Telenovela remanierii
Patru demişi, doi retraşi
 

Mihail Dumitru - Agricultură, Sebastian Vlădescu - Finanţe, Mihai Şeitan - Muncă şi Protecţie Socială, Sandu Gabriel - Comunicaţii sunt miniştrii care urmează să fie oficial demişi. Adriean Videanu - Economie şi Radu Berceanu - Transporturi au solicitat să fie eliberaţi din funcţie. Raluca Turcan, Elena Udrea, Sulfina Barbu şi Roberta Anastase i-au solicitat din nou premierului Emil Boc să-şi depună mandatul.

 

Acesta este bilanţul provizoriu al zilei sau ceea ce Opoziţia numeşte „telenovela remanierii". Primul demnitar anunţat că îşi pierde postul a fost ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru. La nici o oră după ce Dumitru a aflat „sentinţa", deputatul PDL de Timiş Valeriu Tabără a declarat că i s-a propus şi şi-a dat acceptul să preia portofoliul Agriculturii (Tabără a mai condus acest minister, între 1994 şi 1996, în perioada în care activa în PUNR). Ulterior, liderii UNPR au anunţat că ar fi interesaţi de portofoliu, avansând şi două nume: deputatul (ex-PSD) Valeriu Steriu şi Adrian Rădulescu (actual secretar de stat în minister).

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost cel de-al doilea care a primit vestea remanierii. Surse neconfirmate citate de HotNews susţineau că preşedintele Traian Băsescu nu ar fi fost de acord cu demiterea lui Vlădescu. Iniţial, pentru acest portofoliu s-a vehiculat numele senatorului PDL de Sibiu, Ion Ariton, iar ulterior s-a aflat că premierul ar intenţiona să-l propună pe deputatul Gheorghe Ialomiţeanu.

Al treilea "decapitat" al zilei a fost ministrul Muncii, Mihai Şeitan. Pentru postul lui se bat două tabere din Ardeal: Gheorghe Falcă, liderul PDL Arad, o propune pe deputata Claudia Boghicevici, iar liderul PDL Bistriţa, Ioan Oltean, îl are în vedere pe Nelu Ioan Botiş, deputat din acelaşi judeţ.

"Victimele din Colegiul Director"

Cu cele trei nume s-a prezentat Emil Boc la ora 16.30 în şedinţa Comitetului Director al partidului. Surse din interior ne-au declarat că apropiaţii lui Traian Băsescu nu au fost de acord doar cu cele trei nume "şi au mai cerut sânge". După nici 30 de minute, a venit informaţia că şi ministrul Comunicaţiilor, Sandu Gabriel, a primit sentinţa remanierii. Pentru acest minister, grupurile parlamentare l-au propus pe deputatul PDL Valerian Vreme, dar s-a mai vehiculat şi numele preşedintelui Camerei de Comerţ Româno-americane, Stelian Mândruţescu.

Pe fondul intensificării atacurilor la adresa premierului Emil Boc (i s-a cerut din nou depunerea mandatului), lansat de cvartetul Udrea-Turcan-Anastase-Sulfina Barbu (şi de încă patru deputaţi), doi dintre greii PDL, Adriean Videanu şi Radu Berceanu, au solicitat să se ia în calcul retragerea lor din fruntea ministerelor Economiei, respectiv Transporturilor. "Intenţionez să mă ocup mai mult de partid. Nu te poţi ocupa eficient de partid din poziţia de membru al guvernului". Înlocuitorul lui Videanu ar putea fi Ion Ariton, iar pe locul lui Berceanu se bat Anca Boagiu şi arădeanul Gheorghe Seculici.

Revocările trebuie semnate de Traian Băsescu

Miniştrii propuşi pentru remaniere vor fi revocaţi oficial din funcţie prin decrete semnate de şeful statului. Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat pentru Antena 3 că în situaţia în care Traian Băsescu va refuza să semneze decretul de revocare al unuia dintre cei propuşi pentru remaniere, "atunci, inevitabil, înseamnă că este vorba de dezavuarea oficială a primului-ministru, iar Emil Boc ar trebui să demisioneze".

Accesări: 2335
Lucian Gheorghiu
Publicat Joi, 02 septembrie 2010

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+2
4 Voturi

 

Alte articole scrise de Lucian Gheorghiu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

rusu
16:48:56, 09 Sep 2010 14
Remanierea este un lucru bun. Multi politicieni au zis asta. Chiar si de la PDL Udrea tot a insistat pe remaniere.
ContraPro
0
 
Petruta
15:36:24, 03 Sep 2010 13
Chiar am avea nevoie de un prim ministru ca Elena Udrea,cred ca toate ministerele ar functiona asa cum trebuie si n-ar mai fi nevoie de nici o remaniere
ContraPro
0
 
Olimpia
15:30:21, 03 Sep 2010 12
Foarte bine asa le trebuie daca n-au ascultat-o pe Elena Udrea.Ei nu i-a fost frica c-o sa plece din guvern
ContraPro
0
 
Alexandra
12:57:45, 03 Sep 2010 11
Nu inteleg un lucru! De ce le jigniti pe doamnele din PDL? Credeti ca femeile acestea nu au un vuvant de spus, nu au pareri proprii, coloana verticala? V-ati obisnuit sa criticati!
ContraPro
0
 
Cata
08:15:08, 03 Sep 2010 10
eu, Catalin, chem poporul roman la RASCOALA! e vremea sa le aratam acestor nesimtiti ca nu sintem masa lor de manevra! ca avem sentimente , ca ne pasa de tara noastra! haideti sa disprtuim impreuna mediocritatea si mincina puterii, imoralitatea si fariseismul puterii! AJUNGE! ajunge cu acceptarea tacita a mirlaniei lor, a batai de joc pe care ne-o servesc zi de zi pt ca partidul lor e mai important decit tara! ajunge cu nesimtirea si hotia pe carele practica platiti fiind din banii nostri!
ContraPro
+1
 
1 2 3

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.