte?? Pe Bunea Stancu de la Brăila, pe Negoiţă cu gagică-sa fotomodela, sau pe Niţă de Braşov?!!! ".
Chiar în acest sfârşit de săptămână, Adrian Năstase afirma că "PSD-ul va fi noua busolă a României". Dragi electori români, cu asemenea busolă, ca PSD-ul anului 2010, suntem deja cu toţii ca şi pierduţi. Iar fostul premier Năstase (care mai nou îşi invită cititorii şi postacii de pe blog să îi dea idei de bună guvernare) poate să lanseze un nou slogan, parafrazându-l desigur pe Băsescu: "Să rătăciţi bine!".





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)


